Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Ortodoxia ca generozitate/ de Marius Vasileanu

Relația dintre ortodoxie și modernitate a fost îndelung dezbătută la noi. Mai puține au fost traducerile în limba română pe această temă, cu atât mai rare cele provenite dintr-o altă țară ortodoxă, precum Grecia. Editura Eikon a tipărit în (deja) prestigioasa colecție Theologia socialis cartea lui Pantelis Kalaitzidis intitulată „Ortodoxie și modernitate. O introducere” – traducere din neogreacă…

Vasileanu Marius · 13 ianuarie 2011 · 7 min de citit

Relația dintre ortodoxie și modernitate a fost îndelung dezbătută la noi. Mai puține au fost traducerile în limba română pe această temă, cu atât mai rare cele provenite dintr-o altă țară ortodoxă, precum Grecia. Editura Eikon a tipărit în (deja) prestigioasa colecție Theologia socialis cartea lui Pantelis Kalaitzidis intitulată “Ortodoxie și modernitate. O introducere” – traducere din neogreacă de Florin Cătălin-Ghiț, cu o prefață de Radu Preda (Cluj-Napoca, 2010).

Despre autor aflăm că este născut în 1961, licențiat al Facultății de Teologie din cadrul Universității Aristotel din Tesalonic. A studiat ulterior filosofie medievală și teologie sistematică la Ecole Pratique des Hautes Etudes și la Institutul Catolic din Paris. A obținut diploma de studii aprofundate (DEA) în istoria filosofiei la Universitatea Sorbona IV cu lucrarea “La theorie de l’imagination chez Aristote”. Apoi, în 2008 și-a susținut teza de doctorat în specialitatea dogmatică la Facultatea de Teologie a Universității Aristotel din Tesalonic, cu teza «Elenism și antioccidentalism în “Teologia anilor ‘ 60″». Cu alte cuvinte, este una dintre persoanele cele mai avizate să mediteze astăzi la relația creștinismului ortodox cu modernitatea. De altfel, cunoscutul teolog Radu Preda evocă în prefață cărții întânirea cu autorul ce avea să se producă în pregătirea simpozionului dedicat impasului Ortodoxiei aflate la nivel discursiv între “renașterea patristică” și o posibilă “teologie contextuală”…

Aici este necesară o paranteză, inspirată de același Radu Preda: “Diferența de parcurs în Est și Vest a modernității explică nu doar decalajul de intensitate și timp, ci mai ales de ce secularizarea, în dubla ei semnificație a puterii profane de autoritatea eclezială și de fenomen potențial antireligios, îmbracă alte forme în mediile ortodoxe. Prin comparație cu spațiul catolic și protestant, marcat vizibil de eroziunea bazei demografice și de subțierea filonului vocațional, cel ortodox pare pur si simplu paradisiac. Renașterea parohială, construcția a mii de noi biserici, refondarea sau fondarea de mănăstiri, săli de seminarii și facultăți de teologie arhipline, hirotonii în lanț și prezența masivă a poporului credincios la marile momente ale anului liturgic – toate acestea țin în ochii unui occidental de miraculos” (p. 14).

Teolog de excepție și mult prea lucid pentru a se îmbăta cu apă rece, Radu Preda nu insistă asupra efectelor secundare ale acestui val uriaș de reconstrucție a Bisericii Ortodoxe în țările ex-comuniste – prea mulți teologi lipsiți de vocație care au obținut diplomele unor facultăți de teologie sau ale unor seminarii teologice de calitate îndoielnică, încropite peste noapte, exacerbează idolatria și încurajează comportamentul superstițios, pe de o parte. Pe de altă parte, cum ignoranța atrage totdeauna fundamentalismul, puzderie de nuclee sunt din ce în ce mai agresive cu ceea ce nu au puterea și generozitatea spirituală să înțeleagă…

Dar derapaje se petrec nu numai în țările ortodoxe tocmai ieșite din negura comunismului – ceea ce le conferă deocamdată circumstanțe atenuante -, ci, cu anumite specificități, și în Grecia, de pildă, generând noi forme de confuzie și inadaptare.

Pantelis Kalaitzidis “pune un accent deosebit pe o bună încadrare a temei, adică scoate din izolare discursul teologic pe care reușește credibil să îl conexeze la marile dezbateri actuale”, arată Radu Preda. Căci “invitația insistentă la începerea unui dialog serios între Ortodoxie și modernitate este un îndemn la ieșirea din comoditatea pe care prejudecățile teologice o oferă cu atât mai mult cu cât pretind că sunt mântuitoare” (p. 18)…

A rămas oare Ortodoxia în premodernitate? se întreabă teologul grec, chestionare necesară dacă este să desțelenim fenomenul cultural ortodox. Cu atât mai mult cu cât există și astăzi teologi a căror – subliniez din nou – generozitate duhovnicească (spirituală), în buna tradiție bizantină, nu văd nici o ruptură între teologie și tot ceea ce înseamnă cultură. Kalaitzidis este unul dintre aceștia, se pare: «nu poate exista teologie care să nu dialogheze cu disciplinele profane și cu celelalte expresii artistice și culturale, care refuză să asume “trupul” timpului ei, așa cum este imposibil de conceput o Biserică introvertită, închisă și întoarsă în sine, care să nu se deschidă lumii și istoriei, care să nu realizeze această mișcare de ieșire din sine pentru a merge în întâmpinare, în mișcarea de evanghelizare și de transformare a lumii» (p. 137).

Ortodoxia în constelația timpurilor noi, Persoană și individualitate modernă, Întâlnirea dintre creștinism și elenism, “Modernitatea” propovăduirii creștine primare și “creștinismul non-religios”, Fundamentalismul religios și fundamentalismul modernității, Biserica și teologia între spațiul public și cel privat, în epoca modernității târzii, De la teocrație-tradiționalism și democrație-modernitate la deschiderea eshatologică a istoriei – iată doar câteva teme dezbătute de autor.

“Indiferența față de istorie duce întotdeauna la uscăciunea sectară, la o atitudine doctrinară dogmatistă. Sensibilitatea istorică este indispensabilă pentru teolog, este condiția necesară pentru a fi în Biserică. Oricine este insensibil la istorie cu greu poate fi un bun creștin”, scria Gheorghe Florovski în 1987, fraze binecunoscute de la care pornește și Pantelis Kalaitzidis. Ajungând la concluzia unei obligatorii interpretări dinamice a teologiei divino-umanității “creând astfel premisele pentru o auto-cunoaștere creștină reală, dar și pentru un dialog substanțial cu modernitatea și postmodernitatea, nu în ultimul rând în vederea conștientizării folosului acestor mari realizări în trecutul lor creștin” (p. 113).

O altă cheie de ieșire din impasul tensiunii binomului ortodoxie-modernitate este de ordin eshatologic, consideră teologul grec. Întrucât eshatologia introduce “un element de așteptare activă însoțită de o dimensiune a viitorului și de adierea înnoitoare a Duhului, atât de determinante pentru viața și teologia Bisericii și totuși atât de absente astăzi, când, luând ca pretext provocarea globalizării, cosmopolitismul și internaționalismul suflă tot mai tare în viața bisericească și în teologie vântul tradiționalismului și al fundamentalismului” (p. 203).

Cartea de față arată că tocmai pe tărâmul vechii Elade, acolo unde, trebuie s-o spunem pe șleau, ortodoxia a luat și încă are adesea turnuri apăsat-conservatoare, se petrec mutații salutare. De altfel, studiile lui Pantelis Kalaitzidis nu sunt fapte izolate, ci fac parte dintr-o adevărată “școală” de la care ar avea de învățat toți ortodocșii. Lucrările unui teolog uriaș de talia lui Ioannis Zizioulas, de pildă, sunt exemplare. Iată un fragment edificator, semnat de Mitropolitul Pergamului, Zizioulas (citat în încheierea volumului de față): “istoria nu se poate repeta sau reînvia așa cum a fost. Lumea actuală a trecut prin schimbări care fac imposibilă și indezirabilă orice întoarcere la trecut. Astăzi teologia trebuie să se folosească cu respect de trecut și trebuie să încerce să învețe de la el, pentru că acesta a reușit în mod real să depășească idolatria. Trebuie de asemenea să se străduiască să adapteze trecutul la prezent, asociindu-l creator cu tot ceea ce lumea actuală a izbutit sau încearcă să izbutească în toate domeniile gândirii – știință, artă, filosofie etc.” (p. 219).

O carte tonică, despre un creștinism seducător, promovat de oameni lipsiți de prejudecăți, al căror nonconformism este confirmat tocmai de generozitatea trăirii întru Hristos. Căci numai această specie a generozității aduce ieșirea din capcanele lumii în care trăim.

MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”). Din 2007 este doctorand al Universității București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și profesor de istoria religiilor în învățământul preuniversitar. A ținut cursuri și seminarii de introducere în istoria și antropologia religiilor la Universitatea București și la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”. A susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale, reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-șef al revistei Adevărul literar și artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea “În căutarea duminicii. Sacru și profan în epoca foiletonistică” (Editura Paralela 45, 2008).

Citește și