Ostaticul britanic are soarta pecetluita
Ostaticul britanic are soarta pecetluita
Kenneth Bigley, britanicul de 62 de ani care este tinut ostatic de catre rebelii irakieni, i-a cerut premierului Tony Blair sa-l ajute sa fie salvat. Intr-un mesaj care a fost transmis pe Internet, Bigley a implorat practic autoritatile britanice sa se implice in eliberarea femeilor care sunt prizoniere in Irak.
Este vorba despre doua savante care colaborasera la programul de arme biologice al lui saddam Hussein, a caror eliberare a fost ceruta de oamenii lui Al-Zarkawi. O umbra de speranta pentru britanic aparuse cu o zi in urma, cand autoritatile irakiene au lasat sa se inteleaga ca ar putea fi eliberata una dintre femeile in cauza. Ieri, insa, premierul irakian, Iyad Allawi, a spus ca regereta faptul ca a fost gresit interpretata o declaratie a unui oficial irakian – nu putem negocia cu rebelii, a spus premierul Allawi.
Femeia care fusese pusa in discutie se afla insa in custodia americanilor, aiar acestia au anuntat ca nu incape nici o negociere cu fortele de rezistenta din Irak. La fel au vorbit si autoritatile britanice. Aici insa, problema este mult mai delicata. Asta pentru ca in mass-media din aceasta tara sunt transmise de cateva zile incoace mesaje ale rudelor apropiate ale ostaticului de origine engleza. Fiul sau, de 34 de ani, cei doi frati ai acestuia, sotia, cu totii i-au cerut lui Blair sa faca orice pentru ca Bigley sa fie crutat. Toate ziarele londoneze aveau ieri, pe prima pagina, in dezbatere aceasta dilema. In mai toate aceste publicatii se vorbea despre soarta pecetluita a lui Kenneth Bigley. Parerea aproape unanima era ca nu se pate admite nici un compromis in relatia cu rezistenta irakiana. Argumentul ar fi ca s-ar inregistra un precedent care ar putea duce in final la inmultirea rapirilor.
Pe de alta parte, rapirile strategice ale rebelilor au cutremurat ieri Italia. O veste reluata de doua ori a unui grup islamist a pretins ca ambele italience care au fost rapite la 7 septembrie ar fi fost ucise. Stirea nu a fost insa confirmata de oficialitatile irakiene si nici de cele italien.
Cele doua tinere, amandoua cu numele Simona, una dintre ele Pari, cealalta Torretta, amandoua de 29 de ani, apareau pe doua site-uri islamiste ca fiind decapitate. Neincrederea autoritatilor a venit din faptul ca nu au aparut si cadavrele lor, iar uciderea lor era revendicata de doua grupuri separate de radicali irakieni.
adelina.radulescu@zf.ro
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026