(P) 6 colecții, într-o licitație dedicată designului interior
6 colecții prestigioase se reunesc, pe 6 octombrie, în evenimentul dedicat designului interior, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark - „Case frumoase. Licitația de Design Interior, de la Clasic la Mid-Century Modern”. Colecțiile Marina Dimitropolous, Emanuel Isopescu, Moise…
6 colecții prestigioase se reunesc, pe 6 octombrie, în evenimentul dedicat designului interior, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark – „Case frumoase. Licitația de Design Interior, de la Clasic la Mid-Century Modern”.
Colecțiile Marina Dimitropolous, Emanuel Isopescu, Moise Weinberg, Garabet Avachian, Herman Moser, Prințul Ghyka adună aproximativ 200 de piese rare – mobilier realizat în celebre ateliere europene sau românești, vase din materiale rare ori obiecte decorative, continuând tradiția de a pune în circuitul pieței piese statement dedicate designerilor de interior sau celor care caută o alternativă la magazinele clasice de home&deco. Licitațiile de artă decorativă organizate de Casa de Licitații A10 by Artmark au devenit, în ultimii ani, un nou marketplace concentrat pe design interior, unde prețurile de pornire sunt de 30-40% din prețul pieței. Nota distinctă a evenimentului din 6 octombrie este dată de numărul de colecții care își fac apariția într-o singură licitație, dar și de importanța personalităților care au contribuit la dezvoltarea pieței românești de artă.
Din colecția Marina Dimitropolous, o prezență remarcabilă în boema artistică românească și important colecționar al artei românești și nu numai. Datorită faptului că a trăit o lungă perioadă de timp în Franța, a avut ocazia să achiziționeze și să cunoască valoarea unor piese de mobilier cu adevărat speciale. Un exemplu în acest sens este garnitura de salon în manieră Empire, formată din canapea, pereche de fotolii și patru scaune, fiind și una dintre cele mai valoroase piese din cadrul licitației din 6 octombrie. Piesa, decorată cu bronzuri și tapițată cu mătase, a fost achiziționată de Marina Dimitropolous dintr-un atelier din Paris și are, în licitație, un preț de pornire de 3.000 de euro. Din aceeași colecție provine și canapeaua Biedermeier, realizată în atelier austro-ungar, care are prețul de pornire de 1.500 de euro. Colecția Marina Dimitropolous reunește vitrine în manieră Empire, comode în stil Regence, cutii Art Deco, o masă Sorrento, decorată cu furnir, dar și vase din argint achiziționate de la celebre case de licitații din Occident.
Din colecția lui Moise Weinberg, important colecționar de artă din perioada interbelică provin două loturi în stil Art Nouveau cu prețul de pornire de 400 de euro fiecare – perechea de scaune decorată cu iriși stilizați, dar și lampadarul de mari dimensiuni din fier forjat, decorat cu trandafiri, de la 1915. Colecția Moise Weinberg reunea, pe lângă tablouri semnate de Grigorescu, Vermont, Petrașcu, Iser, și piese de mobilier de mare valoare. Multe piese din colecția lui Weinberg se găsesc astăzi în marile muzee din București.
O apariție rară este colecția fostului prezentator TV Emanuel Isopescu, care reunește câteva piese de mobilier realizate în secolele XIX-XX. O piesă remarcabilă, cu prețul de pornire de 800 de euro, este canapeaua în manieră Louis Philippe, fiind creația unui atelier austro-ungar ori perechea de fotolii în manieră Louis XV, realizată de atelier francez, ce are prețul de pornire de 600 de euro.
Piesele din cadrul celor 6 colecții alcătuiesc la Palatul Cesianu-Racoviță un muzeu în miniatură destinat iubitorilor de artă rară, obiecte decorative de colecție, designerilor de interior, dar și tuturor celor care sunt în căutarea unor piese statement care vor da valoare interioarelor contemporane. Cele aproximativ 200 de obiecte decorative sunt expuse până pe 6 octombrie și pot fi admirate în regim gratuit de luni până duminică în intervalul 10:00-20:00.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026