(P) Ce este Tumor Board și cum îi poate ajuta pe pacienții cu cancer?
Cancerul poate să afecteze aproape orice organ din corp, evoluția și prognosticul fiind foarte diferite de la un pacient la altul, chiar dacă diagnosticul este același. De aceea, managementul corect al cancerului necesită o abordare multidisciplinară și personalizată, adaptată particularităților…
Cancerul poate să afecteze aproape orice organ din corp, evoluția și prognosticul fiind foarte diferite de la un pacient la altul, chiar dacă diagnosticul este același. De aceea, managementul corect al cancerului necesită o abordare multidisciplinară și personalizată, adaptată particularităților fiecărui pacient.
Pentru cazurile de cancer considerate dificile, în care pot fi aplicate mai multe strategii terapeutice diferite, dosarul medical al pacientului ar trebui evaluat de o Comisie Oncologică Multidisciplinară, numită și Tumor Board. Din comisie fac parte atât medici specializați în ramurile medicale implicate direct în tratarea pacienților cu cancer (oncologie medicală, chirurgie oncologică, oncologie intervențională, radioterapie), cât și medici cu alte specializări (neurologi, gastroenterologi, ginecologi etc.), în funcție de tipul de cancer și de afecțiunile asociate.
Atunci când vor discuta dosarul unui pacient, medicii din Tumor Board vor lua în considerare atât istoricul medical al acestuia, cât și antecedentele familiale, deoarece unele cancere sunt condiționate genetic. De asemenea, specialiștii vor ține cont de rezultatele analizelor și investigațiilor imagistice (ecografii, examen RMN, CT sau PET-CT), de concluzia examenelor histopatologic și imunohistochimic, precum și de comorbiditățile pacientului. Toate aceste analize sunt utile pentru a afla în ce măsură bolile cronice sau alte afecțiuni asociate ar putea interfera cu un anumit protocol terapeutic, astfel încât să poate fi identificat cea mai potrivită soluție pentru fiecare pacient în parte.
După o analiză aprofundată în cadrul Comisiei Oncologice Multidisciplinare, specialiștii vor alege un tratament personalizat, care poate include o intervenție chirurgicală și tratament oncologic (chimioterapie, imunoterapie, hormonoterapie sau terapie biologică țintită) ori radioterapie, în anumite combinații și într-o ordine clar stabilită. Recomandarea comisiei va fi comunicată pacientului, care va avea decizia finală în privința tratamentului, și care poate solicita o a doua opinie medicală (Second Opinion), pentru a fi sigur că protocolul terapeutic propus este cel mai adecvat în cazul său.
În Centrul Oncologic SANADOR, tratamentul individualizat este administrat pe baza recomandărilor Comisiei Oncologice Multidisciplinare, formată din medici șefi de secție din specialități precum oncologie medicală, radioterapie, chirurgie oncologică, radiologie-imagistică medicală și altele, în funcție de tipul și de localizarea tumorii. Tumor Board se întrunește periodic pentru a discuta cazurile oncologice dificile și pentru a identifica cele mai bune soluții terapeutice pentru fiecare pacient.
Centrul Oncologic SANADOR asigură accesul pacienților la servicii integrate pentru tratamentul cancerului – oncologie, radioterapie, chimioterapie și chirurgie oncologică. Toate procedurile terapeutice sunt efectuate cu echipamente medicale de top, dotate cu tehnologie de ultimă generație, echipa medicală având experiență îndelungată în gestionarea cazurilor dificile. Intervențiile de chirurgie oncologică se desfășoară în cele mai sigure condiții la Spitalul Clinic SANADOR, indiferent dacă sunt indicate operații minim invazive sau clasice, deschise, urmate de intervenții de chirurgie reconstructivă.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026