(P) Cum îți menții stabili indicatorii operaționali în vremuri instabile?
Una dintre cele mai importante lecții învățate în ultimii doi ani este necesitatea redefinirii conceptului de predictibilitate, iar industria, în mod particular, a fost nevoită să își adapteze mecanismele de acțiune astfel incât impactul cauzat de volatilitatea pieței să fie…
Una dintre cele mai importante lecții învățate în ultimii doi ani este necesitatea redefinirii conceptului de predictibilitate, iar industria, în mod particular, a fost nevoită să își adapteze mecanismele de acțiune astfel incât impactul cauzat de volatilitatea pieței să fie minimizată.
În funcție de particularitățile fiecărei industrii, predictibilitatea este fragilizată de lipsa de materiale si materie primă, rată ridicată de absenteism și/sau rotație, costuri mari cu transportul angajaților sau indisponibilitatea de resurse umane în raza geografică de desfășurare a activității.
Toți acesti factori conduc la destabilizarea procesului de producție și se reflectă în mod direct în indicatorii operaționali, instrumentul cel mai concludent în monitorizarea activității și prevenția eventualelor deviații.
Fie că discutăm de absenteism, productivitate, rework, safety, scrap, calitatea produsului și/sau reclamații de la client, toate se traduc în costuri interne ridicate și presiune asupra întregii organizații.
Externalizarea proceselor de producție industrială este un concept din ce în ce mai întâlnit în România, în timp ce în țările puternic dezvoltate lucrurile sunt clar definite, externalizarea fiind considerată un proces firesc și necesar ca etapă în dezvoltarea business-ului.
Plecând de la acest concept, în decursul a trei luni record am parcurs toate etapele de implementare a unui proiect nou pentru unul dintre cei mai mari furnizori globali Tier 1 din industria automotive: stabilirea locației, amenajarea spațiului de producție, a depozitelor, anexelor sociale, instalarea și asigurarea parametrilor de funcționare a liniilor de producție, recrutarea si selecția a peste 300 de angajați direct productivi și scolarizarea acestora pe procesele necesare.
Bazându-ne pe o echipă cu puternică expertiză în industria automotive
și un portofoliu extins de proiecte de succes finalizate, am reusit să asigurăm un SOP “by the book” al unității de producție Moveos din Rovinari, cu livrare constantă la timp a volumelor asumate, la standarde calitative și bineînteles cost effective pentru client.
Experiența noastră în mediul multinațional acumulată în ultimii ani ne-a ajutat să înțelegem provocările industriei, îndeosebi în contextul actual, creând premisele necesare pentru a construi un bridge între nevoia clientului de dezvoltare/creștere continuă și solutiile flexibile pe care Moveos le asigură, cu beneficii maxime pentru client.
Considerăm că piața a ajuns la o maturitatea suficientă astfel încât fiecare dintre noi să iși facă o analiză internă, obiectivă a activității, cu identificarea și focusarea in house asupra proiectelor și proceselor strategice, urmând ca acele procese conexe, necesare în vederea obținerii produsului finit să fie externalizate către Moveos cu încrederea că pentru noi procesul clientului nostru este prioritar.
Pentru detalii, suntem la dispoziția Dvs. pe website-ul Moveos: https://www.moveos.ro/
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026