(P) Interviu Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software
20 de ani de activitate Interviu cu Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software, unul dintre antreprenorii ce a reușit sa ridice compania în topul furnizorilor de soluții software adresate pieței de HR și să dezvolte singura platformă HR integrată, de pe…
20 de ani de activitate
Interviu cu Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software, unul dintre antreprenorii ce a reușit sa ridice compania în topul furnizorilor de soluții software adresate pieței de HR și să dezvolte singura platformă HR integrată, de pe piața din România, colorful.hr.
- Câteva cifre și realizări notabile despre Romanian Software în cei 20 de ani de activitate.
Am intrat în lumea resurselor umane din anul 2001 și în tot acest timp am oferit soluții de HR unui număr de mai bine de 600 de companii și de peste 3.000 de manageri și specialiști HR, iar prin serviciile Romanian Software am procesat datele a peste 250.000 de angajați din România.
- Ce oferiți voi și cui se adresează produsele și serviciile voastre?
Există o nevoie imensă de îmbunătățire continuă a proceselor, atât cele interne, cât mai ales cele aflate la intersecția dintre angajator și angajat. Așa că, am acționat în acest sens, am căutat să aduc digitalul în gestionarea proceselor, conștient că, fără digitalizare, orice îmbunătățire nu putea fi decât temporară, ușor de pierdut odată cu dispariția personalului experimentat sau cu apariția unei noi provocări economice externe.
Din pasiunea pentru digitalizare și automatizare și din dorința de a reduce cât mai mult din munca manuală ce reprezintă o mare provocare pentru angajați, a luat naștere brandul colorful.hr.
Platforma oferă funcționalități complete de HR de la recrutare, administrare de personal, pontaj electronic, salarizare, cursuri, evaluarea competențelor, spațiul personal al angajatului, managementul documentelor, până la comunicarea internă.
De asemenea, avem o întreagă echipă de specialiști pregătiți pentru a prelua tot efortul legat de administrare a personalului și a serviciilor de salarizare. În plus, știm cât de dificilă este găsirea forței de muncă calificate, astfel încât venim în întâmpinarea acestor nevoi și cu servicii de leasing de personal.
Însă, dorința noastră de a veni în sprijinul companiilor nu se oprește aici. Am reușit să dezvoltăm și o platformă gratuită, calculatorvenituri.ro, care oferă un calculator gratuit de salarii. Platforma facilitează calcului rapid de la brut la net și de la net la brut pentru venituri din salarii, inclusiv deduceri personale sau alte beneficii cu facilitate fiscală, mandate de director, administrator, convenții civile, drepturi de autor și PFA.
- Cu o experiență atât de vastă în industria de resurse umane, ce ai observat că nu funcționează bine și ce ai urmărit să schimbi în cadrul companiilor?
De-a lungul anilor am observat dinamica cu care se modifică mediul de lucru. La început lucrând cu firme mici ne-am confruntat cu nevoi ce țineau de administrarea de personal, managementul documentelor, iar pe măsură ce am adăugat în portofoliu firme multinaționale, departamentul de HR a făcut trecerea de la un rol funcțional către unul strategic. Am observat că nevoile sunt altele și am continuat să dezvoltăm produsul conform cu aceste nevoi.
Departamentul HR are o prezență și un impact mai pregnant în companii, iar provocările au o altă anvergură, atât din punct de vedere al volumului de informații pe care specialiștii HR trebuie să le gestioneze, cât și a diversității de documente. În plus, la acestea se adaugă presiunile legate de costuri cu care se confruntă orice departament.
Majoritatea angajaților își doresc să scape de sarcinile manuale repetitive, pentru a se putea concentra pe ceea ce le aduce satisfacție la locul de muncă.
Ce am urmărit să schimbăm în cadrul proceselor din companii prin platforma colorful.hr a fost să automatizăm și să optimizăm activitățile curente, fie ele repetitive sau nu. Toate eforturile pe care specialiștii din HR le fac pot fi reduse și simplificate prin eliminarea sarcinilor redundante și consumatoare de timp.
- Ce beneficii aduce colorful.hr – și ce îl diferențiază de un alt software?
Colorful.hr este un instrument complex, dar intuitiv, ușor de adaptat nevoilor diferitelor organizații din orice domeniu de activitate.
În dezvoltarea platformei colorful.hr am fost atenți la nevoile clienților noștri și am investit permanent în tehnologii inovatoare care să-i ajute să obțină maximul de beneficii.
Ne-am gândit la provocările cărora companiile trebuie să le găsească rapid rezolvare și am creat o aplicație care să le ajute să administreze procesele de salarizare, bugetare, pontaj, management personal, recrutare, comunicare cu angajații, evaluare și să ia decizii inteligente de business pe bază de analytics.
Totodată, am integrat AI în domeniul HR prin dezvoltarea unui asistent virtual de tip chatbot IRIS. Integrarea inteligenței artificiale în domeniul resurselor umane părea poate o utopie în trecut. Astăzi vedem tot mai multe companii care aleg să utilizeze astfel de softuri pentru a veni în sprijinul atât a angajaților, dar și a oamenilor de HR, care au mai mult timp să gândească și să implementeze strategii cu adevărat valoroase pentru creșterea unui business.
De exemplu, asistentul virtual IRIS ajută angajații să țină evidența orelor lucrate, să verifice soldul concediului de odihnă, zilele de concediu suplimentare, să depună sau să anuleze cererile de concediu sau să solicite fluturașul de salariu. Aplicația livrează răspunsurile rapid, ceea ce pentru angajați înseamnă un drum mai puțin la biroul de resurse umane, iar pentru oamenii de HR înseamnă mai puțină muncă administrativă și mai mult timp pentru proiecte strategice.
- Din experiența cu clienții de până acum, din feedback-ul pe care l-ați primit, care ar fi motivele pentru care, v-au spus ei, au ales să lucreze cu firma voastră?
Principalul lucru care a fost remarcat de clienții noștri a fost experiența și expertiza în domeniu, promptitudinea și rapiditatea în implementare. Am lucrat cu peste 600 de departamente de HR din România cu necesități diverse și am vorbit același limbaj, am înțeles necesitățile lor și am venit cu soluții punctuale.
Sunt multe soluții de HR în piață însă, înțelegerea nevoilor din industrie și comunicarea eficientă sunt elementele care fac diferența în livrarea serviciilor de calitate și finalizarea unui proiect în care clientul să obțină rezultatele dorite.
- Cum găsești modalități de a aduce permanent îmbunătățiri, mai multă eficiență afacerii?
Ne adaptăm continuu la piața mereu în schimbare și în permanență am ascultat vocea clienților, a echipei, a partenerilor și colaboratorilor noștri, întrebându-i constant care sunt nevoile lor, și astfel ne-am adaptat produsele și serviciile pentru a răspunde la necesitățile acestora. Mai mult, observând că trendurile externe cu privire la managementul resurselor umane ajung și în România, am alocat resurse dedicate pentru cercetare și dezvoltare continuă. Aș putea spune că nu trece nicio zi în care să nu aflăm ceva nou și să nu mai sădim o sămânță pentru viitoarele funcționalități colorful.hr.
- Cum credeți voi că puteți încuraja adoptarea digitalizării în HR?
Adeseori principala piedică în digitalizarea proceselor de HR ține de lipsa bugetului intern, iar pentru cei care înțeleg importanța digitalizării proceselor de business și în special a proceselor de HR, venim în sprijinul lor cu servicii de consultanță pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile, cu focus pe modernizarea activității departamentului de Resurse Umane.
Specialiștii noștri, împreună cu o companie parteneră cu experiență în domeniu, oferă consultanță pentru accesarea de finanțări nerambursabile pentru digitalizarea și automatizarea proceselor de Resurse Umane, prin achiziția de software de resurse umane.
Noi punem la dispoziție toate informațiile despre platforma colorful.hr și ce ar presupune proiectul de implementare și utilizarea ei în organizație, în funcție de nevoile de business.
- Cum a venit în ajutor colorful.hr în această perioadă de pandemie care a încurajat munca de acasă?
Încă din momentul declanșării pandemiei am fost foarte atenți la ce s-a întâmplat în mediul de business, dar și la modul în care s-au schimbat procedurile de lucru în organizații.
Nevoia urgentă a companiilor a fost de a găsi soluții pentru a susține lucrul de la distanță, astfel încât angajații să nu mai depindă de prezența fizică la birou. Astfel, în pandemie, am dezvoltat în platforma colorful.hr funcționalități pentru telemuncă, pontaj planificat, bugetare, onboarding și chatbot-ul de HR.
Am adaptat aceste funcționalități ținând cont de măsurile luate la nivel național, astfel că angajatorii pot face inclusiv scenarii legate de introducerea șomajului tehnic.
Aplicația de onboarding a fost, de asemenea, un răspuns la o nevoie din piață. Au fost multe companii care și-au continuat eforturile de recrutare în mediul digital. Astfel că noii angajați aveau nevoie de o platformă integrată pentru a trimite către HR documentele de angajare, pentru a primi informațiile de care au nevoie și de a comunica cu colegii din echipă.
Pentru companiile care și-au schimbat liniile de producție pentru a putea fabrica echipamente de protectie împotriva noului virus, sau a altor produse necesare în această perioadă, am preluat în mod gratuit, în toată perioada stării de urgență și încă trei luni de la încheiere, procesele de resurse umane: salarizarea și administrarea pe personal.
- Ce urmează pentru ce a mai rămas din anul acesta și ce planuri aveți pentru anul viitor?
Pentru finalul acestui an vom pregăti lansarea pe piață a unui serviciu de automatizare a implementării soluției colorful.hr în cloud pentru IMM, astfel încât o companie de până în 150 de angajați să poată trece în maxim 30 de zile de la procese manuale, redundante sau ineficiente la o soluție integrată, cu procese automatizate și o comunicare mai bună cu angajații.
Anul viitor vom finaliza un proiect de dezvoltare foarte important pentru noi, în care ne vom axa să oferim pe piața românească soluția HR cea mai prietenoasă, de încredere și ușor de implementat pentru organizații.
Nu vreau sa spun foarte multe despre proiect, doar că va fi un “Pigment” în platforma colorful.hr, prin care fiecare organizație va avea “culorile” (procesele de HR) customizate rapid, sigur și eficient.
- În încheiere, ce sfat aveți pentru antreprenorii care vor să investească în digitalizarea proceselor din HR.
În România, în ultimii ani, s-a conturat tot mai clar o tendință spre digitalizare. La nivel de software de HR, statisticile arată că piața globală de resurse umane va deveni o industrie de 38,17 miliarde de dolari până în 2027, cu o rată de creștere de 9.4% a software-ului de HR.
Succesul unei companii se măsoară în capacitatea de adaptare la noile tendințe prin investiții realizate la momentul oportun, iar aplicațiile în cloud pentru firme mici și medii reprezintă o soluție ideală pentru automatizare, modificări legislative, management al muncii la distanță și al altor procese de lucru din organizație, datorită unei investiții reduse pentru a realiza un astfel de obiectiv.
Angajatorii care încă ezită să lucreze cu tehnologii de ultimă generație, ratează beneficii importante generate de această oportunitate.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026