Versiunea completă
Info

(P) Monica Bârlădeanu: „Sustenabilitatea este înțelepciunea de a face alegeri care nu epuizează resursele existente pentru generațiile viitoare, dar nici nu ne alterează nevoile actuale”

Trăim, uneori, într-o dinamică obositoare care ne determină să punem presiune pe noi și pe cei din jur. Mulți doresc schimbarea și însușirea regulilor globale ce țin de sustenabilitate, dar nu găsesc întotdeauna resursele necesare pentru implementarea acestora. Despre cum…

Publicitate · 15 decembrie 2022 · 4 min de citit

Trăim, uneori, într-o dinamică obositoare care ne determină să punem presiune pe noi și pe cei din jur. Mulți doresc schimbarea și însușirea regulilor globale ce țin de sustenabilitate, dar nu găsesc întotdeauna resursele necesare pentru implementarea acestora. Despre cum să ne adaptăm la acest ritm și cum să ne însușim un nou stil de viață fără a influența în mod negativ calitatea vieții noastre, au vorbit Iulia Ionescu și Monica Bârlădeanu în podcast-ul “verde”, MOON Channel, powered by Audi România.

Sustenabilitatea ar trebui să răspundă nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare sau actuale de a-și satisface propriile nevoi, iar alegerea unei mașini electrice poate fi un pas spre dobândirea acestui echilibru benefic atât pentru noi, cât și pentru mediu: „În relația cu mediul înconjurător pot spune că sunt puțin egoistă, pentru că fac alegeri sustenabile pentru conștiința mea. Trebuie să admitem, însă, că resursele noastre sunt finite și cred că sustenabilitatea este înțelepciunea de a face niște alegeri care nu epuizează resursele existente pentru generațiile viitoare, dar nici nu alterează, nu-ți compromite nevoile actuale. Nu trăiești mai prost făcând alegeri sustenabile. Asta înseamnă că nevoile noastre de a ne deplasa rămân aceleași, dar diferența o facem prin tipuri de alegeri. Pot alege să mă deplasez deranjând mediul masiv sau o pot face nederanjând nimic și având respect și pentru ceilalți.”, declară Monica în prima parte a podcastului realizat în MOON CITY E-mobility Lounge din galeriile Băneasa Shopping City, unde Monica a avut ocazia să descopere și noul Audi e-tron GT.

Urmărește întregul podcast despre o viață mai bună, cu zero emisi, aici:

Economia circulară înseamnă să luăm măsuri la nivel de societate, la nivel de mediu și la nivel economic și financiar, și doar prin conjugarea corectă și la timp a acestora putem modela prezentul pentru a avea un viitor sănătos: „Mi se pare că e timpul să facem alegeri conștiente pentru că generațiile care vor avea copii vor ajunge să respire un aer care nu va mai fi o sursă de sănătate”

Lecțiile sunt scrise deja de cei care au luat măsuri și sunt cu un pas înaintea noastră, dar niciodată nu e prea târziu pentru a învăța și pentru a ne adapta: „În momentul în care m-am mutat în SUA, în 2004-2005, am devenit conștientă de un alt stil de viață, de o întreagă națiune care nu doar că respectă mediul, dar se și pârăsc unii pe alții dacă au văzut că n-ai sortat deșeurile. Când vezi atât de mult respect pentru natură, pentru mediu și pentru resurse, dai un reset și spui: stați puțin, că eu simt că am coborât din copaci, ar trebui să mă recalibrez. Am învățat, în primul rând, sortarea deșeurilor, apoi a trebuit să conduc mult și mi-am dat seama de oferta mare de mașini care era disponibilă în direcția aceasta a sustenabilității, există o cultură mare acolo. Cele mai cool vedete de atunci conduceau mașini hybrid, pentru că cele electrice erau în fază de prototip. De atunci eu nu am condus nicio mașină care să nu fie cel puțin cu motor hybrid. Și asta simt că m-a responsabilizat.”, a adăugat vedeta.

Pentru că își dorește să facă cât mai rapid trecerea la un model full electric, Monica a avut ocazia să testeze în cea de-a doua parte a podcastului un model AUDI e-tron Sportback 55 quattro 300 kW: „În primul rând, aș alege o mașină electrică pentru că la nivel de conștiință ai eliminat din start toate emisiile toxice, al doilea motiv este autonomia ridicată, cu care poți străbate România de la un capăt la altul, pentru că la distanțele astea ai cel puțin o stație de încărcare, deci această problemă a încărcării nu există. Este foarte ieftin să ne încărcăm peste noapte mașina acasă. Al treilea motiv ar fi inovația. Îmi place că această mașină este spațioasă și țin cont de confortul cotierei, să am un loc unde să-mi pun cafeaua, cheia, are  spații utile. Acest model este dotat deja cu două ecrane cu display foarte generos. Camera pe spate este esențială, iar ghidajul pe ecran este ideal. Mi se pare o mașină serioasă în legătură cu sustenabilitatea.“

Modelul testat de cele două este primul de serie complet electric și ajunge de la 0 la 100 km/h în 6,6 secunde, are o autonomie de peste 400 de kilometri, zero emisii locale. Un SUV de dimensiuni mari, puternic, eficient, sportiv și practic pentru deplasarea de zi cu zi, cu două motoare electrice, tracțiune integrală quattro și, evident, propulsie integral electrică. În prima parte a anului 2023 va fi lansat Q8 e-tron – noul model complet electric din gama Audi.

Citește și