Versiunea completă
Info

(P) Profitabilitate și lichiditate: Provocări și soluții pentru performanța afacerii tale

După aproape doi ani și jumătate de la izbucnirea pandemiei și peste patru luni de război desfășurat în apropierea granițelor României, incertitudinea privind evoluția cadrului economic regional se transformă, treptat, într-o dovadă clară a provocărilor financiare cu care se vor…

Publicitate · 7 iulie 2022 · 6 min de citit

După aproape doi ani și jumătate de la izbucnirea pandemiei și peste patru luni de război desfășurat în apropierea granițelor României, incertitudinea privind evoluția cadrului economic regional se transformă, treptat, într-o dovadă clară a provocărilor financiare cu care se vor confrunta afacerile din țară în perioada următoare.

Profitabilitatea multor companii de pe piața românească ar putea fi amenințată, pe de-o parte, de saltul cheltuielilor operaționale, alimentat de inflația aflată la un maxim istoric în toată zona euro și, pe de altă parte, de reducerea veniturilor din vânzări, generată de scăderea accentuată a puterii de cumpărare a populației.

Menținerea competitivității – condiție esențială pentru o afacere profitabilă

Într-un astfel de context, chiar și companiile cu un foarte bun istoric financiar, care au trecut cu bine peste obstacolele economice din ultimii ani, trebuie să-și multiplice eforturile de a rămâne competitive și de a investi într-o ofertă atrăgătoare pentru clienții lor.

Dacă ești antreprenor sau administrator într-un IMM, știi probabil că menținerea competitivității cere, la rândul său, resurse financiare.

Pentru a putea acorda, de exemplu, mostre, vouchere sau discount-uri pentru impulsionarea vânzărilor sau pentru a pune la dispoziție clienților produse inovative și de bună calitate, diferențiate față de cele oferite de firmele concurente, în primă instanță va trebui să faci o investiție având ca scop menținerea sau creșterea veniturilor.

Creditul bancar – o soluție din ce în ce mai neatractivă pentru IMM-uri

Cât timp ratele de dobândă percepute în sistemul financiar tradițional au fost la un nivel relativ scăzut, o metodă de finanțare a activității curente aflată frecvent la îndemâna ta a fost obținerea de împrumuturi bancare pe termen scurt.

În prezent, poți însă constata cu ușurință că această soluție devine tot mai puțin atractivă, din următoarele motive:

În aceste condiții, plusul de venituri obținut prin impulsionarea vânzărilor s-ar putea redirecționa pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare cu dobânda, comisioanele și cheltuielile administrative, reducând eficiența demersului.

Soluții de finanțare mai eficiente pentru IMM-uri în contextul actual    

Ce poți face totuși într-un context în care costurile creditelor încep să devină inaccesibile? Din acest punct de vedere există cel puțin două abordări distincte pentru care ai putea opta:

O primă abordare este apelarea la metode moderne de finanțare alternativă, care utilizează resursele generate intern, cum sunt creanțele rezultate din vânzări, transformându-le în lichidități obținute cu costuri optimizate. De exemplu, poți apela la factoringul oferit prin platforma iFactor, un marketplace destinat antreprenorilor în căutare de soluții simple și rapide pentru finanțarea IMM-urilor.

O a doua abordare posibilă constă în apelarea la produse de finanțare mai avantajoase din perspectiva costurilor cu dobânda decât creditele, oferite însă tot prin intermediul instituțiilor de credit tradiționale (de exemplu factoringul bancar).

Finanțarea alternativă și beneficiile sale

Finanțarea alternativă se referă la fondurile ce pot fi accesate utilizând noile canale și instrumente financiare dezvoltate pe lângă sistemele financiare reglementate (finanțatori instituționali și piețe de capital).

În comparație cu finanțarea tradițională, noile instrumente beneficiază de aportul tehnologiilor de ultimă generație, făcând experiența finanțării mult mai accesibilă, rapidă, prietenoasă și fără birocrație pentru IMM-urile care apelează la ea.

De ce este oportun să te îndrepți spre finanțare alternativă?

Despre cum funcționează acest instrument de finanțare pus la dispoziție prin sectorul FinTech și ce beneficii oferă el în raport cu instrumentele tradiționale de finanțare, reprezentanții iFactor vă oferă o multitudine de detalii.

Practic, prin factoring, în locul solicitării unui credit clasic, IMM-urile își pot transforma creanțele – cum sunt propriile facturi emise către clienți – într-o sursă de lichiditate generată intern, eficientizând semnificativ costurile cu dobânzile și comisioanele aferente finanțării.

Pe platforma iFactor, facturile pentru care doriți finanțare pot fi licitate simultan de către mai multe bănci, IFN-uri și investitori privați. Astfel, puteți obține un raport cost-beneficiu optim, evitând în același timp birocrația și deplasările către agențiile mai multor finanțatori potențiali.

De ce este avantajos să apelezi la factoring prin platforma iFactor?

Astfel, poți alege să încarci pe platformă doar facturile emise către clienții cu o bună reputație și cu un risc de credit scăzut, crescând probabilitatea unui răspuns favorabil. De asemenea, spre deosebire de produsele de creditare standardizate, poți solicita doar suma care îți este necesară, diminuând costurile cu dobânda.

Analiza de bonitate necesară pentru aprobarea finanțării se face în acest caz automatizat, prin intermediul unui software integrat în platformă. Astfel, folosirea tehnologiei permite reducerea perioadei de răspuns către aplicanți, începând cu 24 de ore.     

Poți regăsi factoringul și în oferta băncilor, cu dobânzi mai reduse decât cele ale creditelor dedicate IMM-urilor. Totuși, accesarea sa prin finanțarea tradițională este mai puțin avantajoasă, fiind consumatoare de timp și oferindu-ți mai puțină flexibilitate.

Astfel, dintre cele două abordări menționate, finanțarea alternativă, cum este cea oferită de iFactor, rămâne cea mai bună soluție pentru profitabilitatea și lichiditatea afacerii tale.

Citește și