Versiunea completă
Info

(P) Transformarea tehnologică a industriei agricole globale

Pe măsură ce populația lumii continuă să crească în mod semnificativ, este important să aducem în discuție construirea unor societăți conectate care să poată ține pasul cu numărul tot mai mare de persoane care au nevoie de acces la alimente.…

Publicitate · 11 noiembrie 2019 · 8 min de citit

Pe măsură ce populația lumii continuă să crească în mod semnificativ, este important să aducem în discuție construirea unor societăți conectate care să poată ține pasul cu numărul tot mai mare de persoane care au nevoie de acces la alimente. Pentru industria agriculturii, acest lucru se traduce în existența unui ecosistem integrat și durabil, care conectează toate informațiile și companiile de pe lanțul valoric alimentar.

Astăzi, aceste date sunt deconectate, indescifrabile sau inexistente. Potrivit McKinsey & Company, aproximativ o treime din produsele alimentare se pierd sau se irosesc în fiecare an, adică aproximativ 940 miliarde de dolari pe an, la nivel global. Începând cu fermierii și până la export, procesare, distribuție și retail, există o mare nevoie de eliminare a decalajului din infrastructura industriei agricole pentru a îmbunătăți siguranța, securitatea, trasabilitatea și sustenabilitatea alimentelor, reducând în același timp risipa de alimente, pierderile și riscurile de reglementare.

Datele sunt esențiale pentru transformarea lanțului valoric alimentar în industria agricolă. Instrumentele și tehnicile de analiză avansată precum învățarea automată și analiza în flux sunt acum accesibile pentru jucătorii mici sau mari, pentru integrarea de date din diverse sisteme în întregul ecosistem. Fabricanții de produse chimice și agrochimice care pot analiza rapid date operaționale end-to-end pentru a aborda inteligent problemele de afaceri, își pot optimiza lanțurile de aprovizionare pentru a se menține în fața competitorilor și pot oferi aceste informații esențiale fermierilor, ca noi servicii digitale.

Dar cum pot folosi companiile tehnologii avansate și datele pe care le furnizează pentru a-și transforma nu numai afacerile, ci și industria agricolă în general? Există mai multe exemple despre gestionarea animalelor, deciziile prealabile și din timpul sezonului, precum și transportul și siguranța alimentelor.

Monitorizarea animalelor de la distanță

Dimineața, când își pun cizmele, fermierii de astăzi se uită și la telefoanele mobile pentru a verifica alerte despre echipamentele agricole, sol, culturi și căi navigabile, sau pentru a monitoriza dacă animalele lor sunt bolnave sau în perioada propice rutului. Producătorul de lactate Steffen Hake își începe ziua verificând alerte, tehnologia schimbându-i maniera în care lucrează.

Ajutând la gestionarea a 240 de vaci de la cooperativa agricolă a părinților săi din Wagenfeld-Ströhen, Germania, Hake se bazează pe HealthyCow24, o soluție a SCR Dairy bazată pe tehnologia cloud Microsoft Azure, pentru a stimula producția de lapte și pentru a avea animale mai sănătoase. Soluția include etichete de colier cu senzori de mișcare și microfoane care monitorizează activitatea vacilor și nivelul de ruminație. Folosind o aplicație care poate rula atât la fața locului, cât și în cloud, sistemul avertizează fermierii când există o activitate sporită, care înseamnă adesea că un animal este în perioada propice rutului sau a scăzut ruminația, ceea ce poate indica o problemă de sănătate. Sistemul agregă datele de la senzori, le transmite biroului fermei și este disponibil printr-o aplicație mobilă, astfel încât fermierii să aibă acces la date despre starea și sănătatea vacilor, oricând și oriunde. SCR Dairy are acum aproximativ patru milioane de etichete conectate la vaci din întreaga lume, monitorizându-le permanent activitatea și starea. Datele generate de etichete sunt transferate către soluții de gestionare care ajută fermierii să ia decizii mai bune și să furnizeze alerte.

Un al exemplu este PeakUp Information Technologies, care a dezvoltat o soluție IoT folosind serviciile Azure. Aceasta va permite monitorizarea centrală și un control mai bun al condițiilor din fermele de păsări. Compania lucrează cu unul dintre cei mai mari producători de produse de pasăre din Turcia, Banvit, pentru a crește eficiența muncii și calitatea serviciilor, și pentru o mai bună înțelegere a creșterii puilor. Mai exact, vor să ajute Banvit să prevină infertilitatea puilor cauzată de probleme precum nivelul de CO2 și să mențină nivelul de luminozitate din adăposturi, care poate afecta productivitatea.

Siguranța și trasabilitatea alimentelor

Pe măsură ce lanțul global de aprovizionare cu alimente continuă să crească și să devină mai complex, capabilitățile industriei agricole precum trasabilitatea alimentelor, devin din ce în ce mai importante ca mod de a evita potențialele probleme de siguranță alimentară și de a reduce întreruperile comerciale și potențialele riscuri pentru sănătatea publică. Înregistrarea fiecărei predări și tranzacții le oferă companiilor garanția de care au nevoie, fără a inhiba inovația lanțului lor valoric. Blockchain-ul este o modalitate emergentă pentru producători de a efectua și verifica în siguranță tranzacțiile folosind un registru digital distribuit incontestabil. Companiile pot utiliza tehnologia blockchain pentru a crea un sistem mai transparent pentru schimbul de valori și bunuri, aplicarea contractelor și partajarea datelor în lanțul valoric alimentar.

Un exemplu este proiectul desfășurat de Microsoft împreună cu Transparency-One pe un serviciu blockchain pentru transparența lanțului de aprovizionare. Transparency-One au opțiunea de a adăuga un nivel suplimentar de securitate, prin stocarea informațiilor critice ale lanțului de aprovizionare stocate în Transparency-One, în serviciile Blockchain ale Microsoft Azure. Această soluție este folosită de companii precum Mars Food și contribuie la realizarea obiectivului stabilit pentru anul 2020, acela de a furniza orez UNCLE BEN’S® din surse sustenabile.

Sistemul dezvoltat în parteneriat cu Transparency-One, SGS și Blippar permite Mars Food să examineze toate instalațiile înregistrate în lanțul lor de aprovizionare și să se asigure că furnizorii individuali respectă schemele recunoscute de audit social și certificare. Acesta poate fi utilizat și pentru a detecta furnizori necertificați, pentru a avertiza clienții cu privire la riscurile comerciale potențiale și pentru a declanșa planuri de remediere. Acest lucru reduce posibilitatea de fraudă alimentară, practici alimentare nesigure și muncă forțată, îmbunătățind în același timp eficiența lanțului de aprovizionare, consolidând încrederea consumatorilor și contribuind la îmbunătățirea încrederii în branduri.

O altă companie care utilizează tehnologia pentru a asigura calitatea alimentelor este Kagome. Una dintre cele mai mari companii de prelucrare a tomatelor care produce între 35.000 și 40.000 tone de pastă de roșii în fiecare an. Kagome folosește puterea IoT și Microsoft Azure pentru a gestiona toate aspectele lanțului de aprovizionare cu produse de tomate – de la recoltare până la livrarea în fabrică, procesare și expediere către clienți. Etichetele RFID și tehnologia GPS de pe echipamentele agricole și coșurile de colectare ajută compania să urmărească activitatea pe teren, inclusiv cantitatea de produse colectate. Coșurile sunt cântărite, potrivite cu una dintre numeroasele linii de producție și apoi expediate către clienți. Toate datele urmărite sunt introduse în Azure, unde principalii stakeholderi, inclusiv proprietarii de ferme, personalul fabricii, clienții finali și autoritățile din domeniul siguranței alimentare, pot accesa datele. Prin acest nivel de trasabilitate înseamnă că Kagome poate urmări întregul istoric al oricărui pachet de pastă de tomate, până la locul și momentul în care au fost recoltate roșiile.

Jason Fritsch, CEO al Kagome, a calculat un randament al investiției de aproximativ 500% doar în primul sezon. El a estimat o reducere cu 90% a apelurilor telefonice zilnice de colaborare cu angajații pentru procese, asigurând în același timp livrarea unor produse de cea mai înaltă calitate clienților săi.

Decizii optimizate datorate tehnologiilor avansate

Utilizarea informațiilor bazate pe tehnologie pentru a crește veniturile și rentabilitatea este un factor de dezvoltare pentru fermierii de pretutindeni. În Statele Unite, Microsoft colaborează cu Costa Farms, un grup de companii de familie de generația treia, care vinde în hipermarket-uri precum Walmart, Home Depot și Lowe’s pentru a crea un mod mai bun de a măsura și regla pH-ul pe parcursul întregii zile și de-a lungul ciclului de viață al plantei. Bazată pe sistemul Azure IoT cu dispozitive cu senzor de pH, soluția este concepută pentru a ajuta Costa Farms să crească veniturile și profitabilitatea prin utilizarea tehnologiei moderne în agricultură. Nivelurile optime de pH sunt esențiale pentru absorbția nutrienților. Creșterea absorbției de nutrienți influențează în mod direct randamentele, determinând, în schimb, venituri îmbunătățite pe plantă recoltată. Din punct de vedere al costurilor, acest sistem va permite cultivatorilor să fie mai productivi și să îl utilizeze în toate activitățile de cultivare, petrecând mai puțin timp cu verificarea manuală a valorilor pH-ului.

Farmers Edge, lider global în agricultura decizională, revoluționează modul în care tehnologia poate duce la decizii și rezultate mai bune pentru fermieri. Combinând hardware, software, agronomie și asistență, Farmers Edge oferă cultivatorilor datele corecte pentru deciziile de gestionare a fermelor care maximizează productivitatea și rentabilitatea. Cu mii de dispozitive IoT de pe platforma Microsoft Azure, Farmers Edge îmbină învățarea automată și inteligența artificială pentru a crea un nou tip de cultivator în industria agricolă, unul susținut de echivalentul a ani de date reale agregate. Informațiile bazate pe date oferă Farmers Edge strategii importante referitoare la ziua optimă de însămânțare, tipul exact de cultură care ar trebui utilizat pentru a maximiza rentabilitatea bazată pe condițiile pieței sau performanța potențială a culturilor bazată pe condițiile actuale ale solului.

Indiferent unde se încadrează afacerea în lanțul valoric alimentar, transformarea digitală și datele pe care le validează  vor schimba definitiv drumul industriei agricole, de la fermă până în casele oamenilor.

Citește și