Pactul bugetar nu este suficient pentru depășirea crizei
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și premierul britanic, David Cameron, avertizează că Pactul bugetar european acceptat de 25 dintre cele 27 de state UE nu este suficient pentru depășirea crizei economice, relatează AFP.
“Pactul bugetar este un element important, dar nu va fi suficient”, a declarat David Cameron.
“Pactul este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru relansarea zonei euro”, a spus Angela Merkel.
Între elementele suplimentare care ar trebui să completeze pactul, Cameron a menționat elemente ale unei uniuni bancare.
“Înțeleg de ce țările din zona euro vor să analizeze un proiect de uniune bancară”, a spus premierul britanic.
Marea Britanie, care nu face parte din zona euro, este totodată una dintre cele două țări din UE care au refuzat să ratifice Pactul bugetar prin care restul statelor din UE s-au angajat pentru o disciplină bugetară mai strictă.
Cameron a subliniat totodată interesul țării sale ca zona euro să rezolve criza datoriilor, pentru ca Europa să revină la o creștere economică sănătoasă.
Premierul britanic a cerut în mai multe rânduri liderilor din zona euro să ia măsuri decisive pentru rezolvarea crizei, de teama “unui uragan” care ar putea lovi din plin economia britanică și sistemul său financiar.
La încheierea unei întrevederi de miercuri cu președintele american Barack Obama, cei doi lideri au cerut zonei euro să formuleze un plan imediat pentru ieșirea din criză.
Cancelarul german a preferat să propună joi dimineață soluții pe termen lung, promovând o “uniune politică” în Europa, competențele urmând să fie preluate, treptat, la nivel european. Merkel a arătat că pe termen scurt zona euro a creat instrumentele de solidaritate necesare, fondurile de salvare EFSF și EMS.
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Romgaz a raportat în primele 9 luni din 2026 un profit net consolidat de 2,2 miliarde lei, mai mic cu 8,9%, și venituri de 6,3 miliarde lei, în scădere cu 2,2%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026