Pană de curent la centrala nucleară Fukushima
Generatorul centralei nucleare japoneze Fukushima Daiichi s-a activat marți pentru a relansa sistemele de răcire a piscinelor de stocare a combustibilului, oprite după o pană de curent, relatează AFP.
Electricitatea a fost întreruptă luni la ora locală 18.57 (11.57 ora României), din motive necunoscute, și încă nu era restabilită marți dimineața, a explicat un purtător de cuvânt al Tokyo Electric Power (Tepco).
“Curentul electric care servea la răcirea piscinelor (cu combustibil uzat) ale reactoarelor 1, 3 și 4 a fost întrerupt”, a precizat acest purtător de cuvânt, Kenichi Tanabe. “Încercăm să îl restabilim”.
Pana de curent, a adăugat el, a determinat și oprirea echipamentelor de tratare a deșeurilor contaminate de la centrală, între care materiale radioactive.
“Nicio schimbare importantă la nivelul readioactivității nu a fost depistată de instrumentele noastre de măsurare în proximitate”, a subliniat el, excluzând posibilitatea unei intensificări a crizei.
Incidentul nu a afectat până în prezent injectarea de apă în reactoarele 1 și 3 ale centrale, al căror combustibil s-a topit în urma accidentului din 2011, a continuat el.
Guvernul a oferit asigurări. Tepco “folosește toate modalitățile alternative pentru răcirea (piscinelor), nu avem motive să ne îngrijorăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Yoshihide Suga.
La rândul său, oficialul guvernamental reponsabil de instalațiile nucleare la Tepco, Masayuki Ono, a precizat că temperatura piscinei de stocare a reactorului 4 era estimată la 30,5 grade Celsius la ora locală 10.00 (03.00 ora României).
Această piscină este cea care inspiră cea mai mare îngrijorare deoarece este cea mai plină, cu 1.330 de bare de combustibil uzat și 200 de bare de combustibil nefolosit.
Potrivit Tepco, temperatura aici a urcat în medie cu 0,3-0,4 grade pe oră de la întreruperea sistemului de răcire, ceea ce lasă operatorului aproximativ patru zile pentru restabilirea curentului electric înainte de a fi atinsă limita de siguranță, fixată la 65 de grade Celsius.
Ono a subliniat că, la aceeași oră, temperatura celorlalte două piscine era mai scăzută – 17,1 grade pentru cea a reactorului 1 și 15,9 grade pentru cea a reactoului 3.
Tepco estimează că ar fi avut la dispoziție 14 și, respectiv, 26 de zile înainte ca temperatura acestor piscine să atingă pragul de siguranță, dacă electricitatea nu ar fi fost restabilită.
Ono a explicat că pana de curent ar fi putut fi provocată de o problemă într-o unitate de distribuție a curentului electric, fără a exista însă o certitudine.
“Prioritatea noastră este restabilirea curentului electric pentru relansarea operațiunilor (de răcire) și vrem să ajungem acolo cât mai repede posibil (…). Dacă acest lucru va dura prea mult, am putea adăuga apă de răcire (în piscine) în caz de necesitate, pentru a evita ca situația să degenereze”, a declarat el.
În opinia lui Akio Koyama, profesor în departamentul de siguranță nucleară al Universității din Kyoto, situația pare “să nu fie gravă pentru moment”.
“Chiar dacă temperatura apei atinge 65 de grade, nu va fi critică dacă barele se află în continuare în apă. Dacă nivelul apei scade astfel încât barele să fie expuse contactului cu aerul, atunci ar fi motive de îngrijorare”, a adăugat el.
Accidentul nuclear de la Fukushima, cel mai grav după cel de la Cernobîl (Ucraina) din 1986, s-a produs după un cutremur puternic urmat de un tsunami gigantic la 11 martie 2011, care a determinat oprirea alimentării cu electricitate a sistemelor de răcire.
Cantități importante de radiații au fost emise în mediul din jurul centralei situate la 220 de kilometri nord-est de Tokyo. Faza critică a accidentului este considerată ca fiind încheiată din decembrie 2011, dar lucrările de securizare a centralei nu avansează decât pas cu pas din cauza nivelului ridicat de radioactivitate.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026