Pana la urma, cat plateste Alro Slatina la electricitate?
Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, a declarat ca pretul obtinut de catre Alro Slatina, prin intermediul interventiei presedintelui Traian Basescu, este la jumatatea celui pe care il platesc ceilalti mari consumatori, precum combinatul siderurgic Mittal Steel Galati, Petrom sau Rompetrol
Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, a declarat ca pretul obtinut de catre Alro Slatina, prin intermediul interventiei presedintelui Traian Basescu, este la jumatatea celui pe care il platesc ceilalti mari consumatori, precum combinatul siderurgic Mittal Steel Galati, Petrom sau Rompetrol.
Intr-un interviu acordat unui post de televiziune, Patriciu a spus ca pretul la care se alimenteaza Alro Slatina cu energie electrica este de 24 de dolari (19,2 euro) pe MW/h.
Reprezentantii Alro Slatina nu au comentat aceste declaratii pana la inchiderea editiei.
Cifra avansata de Patriciu legata de pretul de achizitie al energiei de catre Alro intra in contradictie cu preturile precizate de producatorul de aluminiu. Astfel, in ultimul memoriu redactat de Alro si transmis cancelariei prezidentiale, reprezentantii companiei specificau ca 75% din necesarul de consum al producatorului de aluminiu este asigurat de Hidroelectrica la un pret de 31 de dolari (24,8 euro) pe MW/h pentru 2006. Potrivit unor surse din piata, pentru 2007, pretul agreat cu cel mai ieftin producator de energie local este de 44 de dolari (35,2 euro) pe MWh.
Restul era furnizat pana la sfarsitul anului trecut de catre Nuclearelectrica la un pret cu 60% mai mare decat cel agreat cu Hidroelectrica, adica la aproximativ 50 de dolari (40 de euro) pe MW/h. La sfarsitul anului trecut, Alro a semnat un contract de achizitie de energie cu Complexul Energetic Turceni, valabil pana la jumatatea acestui an, la un pret de 163 de lei (46 de euro, 57,5 dolari) pe MWh pentru o cantitate de 434.000 MWh (50 MW) in regim banda. Memoriul a fost transmis cancelariei prezindentiale in aprilie 2006, desi din septembrie 2005, Alro Slatina a renuntat la contractul de furnizare cu Energy Holding, luand energie direct de la Hidroelectrica. Solicitarile cuprinse in memoriu vizau obtinerea unor contracte de peste 15 ani cu producatorii de energie electrica sau crearea unei societati mixte pentru Unitatea 2 de la Cernavoda.
Potrivit reprezentantului Rompetrol, daca Alro al plati un pret similar cu ceilalti mari consumatori de electricitate, facturile la consumatorii captivi s-ar putea reduce cu 25% fata de nivelul actual.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026