Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Pana se remodeleaza, ARDAF castiga mai putin

Societatea de asigurare ARDAF a incasat in prima jumatate a anului venituri din prime de asigurare de 293,23 miliarde lei, in crestere cu numai 29% fata de incasarile din aceeasi perioada a anului trecut. Incasarile au fost puternic erodate de inflatie, ARDAF inregistrand practic o scadere in termeni reali

Razvan Voican · 1 august 2001 · 2 min de citit

Societatea de asigurare ARDAF a incasat in prima jumatate a anului venituri din prime de asigurare de 293,23 miliarde lei, in crestere cu numai 29% fata de incasarile din aceeasi perioada a anului trecut. Incasarile au fost puternic erodate de inflatie, ARDAF inregistrand practic o scadere in termeni reali.

“Este un an greu si intreaga piata are de suferit. Agentii economici au mai putini bani pentru asigurari, o parte din clientii nostri renuntand sa se mai asigure”, a declarat pentru Ziarul Financiar Monica Dragu, director de marketing-dezvoltare la ARDAF.

Societatea continua sa aplice strategia de remodelare a portofoliului inceputa anul trecut, incercand sa-si dezvolte produsele de asigurare facultativa. “La RCA nu am mai folosit orice metoda pentru a castiga din piata”, a afirmat Monica Dragu.

In primul semestru, ARDAF a avut o cifra de afaceri de 316 miliarde de lei. Monica Dragu apreciaza ca societatea si-a mentinut la jumatatea anului locul cinci pe piata asigurarilor.

Peste 99% din portofoliul de asigurari al companiei este reprezentat de asigurarile nonviata, cu incasari de 291,17 de miliarde de lei.

Cele mai vandute polite au fost asigurarile de raspundere civila auto obligatorie (53,05%), urmate de asigurarile Casco (27,56%) si Cartea Verde (7,7%). De asemenea, aproximativ 7% din incasarile non viata au fost aduse de asigurarile de cladiri si bunuri, riscuri financiare si sanatate.

Asigurarile de viata au in continuare o pondere redusa – 0,70% – incasarile depasind cu putin doua miliarde lei, insa ARDAF are proiecte de dezvoltare a acestui segment.

Societatea a platit de la inceputul anului daune in valoare de aproximativ 130,553 de miliarde de lei, in crestere cu 22% comparativ cu perioada similara a anului 2000.

Compania si-a propus sa realizeze in acest an venituri din primele de asigurare de 574 miliarde de lei, valoare in crestere cu aproximativ 60% fata de incasarile anului precedent.

Activitatea societatii ar putea fi dinamizata de incheierea negocierilor pentru atragerea unui investitor care sa participe la majorarea capitalului pana la 175 miliarde de lei. ARDAF poarta discutii cu Fondul Romano-American pentru Investitii (FRAI), interesat de cumpararea unui pachet de actiuni.

De asemenea, Eurom Bank (Dacia Felix) intentioneaza sa-si majoreze participatia. ARDAF asteapta si o eventuala reluare a negocierilor cu grupul australian QBE, care insa nu se grabeste sa intre pe piata romaneasca.

Inaintea execitarii dreptului de preemtiune la prima majorare de capital pana la 75 miliarde de lei, cel mai important actionar al ARDAF era SIF Transilvania, cu 41% din capital, alaturi de Eurom Bank (16,45%), firma Astra Romana Capital (13,5%), Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri adminstrat de SAFI Invest (13%), SIF Banat-Crisana (5,6%), Rompetrol (3,5%) si SIF Muntenia (1%).

Citește și