Pantomima prin vizor

Episodul 9. Elucubratii
Intre ele, femeile discuta mai mult despre barbati. Din delicatete. Au impresia ca le fac pe celelalte sa se simta mai in largul lor. O femeie stie, din instinct, ca, vorbind despre ea, va plictisi o alta femeie. Subiectul barbati ii confera insa o oarecare detasare. Si o oarecare obiectivitate. Cel mai indicat este sa vorbesti despre barbatii care nu te-au iubit. Barbatii care nu ne-au iubit sunt acceptati imediat. Si cei care ne-au iubit dar s-au saturat de noi. Barbatii care ne iubesc ingretoseaza pe toata lumea. Mai mult, barbatii care ne iubesc, o data ce au depasit usa budoarului, devin niste papitoi. Altfel de ce ne-ar iubi!? O femeie devine mai usor umana, in ochii altor femei, daca nu este iubita. Cat timp este iubita, este si ramane o adversara. Femeile de bun-simt povestesc despre cat si cum sunt iubite celelalte femei, nu despre cat si cum sunt iubite ele. Femeile nu tolereaza grandomania care pe barbati ii strange laolalta. In plus, femeile se strang si vorbesc despre barbati chiar si atunci cand nu le sta gandul la ei. Marile curtezane ale lumii au fost acelea care n-au vorbit deloc despre ele, ci au vorbit despre ei. Despre ei, amantii. Cu ei, amantii! In intalnirile lor cu alte femei, femeile pastreaza cursul pe care il au cu barbatii. Vor sa le faca fericite. Pe alte femei! Cand sunt doar cu ele. Nu stiu de ce!
Am fost intr-o zi in club cu trei prietene. Nu puteam sa ma uit dupa barbati de teama ca ele se vor plictisi. In schimb, vorbeam despre barbati! Stateam ca patru idioate la masa si vorbeam despre barbati. Ne vedeam intr-o oglinda mare, stateam cap in cap, sporovaiam ca gastele. Femeile ar trebui sa umble separat, sa iasa la vanat solitare si incognito. Am vazut-o pe una dintre noi privind cu interes un barbat: s-a transformat cu totul, a devenit frumoasa. Cand mi-a vazut privirea, s-a transformat, cu aceeasi repeziciune, devenind anosta. A avut grija sa ramana anosta. Cum si noi am avut grija sa ramanem cap in cap. Ne temeam sa nu parem interesate de barbati. Ne straduiam sa parem interesate de noi si de cocteilurile din fata noastra. Nu eram bautoare de cocteiluri, dar nu conta. Beam cocteil dupa cocteil de parca toata viata numai asta facuseram. Femeile vorbesc despre barbati, cu precadere, cand nu sunt barbati prin preajma. Cand sunt barbati in jur, e musai sa devina doamne. Nu pentru barbati, desigur, ci pentru celelalte femei. Doamne fereste sa creada vreuna dintre ele ca ai iesit la agatat! Ai iesit pentru ca esti femeie de lume si pentru ca te simti bine intre femei. Dimpotriva, cand esti la o petrecere in pijamale si sunt numai femei, devii brusc o mare consumatoare de barbati. Vaduva neagra, abracadabra. Nu mai e alta ca tine, la fel de cinica si devoratoare! Nu te dai mare; incerci sa le menajezi pe celelalte. Habar n-ai ce aventuri au avut la viata lor, ce compromisuri au trait si-atunci te dai cea mai mare traitoare de compromisuri. Ai patit, ai facut, ai acceptat! Abracadabra! Am vazut intr-o zi, la stiri, un om foarte cumsecade, care era mort de beat. Era atat de beat, incat ajunsese, in bezna mintii, de bunavoie si nesilit de nimeni, pe calea ferata. Cu masina. Evident, nici nu se putea altfel, ca doar de aia aparuse la stiri, omul conducea. Chiar daca era mort de beat si chiar daca era un om cumsecade; cum desigur era, chiar daca era beat! Pe calea ferata s-a impotmolit. Omul incerca linistit sa scoata masina dintre sine, cand a venit trenul. Mecanicul a titait ingrozit, dar omul nu l-a auzit, fiindca avea probleme cu masina.
Trenul a intrat in plin in masina omului, a tarat-o vreo trei sute de metri, cum, necum, a scos-o de pe calea ferata, a aruncat-o pe-un damb. Vreo doi se aflau in preajma si au vazut, stupefiati, toata tarasenia. N-au avut curaj sa se apropie. Au chemat Salvarea si Politia. Cand cele doua au ajuns, omul era preocupat inca de volanul masinii. Nici nu parea beat, atat era de preocupat. Masina era facuta ferfenita, iar el era preocupat sa o porneasca. Oripilati de modul in care arata masina si, pana la urma, de halul in care arata omul, ca era si el destul de sifonat, politistii s-au apropiat cu precautie de masina. Cum omul ramanea in continuare preocupat de pedale si volan, oamenii legii l-au intrebat:
– Domnule, stiti ca v-a calcat trenul!?
Absent, preocupat, cu ochii bulbucati si vizibil deranjat de interventia nedorita a neavenitilor, omul a raspuns aiurit:
– Da, ce sa spun, m-a calcat abracadabra!
Si mai oripilati politistii au insistat:
– Domnule, vorbim serios, v-a calcat trenul!
Suparat, distras, sceptic si batjocoritor, omul a raspuns la fel:
– Daaa, cum sa nu, m-a calcat abracadabra!
Cam asa si cu noi, femeile, cand ne intalnim si ramanem intre noi mai mult de cateva ore. Ne calca abracadabra. Am o prietena, o vad rar, dar o consider prietena. E inteligenta si frumoasa! Mai mult, e de-a dreptul frumoasa. E cinica si realista. Imi plac femeile cinice si realiste! Cand esti cu ele, e ca si cum ai citi o carte. Sau cum ai viziona un film suprarealist. Intr-o zi, a venit la mine si mi-a spus:
– Mi-am transformat cele mai bune trei prietene in tarfe! Nu-mi pare rau ca erau cuminti; imi pare rau ca n-au stofa!
– Adica?!
– Sunt ocupata, pretentioasa, nu ma place nimeni si nici eu nu plac pe nimeni. N-am timp de intamplari, nu stiu unde sa le caut, n-am nici o intamplare. Traiesc singura, ca muma padurii, pe un taram pe care nu calca nimeni. Asadar, sunt nevoita sa inventez. Asadar, inventez. Cum am imaginatie, pot inventa cam pana cand ma plictisesc. Numai ca, atunci cand bat campii, nu ma mai pot opri! Nu stiu de ce naiba imi place sa inventez toate mizeriile alea despre mine. Inventez aventuri pe care nu le-am avut vreodata, pretind ca traiesc intr-o promiscuitate totala, ca n-am pic de decenta in ceea ce priveste amorul, afisez o libertate sexuala… de mi se face si mie parul maciuca atunci cand povestesc. Problema e ca neghioabele alea chiar au luat-o de buna si nu stiu daca incearca sa ma copieze sau nu, dar in curand viata lor o sa se transforme intr-un bordel… Acum, mi-e nu stiu cum sa le spun ca am inventat toate prostiile alea… Tu ce zici?
– Nu zic nimic! Zic ca uneori ne comportam ca la circ!
– Nu incepe acum cu filosofia ca n-am nici un chef! Am venit sa ma descarc!
Am vazut de curand un film, de fapt am vazut o frantura din el, pentru frantura m-am si uitat… Un fel de lumea buna, un film cu duci, ducese, bani, sindrofii, titluri si nu mai stiu ce. Bine, vorba bunica-mii, ce naiba de ducese erau alea nu stiu, ca purtau fuste scurte, vreau sa spun ca erau niste ducese de astea apropiate de modernitate, nu chiar ca Lady D, dar oricum. Ma rog, cand am poposit pe canal, o ducesa mai in varsta, foarte emancipata, ii tinea uneia mai tinere o prelegere, pare-mi-se ca si asta mai tanara era tot ducesa, sau macar aspiranta la titlul de ducesa, ca voia sa se marite cu un duce. Din povestile ei, am priceput ca ducele era mult mai in varsta ca ea si nu l-ar prea fi iubit, motiv pentru care nu stia ce sa faca: sa se marite cu el sau nu? Atunci, cu o dezinvoltura neasteptata, ducesa mai in varsta i-a povestit cum a rezistat ea langa sotul ei, alt duce, care fusese un om de exceptie, dar nu prea aratos, motiv pentru care ea s-a culcat si cu gradinarul, si cu soferul, si cu nu stiu mai cine, spre stupefactia aleia mai tinere! Mi s-a parut ca tanara nu si-ar fi imaginat vreodata ca venerabila doamna ar fi putut face asemenea grozavii. Dar cum pacatele altora, paradoxal, ne fac sa fim mult mai indulgenti cu ei decat cu cei lipsiti de pacate, tanara a imbratisat-o cu afectiune pe nonconformista ducesa. Ducesa a indemnat-o sa se marite cu mai varstnicul duce si sa faca ce-a facut ea. Bine, i-a spus-o cu alte vorbe, ca doar de-aia erau ducese, apoi au ramas prietene. Nu cred ca fusesera si inainte. Ma rog, am ramas sa ma mai uit la film, puteam sa pun pariu ca prelegerea ducesei varstnice fusese cu schepsis, ca aia tanara urma sa calce pe bec, nu neaparat ca sa-l copieze pe guru, ci asa, din necesitate, ca lucrurile astea se intampla. Lucru care s-a si intamplat. Cea tanara, desi urma sa se casatoreasca cu ducele, se indragosteste de-un fel de looser, un pierzator de nopti, pierzator de bani si pierzator de femei. Bine, ca toti Don Juanii aia din filme, avea filosofia lui. Nu stiu ce cauta in preajma ducilor si duceselor, ca el nu era, adica era asa ca mine, si daca n-ar fi tinut ochiul acela inchis, ar fi parut ca e din zilele noastre… Bineinteles ca ducesa nu poate accepta ca s-a indragostit de smecherul acela, dar nu pentru ca era un looser, ci pentru ca era logodita cu ducele. Si pentru ca nu putea accepta ideea ca s-a indragostit de un smecher, cum era si normal la o ducesa, si-a tras-o, asa, ad-hoc, cu violonistul. Violonist pe care nici nu-l cunostea, de care nu era inamorata; ghinionul saracului violonist era ca presta in restaurantul in care cina ea cu gasca ei de nobili. Spun ghinion pentru ca saracul violonist, dupa ce se culca cu ea, isi trage un glont in piept in fata ei, de suparare ca nu se va mai putea culca si-n alte dati cu ea, pentru ca, desigur, ea-i spune ca acest lucru nu se va mai intampla. Si mi se pare normal din partea unei ducese! Oricum, de aici o intreaga tevatura. Ducesa nu stie ce sa faca cu corpul sarmanului violonist, il suna pe Casanova, e nevoita sa-i spuna adevarul, acesta, desigur, e frustrat, si el voise sa se culce cu ducesa, dar o ajuta oricum, presupun ca inca spera sa se culce cu ea, numai ca nu stiu cum si in cel fel, politia afla, miza e mare, casatoria cu ducele e aproape compromisa, in plus, cum un pacat naste altul, pasiunea si dorinta pentru Casanova abia mai pot fi tinute in frau, face tot felul de lucruri periculoase pe care o ducesa nu le-ar fi facut, ma rog, e interesant momentul, ca aici voiam sa ajung, in care ea, distrusa, ii povesteste prietenei ei, ducesa-guru, peripetiile ei si, stupoare, aceasta se ridica, o priveste crunt si neiertator. Tanara ii aminteste ca i-a povestit ca a facut aceleasi lucruri in tinerete. Cu voce de gheata, ducesa ii raspunde:
– Am inventat totul, nu mi-am inselat vreodata sotul! Nu mai putem fi prietene!