Pantomima prin vizor

Episodul 7. Frumusete

Ne-am dus intr-un an la bunica. Si la bunicul, dar mai mult la bunica. Pentru ca fratele meu crescuse si isi ducea prietenii s-o cunoasca. In alti ani, o cunoscusera altii. Mergeau la bunica asa cum ar fi mers la muzeu. A trebuit sa crestem ca sa descoperim frumusetea bunicii. Se mira si ea:
– Ce-oti veni acum la mine, cand am imbatranit, cu toate cunostintele voastre, nu stiu!? Daca ati venit sa va dau la toti branza si nuci, aflati ca n-am! Nici ma-tii n-am sa-i dau si ea e fii-mea! A inceput sa-mi para rau de capre sa le mai mulg, iar in nuci nu se mai suie nimeni. C-au crescut de i-a luat naiba… Trebuie sa te sui in ei cu armata.
Si-n anul acela, cand ne-am dus mai multi si eram cu masinile si cand am intrat peste bunica in casa, bunica s-a suparat rau, pentru ca era in ajunul Craciunului, facea cozonaci, facea sarmale, era dogorita si transpirata si n-avea nici un chef de noi, desi nu ne vazuse de-un an.
– Si mai an, tot asa ati venit, cu masinile si cu prietenii vostri de la oras si ati bagat masinile in curte peste straturile lui Gheorghe; si ce daca afara e iarna si straturile sunt uscate, semintele sunt tot sub pamant s-or mai fi si radacinile de mai an… Eu nu las nici pisica sa treaca pe-acolo, iar voi intrarati cu masinile si-acum radeti! Ca mama-ta, ca si ea rade tot asa, cand nu-i arde nimanui de ras. Voi nu aflarati de niciunde ca maine e Craciunul, iar eu maine trebuie sa-mpart, iar ca sa-mpart maine, trebuie sa fac cozonaci?! Bine ca venirati ca la nunta, cu toti strainii dupa voi, sa ma tineti din treaba, iar strainii astia sa ma povesteasca la lume… Mai bine plecati pana nu s-o-ntoarce Gheorghe de pe unde-o fi plecat, ca numai el stie pe unde sta plecat cat ii ziua de mare, sa nu va gaseasca pe-aici ca, dupa aia, imi baga vina c-ati venit!
Zambeam. Tataie era in curtea din spate, in via uscata, ne vazuse ca venisem si acum plangea, in vie, de emotie. Nu avea curaj inca sa intre sa ne vada. Asa facea de fiecare data.
– Auziti, sa va luati si masinile cu voi, sa nu le lasati pe aici sa ne incurce, ca noi si carul l-am vandut cand au venit comunistii, desi nu ne incurca bietul car cu nimic. L-am vandut ca atata ne-au suparat comunistii, ca ne-a fost frica sa mai tinem carul in curte. Desi ne era de ajutor. Ma, voi si strainii astia stiti ca noi pana anul trecut, in afara de gaini si caine, n-am mai tinut nici un animal prin curte? N-am mai tinut tot de focul comunistilor! Anul trecut am luat doua capre, asa, mai mult c-aveau barba, dar nu le mai mulg, asa ca plecati, ca n-am nici lapte, n-am nici branza, iar nucile sunt tot in pom, de asta-toamna, daca nu le-or fi furat graurii. Ca graurii fura!
– Bunico, am venit sa te vedem!
– Da, vad! Si ati lasat masinile in curte, peste straturi! Si ati deschis si poarta mare si nu stiu cum ati deschis-o, ca poarta aia nu se deschide, ati deschis-o sigur, ca pe portita mica n-ati fi putut intra, adica voi ati fi intrat, dar n-ar fi incaput masinile si daca masinile sunt in curte, inseamna ca ati deschis poarta mare… Sa vezi cand le-o vedea Gheorghe! Acum, lasati-ma sa umblu la cozonaci, ca unii dintre ei cresc prin tot cuptorul, de-ar trebui maine sa-i impart cu tot cu cuptor, daca vreau sa dau ceva de pomana, si vreau, ca n-am incotro.
Noi ne ingramadeam toti in patul mare, in patul mic de langa soba.
– Vad ca va suirati toti in pat, ba, va mai suirati si picioarele. Eu, cand ma duc la cineva in casa, n-am curaj sa ma asez nici macar pe marginea scaunului. Voi va suirati cu tot cu picioare… si ce fete oti fi, nu stiu, ca va suirati in pat cu tot cu baieti si va-ngramadirati in ei si ei in voi!… Ma, voi nu intelegeti ca mi-e frica sa vina Gheorghe si sa va gaseasca asa?! Hai, dati-va jos din pat si duceti-va la voi acasa, ca nu sunt decat doua sute de kilometri.
Noi radeam in hohote, cocotati in pat, ca patul era inalt.
– Parca vad ca n-o sa plecati, ca asa ati facut si mai an; ati stat aici si-ati ras. Eu n-am mai vazut oameni sa rada atata; v-a-nvatat mama-ta prost, strainii astia, treaba lor, nu ma bag, ca voi ii adusarati aicea, eu nici macar nu-i cunosc si banuiesc ca de-aici din sat nu sunt, ca i-as cunoaste. Vad ca rad si ei ca voi, treaba voastra, mai stati, mai radeti, dar nu ma mai tineti din treaba, ca-i ajunul Craciunului si-am treaba, mai bine ati pleca, ca de ras puteti rade si pe sosea, ca si-asa radeti fara motiv.
Mergea apoi si umbla la cozonaci, mesteca in sarmale, da iar cu ochii de noi si se enerva:
– Mama-ta, daca stia ca veniti la mine, de ce nu mi-a trimis o scrisoare!? Ca eu ii trimit lui nasu’ Stelian si-acum, desi nu l-am vazut de treizeci de ani si nici nu am de gand sa ma duc pe la el! Si ce tot aveti de radeti asa, ca ne-aude Gena?! Ma, voi nu sunteti zdraveni la cap? Nu mai radeti asa, fara motiv, ca-mi vine rau si nu vreau sa-mi vina rau, c-am cozonaci de facut si trebuie sa imi fierb si sarmalele. Na, ce v-am spus, cozonacii astia au iesit din tavi si s-au dospit in cuptor, ca exact acolo aveam nevoie sa se dospeasca… Auziti, daca tot venirati la mine, o sa va cant si voua un cantec, sa nu ziceti pe urma ca ati venit la mine si nu v-am cantat nimic. Desi n-am nici un chef de cantat si nici vesela nu sunt.
Se punea in pozitie de drepti si incepea…
– Aseara vantul batea/ Aseara vantul batea…
Canta aproape tot cantecul, apoi se intrerupea brusc si se indrepta spre cuptor…
– Merge cuptorul asta ca ochiul mortului. Lui Gheorghe ce-i pasa? Auziti la mine ce va spun, avem curtea plina de salcami, nu salcami care stau inca in radacinile lor, lasa-i pe-aia, avem curtea plina de salcami taiati. Noi o sa murim, iar voi o sa ramaneti cu atatia salcami, incat va trebui sa platiti oameni ca sa scapati de ei… Iar focul meu abia arde! Exact asa s-a intamplat. Dupa ce ei au plecat, mama a trebuit sa plateasca oameni sa scoata salcamii din curte.
– Vad ca voi stati bine acolo, ingramaditi in pat. Sunteti si fete si baieti, v-aud dupa ras. Sa stiti ca ma duc la Ciutaiasa sa-i spun sa vie aici, sa-i dau si ei un borcan cu magiun, ca e femeie vaduva si creste singura opt copii, iar maine e Craciunul. Sa faca si ea un cornulet. Ma duc! Acum noaptea ma duc! Doar de nu m-or manca cainii, ca Ciutaiasa sta in capul satului.
Bunica si-a luat un cojoc pe umeri si-a iesit zgribulita si hotarata. O vedeam indepartandu-se cocosata prin zapada. Dupa un timp, am auzit poarta, am auzit pasi scartaind pe zapada inghetata. S-a deschis usa. Bunica a intrat insotita de o femeie spalacita, fara varsta, cu gene si sprancene rare, decolorate, buze subtiri, arse, maine rosii, arse de lesie. Femeia a incremenit cand a vazut camera plina.
– Stai si tu acolo, Ciutaiaso, pe scaunul de la usa, nu-i lua in seama, sunt nepotii mei, impreuna cu altii pe care nici eu nu-i stiu, cat ii stii dumneata, atat ii stiu si eu, nu-i lua in seama, vezi numai ca rad ca prostii, acum vad ca nu rad, dar odata ii apuca, nu te speria, lasa-i in pace, cand vezi ca-i apuca rasul, tine minte ca-i apuca din senin, ca pe astia straini nu-i stiu, dar nu stiu cu cine or semana nepotii mei de rad atat de mult, ca eu doar am zambit toata viata… Stai numai sa ma uit la cozonacii astia, apoi ma duc in beci si-ti aduc si tie un borcan mare cu magiun, ca esti si tu femeie vaduva si ai opt copii.
Ciutaiasa a ramas cuminte pe scaunul ei, cu mainile in poala si cu ochii-n palme. Bunica-mea a facut ce-a facut in oalele ei, apoi s-a intors spre noi.
– O sa va cant si voua un cantec, sa nu ziceti ca ati venit la mine si nu v-am cantat nimic. Nu cant insa nici c-as avea chef sa cant si nici c-as fi vesela. Ca nu sunt!
A luat iarasi pozitia de drepti.
– Aseara vantul batea/ Aseara vantul batea…
De data asta, a cantat tot cantecul, iar cand a terminat, a dat cu ochii de Ciutaiasa. Uluita de-a dreptul, a intrebat-o:
– Doamne, Ciutaiaso, dar tu cand intrasi, ca n-auzii nimic!? Si ce cauti aici in puterea noptii si in ajunul Craciunului, tu n-ai treaba?
– De, ma, tata Marioara, venii si eu sa-mi dai un borcan cu magiun, a raspuns ezitand si clipind des Ciutaiasa.
– Pai, acum, in ajunul Craciunului, te gasisi!?
Ciutaiesei mai ca ii venea sa planga. Bunica-mea s-a imbunat dintr-o data.
– Bine, bine, Ciutaiaso, iti dau, stai numai sa le cant un cantec copiilor astora, ca sunt nepotii mei si n-au venit de mult la mine. Sa nu zica, dupa, ca au venit la mine si nu le-am cantat nimic. Apoi, ma cobor in beci si-ti aduc magiun. Mai stai si tu putin, ca nu stai pe ace! Bunica a luat iarasi pozitia de drepti.
– Aseara vantul batea/ Aseara vantul batea…
N-a apucat sa mai termine cantecul ca iar a dat cu ochii de Ciutaiasa. S-a speriat.
– Doamne, Ciutaiaso, ce ma speriasi!! Ce, Dumnezeului, cauti aici!?
– Venii, tata Marioara, sa-mi dai si mie un borcan cu magiun.
– Pai acum te gasisi, in ajunul Craciunului, cand venira nepotii mei pe la mine!? Du-te acasa si-ti dau maine!
– Ba vreau acum, ca sa fac niste cornulete…
– Ciutaiaso, tu bausi ceva!? S-apoi, cam ce crezi tu, ca la mine creste magiunul in copaci? Tu stii cata munca este la un magiun, ca magiunul nu se face singur. Nu se fac strugurii singuri magiun! Ii culegi, ii speli, ii pui la foc si stai pe langa ei vreo doua zile. Mai pui si nu stiu cate kile de zahar. Iar tu venisi la mine sa-ti dau magiun! Dar de ce n-ai venit asta toamna la mine sa-ti dau vreo trei galeti de struguri, sa faci singura magiun? Ca-ti dadeam! Te gasisi acum, in ajunul Craciunului, cand copiii venira pe la mine, sa vii sa-ti dau magiun. Hai, ca esti culmea! Vreau sa le cant si eu un cantec copiilor astora, ca nu le-am cantat niciodata, iar tu stai aicea mot! Nici nu te simtii cand intrasi…
Bunica a luat iarasi pozitia de drepti.
– Aseara vantul batea/ Aseara vantul batea…
La mijlocul cantecului, Ciutaiasa, iritata, a sarit in picioare si-a strigat:
– Tata Marioara, imi dai si mie un borcan cu magiun ca, daca nu, plec!
Oripilata si furioasa ca fusese intrerupta, bunica o privea cu ochii scosi din orbite.
– Ma saturai sa te aud cantand, imi dai sau nu, magiun?
– Nu-ti dau nimic, a strigat bunica. Esti nebuna de legat, plecasi in puterea noptii sa-mi ceri magiun, nici nu stiu ce-ti veni, ca tu nu ceri, iar de venit la mine nici c-ai venit pana acum. Hai sa te conduc pan’ la poarta sa nu te manance cainii, ca nu-ti dau nimic!
Bunica a scos-o aproape cu forta pe Ciutaiasa din casa, am vazut-o ducand-o in graba pana la poarta, s-a intors in cateva secunde, rebegita de frig si ne-a spus:
– Saraca Ciutaiasa, ii dadui si ei un borcan cu magiun, ca e femeie singura si are opt copii…