Pantomima prin vizor

Episodul 6. Exhibitii (II)
Eram la terasa cu prietenii mei, care toti erau indragostiti de Sorina, si cu cativa necunoscuti, care n-o vazusera inca, deci nu erau inca indragostiti de ea, dar urmau sa fie, pentru ca Sorina tocmai venea si urmau s-o cunoasca si s-o dezlege, cum toti ceilalti barbati pretindeau ca reusisera, chiar daca ea urma sa nu spuna nimic. Cu Sorina lucrurile stateau putin anapoda, adica deveneau hilare; barbatii, dupa ce-o vedeau, pretindeau ca au inceput s-o cunoasca deja intr-un fel subtil, mistic, chimic. Nu stiu daca de vina era fardul de la ochi sau inaltimea ei ametitoare. Stiti intrebarea aceea: din ce se naste comicul? Si un fel de raspuns simplist: comicul se naste la intalnirea dintre absurd si acceptare. Sorina era una dintre cele mai sexy femei din cate vazusem, iar barbatii pretindeau ca nici macar nu observasera asta, ei fiind atrasi de interiorul ei.
In dupa-amiaza aceea, Sorina cea vesnic atenta si senina era agitata si distrasa. Pentru prima oara de cand o cunosteam. Privea mereu peste umar, stingea si tigarile altora, ba, culmea, spre disperarea baietilor, nu mai era atenta la toate spusele lor, la toate amanuntele spuselor lor si nu mai zambea. Amorezii erau deznadajduiti. Imi venea sa le mai pun eu intrebari ca sa-i scot din disperare. Numai ca, brusc, fara a ne pregati, vocea Sorinei s-a auzit intrerupandu-i pe altii. Stupoare totala, pentru ca Sorina nu intrerupea pe nimeni si Sorina nu punea intrebari. Ea doar asculta foarte, foarte atenta.
– Il stie careva dintre voi pe Nichita Stanescu? a intrebat Sorina.
Liniste totala, ba chiar stupoare. Sorina era artagoasa. Sorina, care fusese doar detasata de cele lumesti si impacata.
– Unul pe care il cheama Nichita Stanescu, il stiti?
Nu stiu de ce nu a raspuns nici unul. Poate pentru ca nu ne venea sa credem ca Sorina punea intrebari. Nu stiu de ce nu s-au ingramadit sa raspunda barbatii, care oricum se ingramadeau sa vorbeasca, fara ca Sorina sa intrebe ceva. Ma rog, s-or fi pregatit sa-si masoare cuvintele.
– Tipul asta i-a spus lui Iulian ceva despre mine…
– Cine?! a intrebat o fata de la masa.
– Nichita asta!
– Care Nichita?! a baguit unul dintre admiratorii ei…
– Cum am spus inainte ca-l cheama? C-am uitat! I-a spus ceva lui Iulian despre mine.
– Nichita Stanescu? am intrebat…
Imi venea deja sa rad.
– Il cunosti?
– Nu.
– Voi il stiti?
Nu stiu de ce toti ceilalti continuau sa taca.
– Vine pe aici, La Motor ?
– Cine?! a intrebat cineva ezitant…
– Nichita ala… I-a spus ceva lui Iulian despre mine…
Nu ma distra ca nu stia cine e Nichita Stanescu, ma distra obsesia ei ca Nichita ii spusese ceva lui Iulian despre ea.
Jumatate dintre noi a izbucnit in ras, jumatatea cealalta n-a mai tinut cont de prima jumatate si s-a cufundat in deznadejde. Apoi, cum era si cinstit, tinand cont ca intr-un an si ceva Sorina spusese numai cateva cuvinte, iar noi, restul, vorbiseram numai noi, Sorina nu s-a mai putut opri din a rostogoli cuvinte. Le rostogolea ca pe niste baloane de sapun, ii vedeam buzele tuguiate suflandu-le peste noi, ele clipoceau si se spargeau, in acea dupa-amiaza fierbinte, peste deznadejdea barbatilor.
Sorina era indragostita de vreo doi ani, si nici unul dintre noi nu stiuse, de un zurbagiu, care o intrebase nu stiu ce despre Nichita Stanescu, iar acum il vazuse la o masa si nu avea curajul sa mearga la el, cum si-ar fi dorit, evident, pentru ca nu stia ce-i spusese Nichita asta despre ea si banuia ca mai degraba ii spusese ceva urat, pentru ca Iulian inchisese un ochi si zambise nu stiu cum, cand ii spusese nu stiu ce ii spusese despre Nichita, care ii spusese nu stiu ce ii spusese lui Iulian, dar din care intelesese ca era vorba despre ea si nu era nimic adevarat. Unu, Iulian o lasase sa plece, zambind la fel de poncis, doi, o indemnase sa plece cu rugamintea ca voia sa afle si parerea ei, atunci cand se va intoarce. Asadar, Sorina era intr-o bezna totala si o inteleg perfect. Fiind in preajma ei si vazand cum prietenii mei uzasera de tot ce era in putinta lor in materie de cuvinte, nu ma mir ca Iulian ala, pe care ea il iubea si-o fi iubind-o si el, sa fi facut cateva flic flac-uri in plus si sa-l fi adus pe Nichita in discutie, intr-o maniera care pe ea, ca femeie iubitoare, o aruncase intr-o asemenea disperare.
Sorina vorbea si vorbea, iar eu pe chipurile barbatilor de la masa nu vedeam decat disperarea ca fiecare in parte nu era singur cu ea la masa sa o asculte si sa o auda numai el. Vedeam cum, in frumusetea ei statuara, Sorina nu se stirbeste cu nimic in ochii lor; singurul lucru care o stirbea pe Sorina eram noi, ceilalti, care o auzeam. Asa am inteles de ce barbatii ajung mai greu si mai rar la doctor. Nu vor sa stie, nu vor sa afle; cat timp nu stiu, realitatea lor e realitatea lumii. Vedeam cum, prin eforturile lor de-a o opri pe Sorina din vorbit, Sorina ramanea la fel de frumoasa si pe interior si pe exterior, in toata nestramutarea ei si in toata nestramutarea lor. N-ar fi permis altfel pentru nimic in lume si nici n-ar fi putut. A fost o alta lectie bine venita si bine invatata despre barbati. Dupa cum am mai spus, desi eram invizibila langa ea, alaturi de Sorina am primit lectii de viata. Pentru o femeie, barbatii sunt lectii de viata. Din cate am observat in perioada aceea, pentru barbati femeile sunt intamplari. Cum ar fi spus bunica-mea, pentru sufletul lor! Dupa parerea mea, dupa un timp, dupa mult timp, tarziu, devin lectii de viata. Nedreptatea este ca-si permit! Frumusetea este ca nu-si permit de fapt! Pana atunci insa, barbatii de la masa noastra, aproape toti indragostiti de Sorina, o salvau, potrivit vechilor canoane, de toate cuvintele ei, cuvintele le rosteau mai degraba ei sau noi, celelalte fete de la masa, nu Sorina; Sorina ramanea la fel de pura si de frumoasa si in interior, si la exterior, indiferent de ce ar fi spus si ar fi facut, spre deosebire de noi celelalte, care am fi putut deveni oricand triviale. Vedeam, culmea, chiar vedeam in ochii lor ca Sorina nu era provocatoare si sexy, ci curata si unica. Sorina statea cocotata pe piatra filosofala ca un Goliat cu pulpe superbe, iar barbatii se topeau in alchimia ei, manjindu-se uluiti cu aurul contrafacut. Daca nu-i iubim si nu urmeaza sa-i iubim, barbatii pot fi fascinanti in egoismul lor, asa mi s-a parut ca-mi trece prin cap in dupa-amiaza aceea, apoi m-am razgandit. Pentru ca Sorina nu se mai oprea din vorbit, iar noi, cativa, nu puteam sa radem, nu de ea, ci, asa, de noi, de cuvinte, de intamplari, trebuia sa stam sobri si tristi, din delicatete, din solidaritate nu stiu cu cine, nu cu Sorina, oricum, pentru ca Sorina nu facea parte din gasca noastra de fete, ea era Superman, facea parte din gasca baietilor, deci nu puteam sa radem pentru ca am fi intrat cu plugul sub pleoapele prietenilor nostri, unde tandretea pentru Sorina si speranta ca Sorina este perfecta clipoceau ca artificiile sau ca petardele. Aveam sa ma mai distrez cateva secunde si, dupa aia, urma sa nu ma mai distrez deloc. Pentru ca cei din jur nu aveau nici un chef sa se distreze. Din nu stiu ce motive, se incapatanau sa ramana sobri si vulnerabili. Ati observat ca, paradoxal, femeile frumoase si sexy par mai inocente? Ati observat ca femeile frumoase si seducatoare par, mai degraba, inteligente? Ati observat ca femeile frumoase par delicate, blande si generoase? Ati observat ca femeile frumoase par a avea un interior foarte frumos? Ati observat ca femeile mai uratele par rele, viclene, zgarcite si banuitoare? Cam asa vedem lucrurile. Prin optiuni.
Dar sa revenim la lucruri mai frumoase… Dupa ce a vorbit cat a simtit nevoia sa vorbeasca, pentru ca era agitata si pentru ca avea temeri in legatura cu ea, cu Iulian si cu Nichita, Sorina s-a mai calmat putin si pentru ca s-a mai eliberat, dar si pentru ca unul dintre necunoscuti s-a apucat sa-i povesteasca despre Nichita, iar Sorina avea vechea meteahna de a-i asculta atenta pe cei care ii vorbeau, lucru care l-a deconcertat putin mai mult pe necunoscut, care, potrivit acelorasi antene parabolice masculine, a inceput si el sa se prinda, ca toti ceilalti, ca Sorina este o tipa absolut speciala si ca, daca ar fi ingramadita intre altele o mie, tot ti-ai da seama de asta, ai recunoaste-o si ai avea ochii aia arzatori. Apoi, Sorina ne-a dat un teanc de fotografii cu ea la nudism, facute cu un an in urma, cand noi n-o cunosteam. Ni le adusese sa le privim. Vrusese sa ne faca o surpriza. Nu conta ca la masa erau barbati necunoscuti, ca pe cei cunoscuti ii treceau apele, toti fiind, dupa puterile lor, indragostiti de ea pana peste cap, Sorina era neutra si senina. De parca am fi privit fotografii cu ea la absolvire. Goala-pusca, Sorina alerga pe plaja razand, isi punea palme cu namol pe sani si pe coapse, se apleca dupa minge, isi intindea prosopul, se dadea cu ulei, se prapadea de ras intinsa pe spate… Fotografiile treceau din mana in mana, le priveam cu stupoare chiar si noi fetele, presupun ca cei care doar ce venisera la masa credeau ca viseaza; Sorina, neinchipuit de frumoasa, imbracata, goala-pusca era de-a dreptul perfecta, picioare suple, abdomen plat, sani obraznici. Statea imbracata si dreapta in fata noastra si ne zambea frumos si senin, nu era mirata, nu-i era rusine, nu-i clipeau pleoapele, ne indica din cand in cand cate-o fotografie care ii placuse ei, ne si explica de ce iesise asa, i se vedeau toate alea, ne arata cu degetul, prapadindu-se de ras, nisipul de pe pubisul ei, am privit-o, parea mai inocenta ca oricare alta pe care o cunosteam, ne-a aratat iarasi cu degetul pubisul…, mi-am amintit ca fusesera cel putin treizeci de nopti in care adoratorii ei si prietenii mei, in exhibitiile lor oratorice, vorbisera despre Nichita Stanescu, iar ea ii ascultase atenta si nesmintit concentrata, spre sublimul fericirii si intregirii lor… Si asa m-am prins ca Sorina nu intelegea absolut nimic din ce i se spunea si habar n-avea pe ce lume traia. M-am bucurat ca traia printre noi; era extensia fireasca, naturala, obiectiva, a fiecaruia dintre noi.