Parafraza de final

Ne intoarcem, fie ca o recunoastem sau nu, la Primele poeme ale lui Tristan Tzara cu mai multa placere decat atunci cand ii ascultam urletele din Cabaret Voltaire… Suntem animale bolnave de calofilie, de ordine, regularitate, disciplina… Ne place sa avem trasee in fata ochilor, iar iregularul si abstrusul ne fascineaza doar pentru a ne impinge in aceasta ordine “conservanta”…

“Primele poezii nu sunt piese care sa concureze in vreo intrecere la varf a poeziei contemporane. Ele adopta o retorica mai veche, fara sa isi asume aceasta ‘vechime’ a ei. La fel, ‘hartie igienica’ e un gest avangardist nu foarte controlat, mai mult psihologic, care doar deschide o fereastra spre poetica mea de acum. In concluzie, acest volum poate face obiectul criticii literare doar din perspectiva lucrurilor pe care le-am facut mai apoi.” Grijuliu, asa cum il cunoastem, Marius Ianus a anticipat o eventuala reactie “critica”, ne-a trasat limitele in care putem evolua pe marginea acestei carti pline de nostalgie. Hartie igienica este volumul care se desfasura pe zidurile Facultatii de Litere, inainte ca diverse poeme utilitariste si nule d.p.d.v. estetic sa se afiseze cu aroganta ignarului pe toate cladirile Bucurestiului. Orice s-ar mai intampla, si oricate argumente contra mi s-ar aduce, Hartie igienica a fost, pentru generatia mea, un “portal”… Strigatul acesta de revolta in care se imbratiseaza cu egala savoare melancolia unui poet autentic si violenta unui avangardist dispus sa-si duca faptele pana la o ultima consecinta invariabila. Volumul Hartie igienica, pe care-l citeam in samizdat, pe care-l comentam ironic pe la colturi, isi atinge deplina utilitate “bibliografica”, intr-adevar, abia acum, dupa “Manifestul anarhist” si “Danseaza Ianus”, cand numai un idiot mai poate sustine ca Marius Ianus nu este un poet autentic. Intr-adevar, poetica s-a schimbat, piesele au devenit ample, autorul s-a indreptat spre un narativ mirceaivanescian (foarte interesant ar fi sa urmarim evolutia lui Ianus intre Mazilescu si M. Ivanescu), dar ceea ce se ascunde in spatele versului (un tipat mut?) din Hartie igienica a ramas neschimbat: “Stateam in fata marii ca in fata mortii/ singuratatI razbatute de sange/ iubindu-ne cu disperare mainile/ ca eroii tragici inaintea hecatombelor/ bucurandu-ne ca traim din nimic./ Si atunci am vrut sa vorbesc/ celei care nu mai erai” (Rasarit pe mare).

Exista foarte multa “aroganta” juvenila in aceste poeme, o poza pe care o pricepi doar retrospectiv, dupa ce te-ai intins de pe traseul numit “Danseaza Ianus” (Ursul din containar). Sunt versuri scrise inaintea calatoriei, cand lucrurile gemeau “sa fie create”, cu atat mai pregnanta fiind nostalgia care razbate din ele: “Sa zicem singuratatea, chiar ea/ sau un miros violent de latrina/ sa zicem un gand stingher, nelinistit/ sa presupunem asta/ Ai putea sa iesi in strada / si sa omori pe cineva.”

Crimele simbolice pe care versul lui Ianus le pune in scena sunt recapitulari ale unui suicid amanat, poemele de tinerete absoluta au savoarea memoriilor unui “cortegiano” batran: exista foarte multa intelepciune in randurile pe care le am in fata… A remarcat cineva, oare, ca Ianus este un poet intelept? Un scriitor – si un intelectual autentic, care-si repeta anul trei de Litere cu o constanta inspaimantatoare – care a invatat lectia literaturii cu pretul propriei existente nu poate sa nu-si asume evolutia literara ca fiind predestinata.

Si, ca sa justificam titlul ales, va las in compania unei “Poezii”: “As vrea sa scriu parafraza de final/ pe ailalta pagina/ Dar acum cand singurul drum/ ca intr-o poveste africana/ s-a facut sul/ inapoia calatorului…/ Dar acum cand propozitia de mai sus/ se lasa dracului si/ se spune pe sleau: Acum cand nici eu/ nu mai sun pe nimeni…/ Cand nu e ce fute/ se scrie.”