Paramount Pictures participă la un proiect imobiliar de 1 miliard de dolari în Dubai
Paramount Pictures va construi în colaborare cu dezvoltatorul arab Damac Properties un complex imobiliar format din patru turnuri cu temă hollywoodiană, de 1 miliard de dolari, care va include un hotel, apartamente și magazine, relatează Bloomberg.
Damac Properties, dezvoltator din Dubai, va finanța și va coordona construcția clădirilor în zona Burj Khalifa, a declarat directorul general al companiei, Ziad El Chaar.
Paramount Pictures va contribui, prin Paramount Hotels & Resorts, la proiectarea construcțiilor și le va administra după finalizare, în 2015.
“Credem că valoarea proiectelor imobiliare va continua să crească, în special în cazul celor de brand. Orice implică un risc, dar avem încredere în brandul propriu, în brandul Paramount și în zona Burj Khalifa”, a spus Chaar.
Hotelurile din Dubai generează unele dintre cele mai mari venituri pe cameră, la nivel mondial, chiar dacă oferta crește în continuare, potrivit companiei de consultanță Jones Lang LaSalle.
Emiratul Dubai, unde se află cea mai mare clădire din lume, turnul Burj Khalifa, a atras 9,3 milioane de turiști în 2011.
Paramount Hotels and Resorts, creată de investitori din Dubai anul trecut, are licență din partea Paramount Pictures să construiască un lanț de hoteluri și imobile pentru locuințe. În luna mai a anului trecut, compania a anunțat că intenționează să deschidă până la 50 de hoteluri de lux cu temă hollywoodiană și californiană, la nivel global.
Cele patru turnuri care vor fi construite în Dubai se vor numi Damac Towers, vor avea săli de proiecție, săli de sport, piscine și magazine care vor vinde produse Paramount. Clădirile vor avea o înălțime de peste 250 de metri.
Paramount Pictures, divizie a grupului Viacom, a produs filme clasice precum Nașul, Mic Dejun la Tiffany și Titanic.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026