Pariurile împotriva monedei euro au urcat la un maxim record
Pariurile fondurilor de hedging împotriva monedei euro au crescut la un nou maxim record, fiind așteptate noi deprecieri după ce valuta unică europeană a scăzut deja la minimul ultimilor doi ani față de dolar, pe fondul crizei bancare din Spania și temerilor privind ieșirea Greciei din zona euro.
Rezultatul alegerilor din Grecia din 6 mai și inflamarea crizei din sistemul bancar spaniol au pus capăt rezistenței manifestate de moneda euro pe piețele valutare în ultimii doi ani.
Euro s-a depreciat cu 6,6% față de dolar în luna mai, cea mai abruptă scădere din ultimele opt luni, și se tranzacționează în apropierea minimului ultimilor doi ani.
Moneda unică a revenit ușor vineri și luni, în principal datorită datelor dezamăgitoare privind șomajul din SUA, însă fondurile de hedging pariază masiv pe noi deprecieri ale euro, potrivit datelor Commodity Futures Trading Commission din SUA, citate de Financial Times.
Numărul pozițiilor scurte pe euro, prin care investitorii anticipează scăderi, a crescut săptămâna trecută cu peste 13.000, iar volumul contractelor care pariază pe declinul monedei unice este cu peste 200.000 mai ridicat față de numărul pozițiilor lungi, prin care sunt așteptate creșteri. Datele nu precizează valoarea tranzacțiilor.
“Intrăm în zone neexplorate. Volumul pozițiilor scurte crește de la o săptămână la alta și vom avea probabil un nou record în următoarea săptămână. Sentimentul de pesimism față de euro va continua”, comentează pentru FT un analist al Societe Generale.
Moneda euro s-a apreciat și marți pe piețele valutare, urcând peste pragul de 1,25 dolari, datorită speranțelor că liderii europeni vor anunța în următoarele zile o strategie decisivă de soluționare a crizei din zona euro.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026