Partea întunecată a celui mai mare bailout bancar din SUA
După o amplă anchetă și analiză minuțioasă a nu mai puțin de 29.000 de pagini din documentele Fed, jurnaliștii de la Bloomberg au redeschis dosarul celui mai mare bailout din istoria SUA, ținut foarte mult timp la secret de banca…
După o amplă anchetă și analiză minuțioasă a nu mai puțin de 29.000 de pagini din documentele Fed, jurnaliștii de la Bloomberg au redeschis dosarul celui mai mare bailout din istoria SUA, ținut foarte mult timp la secret de banca centrală și marile bănci americane.
Potrivit calculelor preliminare, băncile au înregistrat câștiguri de aproximativ 13 mld. dolari profitând de costurile preferențiale de finanțare oferite de Fed pe timp de criză, sub cele existente la acea vreme pe piață.Oficialii Fed au ținut sub tăcere faptul că băncile americane au fost creditate pe 5 decembrie 2008 cu o sumă record de 1.200 mld. dolari, iar bancherii omit să amintească că în perioada în care luau împrumuturi de miliarde de dolari îi asigurau pe investitori că băncile nu au probleme financiare.
Până în martie 2009, Fed a alocat nu mai puțin de 7.770 mld. dolari pentru a salva sistemul financiar, peste producția totală a SUA din acel an.
Marii creditori, printre care JP Morgan, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley, s-au urcat în “arca” construită de Fed și au beneficiat de încasări consistente în timp ce economia americană se scufunda în recesiune, numărul falimentelor creștea într-un ritm amețitor, iar populația își pierdea locurile de muncă. Cele șase bănci, care dețineau aproape jumătate din activele totale nete însumate ale sectorului bancar american înainte de bailout, au primit nu mai puțin de 160 mld. dolari finanțare prin programul Troubled Asset Relief Program (TARP) și au fost creditate cu 460 mld. dolari de către Fed.
“Când vezi câți dolari au primit băncile, este greu să le mai numești instituții de succes”, consideră senatorul democrat Sherrod Brown, care anul trecut a înaintat un proiect de lege pentru limitarea dimensiunilor băncilor.
Aceiași bancheri care au fost salvați de la faliment cu banii Fed militează acum împotriva reglementării piețelor financiare.
Trezoreria s-a bazat pe recomandările Fed pentru a decide care bănci sunt eligibile pentru a fi finanțate prin programul de salvare a sectorului financiar american TARP. Oficialii din cadrul Trezoreriei americane responsabili cu supravegherea TARP au fost adeseori criticați pentru modul în care au catalogat instituțiile bancare către care au fost îndreptate fondurile guvernamentale, numindu-le “sănătoase” și “viabile”.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026