Partidul Mișcarea Populară și-a închiriat sediu peste drum de Palatul Cotroceni
Partidul Mișcarea Populară, anunțat ca fiind o Albă ca Zăpada în politică și al cărui semn electoral este mărul, a făcut deja două mutări - i-a făcut loc la masa deciziilor fundației omonime în care va intra Băsescu la încheierea mandatului și și-a luat sediu vizavi de Cotroceni, scrie "Gândul".
Susținătorii noului partid prezidențial, Mișcarea Populară, ale căror semnături au fost aduse săptămâna trecută la Tribunalul București, provin cu precădere din județele în care PDL are, în ultima perioadă, tot mai mulți disidenți, de la primari la lideri de filiale sau în care actualii consilieri de la Palatul Cotroceni au legături puternice. În top 3 se află Constanța, Galați și Olt. Urmează Arad, Dâmbovița, Neamț, Argeș, dar și județe în care PDL-iștii ar putea avea surprize în perioada următoare: Dolj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Brașov.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026