Părul Venerei/ de Mihail Șișkin

„Părul Venerei“ de Mihail Șișkin este genul de roman pe care profesorii de literatură rusă îl pot invoca împăcați ca un argument ultim al ideii că literatură rusă nu a murit, în timp ce cititorii mai puțin experimentați se pot bucura, pur și simplu, de un etalon de sine stătător al unei scriituri strălucite.

Grația narațiunii și forța ideilor l-ar putea situa cu toată lejeritatea pe Șișkin în rândul galeriei de scriitori clasici precum Tolstoi sau Cehov, cu toate că scrie la distanță de un secol. Credință și spiritualitate, importanța de-a vibra la frumusețea lucrurilor efemere sub amenințarea morții, căutarea iubirii, dialoguri filosofice, referințe mitologice și reflecții pline de miez, toate se întrepătrund în „Părul Venerei“ – capodopera unui „nobeliabil“ rus.

Mihail Șișkin s-a născut în 1961 la Moscova și a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din același oraș. După absolvire, a lucrat trei ani pentru o revistă de tineret și cinci ani ca profesor de germană și engleză. Debutul său literar a avut loc în revista Znamia în anul 1993, iar în 1995 s-a mutat în Elveția, unde a avut ocazia să lucreze ca interpret (experiență pe care o descrie în Părul Venerei) și ca professor.

Șișkin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusești: Russkii Buker în 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Naționalnîi bestseller în 2005, pentru romanul Părul Venerei și Bolșaia kniga în 2011, pentru romanul Scrisorar.

În afara premiilor naționale, a fost recompensat și cu prestigioase premii internaționale: Premiul Cantonului Zürich în 2000, Prix Du Meilleur Livre Étranger (secțiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour în 2007, Premiul internațional pentru literatură Haus der Kulturen der Weltîn 2011.

Trei dintre romanele lui Șișkin au fost dramatizate și puse în scenă: Scrisorar la Teatrul de Artă Cehov din Moscova, Vziatie Izmaila la Teatrul MOST, iar Părul Venerei la Atelierul Piotr Fomenko.

Traducerea în românește va fi lansată la începutul lunii octombrie, în prezența autorului care va sosi special la București.

*

*        *

Darius și Parysatis au avut doi fii: cel mare, Artaxerxes, și cel mic, Cirus.

Interviul începe la opt dimineața. Toți sunt încă somnoroși, boțiți, posaci – și funcționarii, și traducătorii, și polițiștii, și refugiații. Mai bine zis, trebuie să ajungă refugiați. Deocamdată ei sunt numai GS. Așa sunt numiți aici oamenii aceștia. Gesuchsteller.

Este adus primul. Prenumele. Numele. Data nașterii. Un tip buzat. Numai coșuri. În mod clar peste șaisprezece ani.

Întrebare: Descrieți pe scurt motivele pentru care cereți azil în Elveția.

Răspuns: Am trăit la casa de copii de la zece ani. Am fost violat de directorul nostru. Am fugit. Într-o parcare m-am întâlnit cu șoferii care conduc tiruri în străinătate. Unul m-a scos.

Întrebare: De ce nu v-ați adresat poliției cu o plângere împotriva directorului dumneavoastră?

Răspuns: M-ar fi omorât ăia.

Întrebare: La cine vă referiți?

Răspuns: Păi la toți, toți erau mână-n mână. Directorul nostru m-a luat în mașină pe mine, pe încă un băiat, și două fete, și ne-a dus la casa de vacanță. Nu la casa lui, nu știu a cui era. Și acolo s-au adunat cu toții, toți șefii lor, și șeful miliției. S-au îmbătat și ne-au pus și pe noi să bem. Apoi ne-au dus în camere. Era o casă mare.

Întrebare: Ați numit toate motivele pentru care cereți să vi se acorde azil?

Răspuns: Da.

Întrebare: Descrieți traseul dumneavoastră. Din ce țară veniți și în cel loc ați trecut granița Elveției?

Răspuns: Nu știu. Eram în tir, eram acoperit de cutii. Mi-au dat două sticle de plastic: una cu apă, alta pentru urină, și îmi dădeau drumul numai noaptea. Am fost dat jos chiar aici, după colț, nici nu știu cum se numește orașul, și au spus unde să merg ca să mă predau.

Întrebare: Ați avut activitate politică sau religioasă?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ați fost condamnat sau anchetat?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ați mai făcut cerere de azil în alte țări?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Aveți un reprezentant juridic în Elveția?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Sunteți de acord să vă supuneți unei expertize pentru a vi se stabili vârsta după țesutul osos?

Răspuns: Ce?

În pauză poți bea cafea în camera pentru traducători. Încăperea aceasta are ferestrele spre șantier – se ridică o nouă clădire destinată centrului de primire a azilanților.

Paharul alb din plastic lucește în mână și toată încăperea e luminată de reflexele flamei – un sudor s-a instalat chiar sub fereastră.

Nu e nimeni, se poate citi vreo zece minute.

Și așa, Darius și Parysatis au avut doi fii: cel mare, Artaxerxes, și cel mic, Cirus. Când Darius s-a îmbolnăvit și a simțit apropierea morții, a cerut să vină la el ambii fii. Fiul cel mare i se afla atunci alături, iar după Cirus a trimis în regiunea peste care îl pusese satrap.

Și paginile cărții se luminează de la reflexele flamei. Te dor ochii când citești, după fiecare străfulgerare pagina devine neagră.

Închizi ochii – pătrunde până și sub pleoape.

Apare în ușă Peter. Herr Fischer. Stăpânul destinelor. Face cu ochiul, adică e timpul. Și el este luminat de o străfulgerare, parcă se fotografiază cu blițul. Și rămâne imortalizat așa, cu un ochi mijit.

Întrebare: Îl înțelegeți pe traducător?

Răspuns: Da.

Întrebare: Numele dumneavoastră?

Răspuns: ***

Întrebare: Prenumele?

Răspuns: ***

Întrebare: Câți ani aveți?

Răspuns: Șaisprezece.

Întrebare: Aveți un pașaport sau alt document care să vă confirme identitatea?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Trebuie să aveți un certificat de naștere. Unde e?

Răspuns: A ars. Totul a ars. Casa noastră a ars.

Întrebare: Cum îl cheamă pe tatăl dumneavoastră?

Răspuns: *** ***. A murit de mult, nu-l mai țin minte.

Întrebare: Cauza morții tatălui?

Răspuns: Nu știu. A suferit mult. Bea.

Întrebare: Indicați prenumele, numele și numele de fată ale mamei dumneavoastră.

Răspuns: ***. Numele de fată nu-l știu. A fost omorâtă.

Întrebare: Cine a omorât-o pe mama dumneavoastră, în ce condiții?

Răspuns: Cecenii.

Întrebare: Când?

Răspuns: Păi vara asta, în august.

Întrebare: La ce dată?

Răspuns: Nu țin minte exact. Mi se pare că pe nouăsprezece, sau parcă  pe douăzeci. Nu mai țin minte.

Întrebare: Cum a fost omorâtă?

Răspuns: Au împușcat-o.

Întrebare: Indicați ultimul dumneavoastră domiciliu înainte de plecare.

Răspuns: ***. Este un sat mic de lângă Șali.

Întrebare: Indicați adresa exactă: strada, numărul casei.

Răspuns: Acolo nu e cu adresă, e pur și simplu o stradă și casa noastră. Adică nu mai este. A fost arsă. Nici din sat n-a mai rămas nimic.

Întrebare: Aveți rude în Rusia? Frați? Surori?

Răspuns: Am avut un frate. Mai mare. A fost omorât.

Întrebare: Cine l-a omorât pe fratele dumneavoastră, când, în ce condiții?

Răspuns: Cecenii. Tot atunci. I-au omorât împreună.

Întrebare: Alte rude în Rusia?

Răspuns: Nu mai e nimeni.

Întrebare: Aveți rude în altă țară?

Răspuns: Nu.

Întrebare: În Elveția?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Apartenența dumneavoastră națională?

Răspuns: Rus.

Întrebare: Confesiunea?

Răspuns: Cum?

Întrebare: Ce religie aveți.

Răspuns: Sunt credincios.

Întrebare: Adică ortodox?

Răspuns: Da. Nu înțelesesem întrebarea.

Întrebare: Descrieți pe scurt motivele pentru care cereți azil în Elveția.

Răspuns: La noi veneau tot timpul cecenii și spuneau că fratele meu să meargă cu ei în munți, să lupte împotriva rușilor. Că altfel îl omoară. Mama l-a ascuns. În ziua aceea veneam acasă și am auzit strigăte prin fereastra deschisă. M-am ascuns în niște tufe de lângă magazie și am văzut că în cameră un cecen îl lovea pe frate cu patul armei. Erau câțiva, și toți cu automate. Nu l-am văzut pe frate – era deja întins pe jos. Atunci mama s-a năpustit asupra lor cu cuțitul. Un cuțitaș de bucătărie cu care noi curățam cartofii. Unul dintre ei a împins-o spre perete, i-a lipit kalașnikovul de cap și a tras. Apoi au plecat, au stropit casa cu benzină dintr-o canistră și au dat foc. Stăteau în jur și se uitau cum arde. Fratele meu era încă în viață, auzeam cum striga. Mă temeam că o să mă vadă și o să mă omoare și pe mine.

Întrebare: Nu vă opriți, povestiți ce s-a întâmplat după aceea.

Răspuns: După aceea au plecat. Iar eu am stat acolo până s-a lăsat întunericul. Nu știam ce să fac și unde să mă duc. Apoi m-am dus spre postul rusesc, pe drumul spre Șali. Credeam că soldații o să mă ajute cumva. Dar și ei se temeau de orcine și au început să mă gonească. Voiam să le explic ce s-a întâmplat, dar ei trăgeau în aer, ca să plec. Atunci mi-am petrecut noaptea afară, într-o casă dărâmată. Iar după aceea am trecut în Rusia. Iar de acolo aici. Nu vreau să trăiesc acolo.

Întrebare: Ați indicat toate motivele pentru care doriți să cereți azil?

Răspuns: Da.

Întrebare: Descrieți traseul dumneavoastră; prin ce țări ați venit și cu ce fel de mijloace de transport?

Răspuns: Diferite. Cu trenuri personale, cu vagoane de dormit. Prin Bielorusia, Polonia, Germania.

Întrebare: Ați avut bani să vă cumpărați bilete?

Răspuns: De unde? Am mers așa. Am fugit de controlori. În Bielorusia m-au prins și m-au aruncat din tren din mers. Bine măcar că mergea încet, și era o pantă. Am căzut bine, nu mi-am rupt nimic. Numai m-am zgâriat la un picior, într-un ciob. Uite aici. Am înnoptat într-o gară și o femeie mi-a dat un plasture.

Întrebare: Ce acte ați prezentat la trecerea frontierelor?

Răspuns: Nici unul. Am mers noaptea pe jos.

Întrebare: Unde și în ce fel ați trecut granița în Elveția?

Răspuns: Aici, în ăsta, cum îi zice…

Întrebare: Kreuzlingen.

Răspuns: Da. Pur și simplu am trecut pe lângă poliție. Ei verifică numai mașinile.

Întrebare: Cu ce bani v-ați întreținut?

Răspuns: Cu niciun ban.

Întrebare: Ce înseamnă asa? Ați furat?

Răspuns: Depinde. Uneori, da. Dar ce era să fac? Vreau și eu să mănânc.

Întrebare: Ați avut activitate politică sau religioasă?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ați fost condamnat sau anchetat?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ați făcut cerere de azil politic în alte țări?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Aveți reprezentant juridic în Elveția?

Răspuns: Nu.

Cât timp imprimanta tipărește procesul-verbal, toți tac.

Băiatul se scobește sub unghiile negre, roase. Dinspre geaca și blugii lui  vine miros de țigară și urină.

Peter, lăsat pe spătar, legănându-se pe scaun, se uită pe fereastră. Pe cer,  păsările ajung din urmă un avion.

Desenez în notes cruciulițe, pătrățele, le împart pe diagonale în triunghiuri, le colorez astfel încât obțin un ornament în relief.

Pe pereți, de jur împrejur, sunt fotografii – stăpânul destinelor e mare pasionat de pescuit. Uite-l în Alaska, ține un pește de branhii, iar dincolo e ceva din Caraibe, cu un cârlig mare ce iese din gura unei dihănii uriașe.

Deasupra capului meu e harta lumii. E toată împunsă de ace cu gămălii multicolore. Cele negre sunt înfipte în Africa, cele galbene ies din Asia. Gămăliile albe sunt Balcanii, Bielorusia, Ucraina, Moldova, Rusia, Caucaz. După acest interviu o să mai apară una.

Acupunctură.

Imprimanta se oprește și becul roșu licărește – s-a terminat hârtia.

Fragment din Părul Venerei de Mihail Șișkin, traducere și note de Antoaneta Olteanu. În pregătire la Editura Curtea veche. Traducerea se va lansa la începutul lunii octombrie, în prezența autorului