Patria Credit: Vindem 350 de credite lunar
Patria Credit, o instituție financiară nebancară, controlată de omul de afaceri Horia Manda prin fondurile de investiții Romanian American Enterprise Fund și Balkan Accesion Fund, a ajuns să vândă lunar în medie 350 de credite de valoare mică, cu o valoare cumulată de circa două milioane de euro.
Patria Credit, o instituție financiară nebancară, controlată de
omul de afaceri Horia Manda prin fondurile de investiții Romanian
American Enterprise Fund și Balkan Accesion Fund, a ajuns să vândă
lunar în medie 350 de credite de valoare mică, cu o valoare
cumulată de circa două milioane de euro.
“În medie, vindem lunar cam 350 de credite, dar ar trebui să urcăm
spre 450 de credite până la sfârșitul anului. Creditele sunt de
valoare mică, de 5.500-6.000 de euro”, spune Bogdan Merfea, 52 de
ani, directorul general al Patria Credit.
Compania este specializată în operațiuni de micro-finanțare,
activând în general în orașele mici și zonele rurale și operează în
prezent o rețea de 35 de unități. Până la sfârșitul anului, rețeaua
ar trebui să ajungă la 41 de unități. Merfea spune că fiecare
unitate din mediul rural deservește clientela întinsă pe o rază de
25 de kilometri, fiind căutate acele zone în care se acumulează un
bazin de până la 25.000 – 30.000 de locuitori, cu până la 4.000 de
producători agricoli. Clientela țintă este compusă din afacerile
micro și micii fermieri, care valorifică o parte din producție.
Valoarea maximă a finanțărilor pe care Patria Credit le acordă este
de circa 50.000 de euro, fiind astfel vizate afacerile de până la
jumătate de milion de euro anual. Compania își concentrează astfel
activitățile într-o zonă în care băncile comerciale au arătat un
interes limitat. Doar banca de stat CEC Bank și BRD sunt prezente
în zonele rurale, însă nu au strategii clare de creștere pe această
nișă.
Creditele vin la dobânzi mai ridicate decât cele oferite de bănci,
costul anual efectiv (DAE) pentru finanțările în lei oscilând între
19% și 30% pe an, în funcție de valoarea împrumutului, structura
garanțiilor și riscul clientului. Circa 90% din creditele vândute
în mediul rural sunt în lei.
“În retail trebuie să ai volume ca să practici prețuri mici. Dar
unitatea noastră de la Motoței nu va avea un volum extraordinar de
mare. În plus, la un risc mai mare și când nu ai garanții, dobânda
trebuie să fie mai mare”, explică Merfea.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026