Versiunea completă
Eveniment

Patriciu afla despre acuzatii noi

Omul de afaceri Dinu Patriciu nu a obtinut nici ieri autorizatiile in baza carora i-au fost inregistrate convorbirile telefonice, el fiind insa anuntat de procurorii de la Parchetul instantei supreme cu privire la extinderea cercetarilor in cazul sau

Rizea Carmen · 8 februarie 2006 · 2 min de citit

Omul de afaceri Dinu Patriciu nu a obtinut nici ieri autorizatiile in baza carora i-au fost inregistrate convorbirile telefonice, el fiind insa anuntat de procurorii de la Parchetul instantei supreme cu privire la extinderea cercetarilor in cazul sau.

Patriciu s-a prezentat ieri la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a cerut pentru a doua oara sa ii fie prezentate autorizatiile de interceptare a convorbirilor sale.

Dupa terminarea intalnirii cu procurorii, Patriciu a invocat ca, in perioada de un an si jumatate, ar fi fost aproximativ 60 de interceptari de numere de telefon, fiind vorba despre cel putin doua milioane de convorbiri. Omul de afaceri s-a aratat convins ca aceste interceptari nu au fost legale, el sugerand ca acesta este si motivul pentru care procurorii

l-au indrumat spre CSAT.

“Procurorii mi-au spus ca ar exista niste hotarari ale CSAT, dar eu cred ca acesta nu este competent in aceasta materie si sunt convins ca interceptarile nu au fost legale. Procurorii pretind ca nu le putem cere decat de la CSAT si ca aceste convorbiri interceptate ar fi clasificate”, a declarat presei Dinu Patriciu.

Tot ieri procurorii i-au adus la cunostinta lui Dinu Patriciu ca cercetarile in cazul sau s-au extins. Omul de afaceri nu a precizat care sunt noile acuzatii, declarand insa ca acestea sunt o “alta plimbare prin Codul penal”.

Pe de alta parte, omul de afaceri a recunoscut, totodata, ca a mai avut o intalnire cu premierul Calin Popescu Tariceanu, cu prilejul unei petreceri organizate acasa la premier. El a calificat aceasta petrecere ca fiind privata si a refuzat sa spuna daca acolo au mai participat si alti membri ai Guvernului. El nu a oferit detalii privind ocazia ori momentul in care ar fi avut loc petrecerea.

Patriciu a fost pus sub acuzare – alaturi de membri ai conducerii grupului Rompetrol – pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, politisti de la Directia de Investigare a Fraudelor si Directia Cercetari si specialisti ai Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor aveau indicii privind neefectuarea unor investitii de 15 milioane de dolari si diminuarea unor taxe insumand sute de miliarde de lei catre bugetul de stat.

Ulterior, procurorii de la Parchetul instantei supreme au extins cercetarile si au formulat noi acuzatii la adresa lui Patriciu si a altor persoane, cu privire la infractiuni la Legea societatilor comerciale si manipularea bursei de capital. In acest dosar, mai multe persoane – printre care si Patriciu – sunt cercetate in legatura cu modul de tranzactionare la bursa a actiunilor societatii.

Citește și