Patriciu are 461 de Mic.ro și vrea încă 1.000
Rețeaua de mini-marketuri Mic.ro, dezvoltată de omul de afaceri Dinu Patriciu, a ajuns în primul an de funcționare la 461 de unități, dintre care 29 mobile, iar până la sfârșitul anului ar putea fi deschise alte 1.000 de băcănii fixe, dar mai ales „pe roți“, în condițiile în care compania a avut ceva probleme de extindere pe zona mobilă.
Rețeaua de mini-marketuri Mic.ro, dezvoltată de omul de afaceri Dinu Patriciu, a ajuns în primul an de funcționare la 461 de unități, dintre care 29 mobile, iar până la sfârșitul anului ar putea fi deschise alte 1.000 de băcănii fixe, dar mai ales “pe roți”, în condițiile în care compania a avut ceva probleme de extindere pe zona mobilă.
“Am încetinit ritmul de expansiune pe rețeaua mobilă din cauza unei neconcordanțe tehnice. Generatorul nu reușea să mențină frecvența curentului, dar am rezolvat problema cu cei de la AutoItalia (importatorul Fiat Ducato, modelul pe care sunt realizate magazinele mobile – n.red.), iar în următoarele două săptămâni vom da drumul la 180 de unități mobile”, a declarat pentru ZF Dan Ionescu, directorul general al firmei Mercadia, prin intermediul căreia Patriciu controlează afacerea Mic.ro. Patriciu a recrutat și un nou CEO al diviziei de retail pe care o deține și din care mai fac parte și supermarketurile cu profil de discount miniMax, în persoana lui Richard Mansel, manager care a fost implicat în deschiderea primelor magazine Metro din România.
El ar urma să gestioneze rebranduirea miniMax în Mac.ro, dar și continuarea extinderii Mic.ro, care ar putea număra la sfârșitul anului 850 de chioșcuri fixe și 700 mobile, potrivit lui Dan Ionescu. Compania se extinde în prezent în Târgu-Mureș, Cluj, Timișoara și Arad, dar și în Constanța, Brăila și Galați, urmând ca până la sfârșitul anului să acopere toate orașele cu peste 80.000 de locuitori.
Reprezentanții Mic.ro spun că au în prezent circa 120.000 de clienți zilnic, adică o medie de peste 250 de cumpărători per unitate, iar vânzările zilnice depășesc 300.000 de euro.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026