Versiunea completă
Companii

Patriciu investește 25 mil. euro în afacerea cu avioane private

Printr-o fuziune derulată prin Eurojet anul trecut, Dinu Patriciu a devenit acționar majoritar al Avolus, o companie de chartere și privat-jets din Marea Britanie, în timp ce fostul acționar majoritar al Avolus, Alexis Grabar, este acum, în noua structură, acționar minoritar și CEO, scrie revista BUSINESS Magazin.

Andreea Neferu · 28 iunie 2010 · 3 min de citit

Printr-o fuziune derulată prin Eurojet anul trecut, Dinu Patriciu a devenit acționar majoritar al Avolus, o companie de chartere și privat-jets din Marea Britanie, în timp ce fostul acționar majoritar al Avolus, Alexis Grabar, este acum, în noua structură, acționar minoritar și CEO, scrie revista BUSINESS Magazin.

Cele două companii, Eurojet și Avolus, au format în octombrie 2009 o singură entitate, punând la bătaie întregul pachet de acțiuni. În prezent, principalul acționar al grupului Avolus Group Bv este DP Holdings, cu 70% din titluri, în timp ce restul de 30% sunt împărțite între foștii acționari ai Avolus Ltd., Alexis Grabar, unul dintre fondatori, având cel mai mare pachet minoritar, de 12,5%.

“Este fundamental ca și ceea ce am dezvoltat la Londra (unul dintre birourile grupului – n. red.) timp de șase ani, expertiza pentru Avolus, să fie adusă și în România. Trebuie să mă ocup simultan de cele două echipe pentru ca ele să conlucreze”, a declarat Alexis Grabar, CEO al Avolus Group și general manager pentru Eurojet, explicând motivul pentru care se află la conducerea ambelor companii.

Anul trecut, grupul a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 14 mil. euro, în creștere cu circa 5% față de 2008 și împărțită aproximativ egal între cele două companii. Principala diferență între cele două membre ale grupului este că Eurojet deține active, în timp ce Avolus este de fapt un broker, care intermediază vânzările și achizițiile de aeronave.

Eurojet și-a întâmpinat la finalul săptămânii trecute, pe Aeroportul Băneasa, noua achiziție, o aeronavă Cessna Citation XLS, pentru care a plătit 9,6 milioane de euro. Aceasta se va alătura celorlalte trei aeronave din flota Eurojet: un Challenger 604, un Cessna Citation Excel și un Cessna Citation Encore.

Citation XLS are o configurație VIP de 9 locuri pentru pasageri, în conformitate operațională cu toate normele EU, rază de zbor de 1.800 de mile nautice, ecrane cu o lățime de 26,42 centimetri, dotate cu hărți skymap și DVD, sistem de telefonie mobilă și posibilitate de folosire a laptop-ului în timpul zborului. O oră de zbor cu această aeronavă costă aproximativ 5.000 de euro.

“Obiectivul nostru pentru 2010 este de creștere a cifrei de afaceri cu 30%. Pentru această creștere, ne îmbunătățim flota începând cu achiziția noului XLS. Suntem, de asemenea, în negocieri de preluare a unui alt Challenger 604 pentru închiriere operațională până la sfârșitul verii”, a declarat Alexis Grabar.

Mai mult, strategia pe termen mediu a Eurojet este de a-și extinde flota la 8 aeronave până în 2013. “Un avion costă circa 10-20 de milioane de euro, iar operațiunile de întreținere sunt o parte importantă din cheltuielile noastre. Spre exemplu, la o aeronavă de 20 de milioane de euro, cheltuielile de mentenanță ajung la un milion de euro anual”, a spus Grabar.

Grupul Avolus Bv și-a bugetat pentru următorii cinci ani investiții în infrastructură și aviație de 25 de milioane de euro, după ce în 2009 a investit 29 de milioane de euro în aeronave și active de aviație.

Citește și