Patriciu vrea să investească 100 mil. € pentru a scoate Mic.ro pe străzi
Mercadia, compania controlată de miliardarul Dinu Patriciu, care deține magazinele Mic.ro, va investi în următorii doi ani 100 mil. euro în achiziția a 2.000 de vehicule comerciale transformate în magazine mobile.
Rețeaua de magazine Mic.ro se va extinde anul viitor inclusiv în
Republica Moldova, urmând aceeași strategie de dezvoltare ca
Rompetrol în urmă cu mai mulți ani, atacând atât piața locală, cât
și cele din afară.
“Deocamdată vom «exporta» magazinele Mic.ro în Republica Moldova.
Primele magazine le vom vedea peste graniță în primăvara anului
viitor. Vom avea același concept ca și aici, atât magazine fixe,
cât și mobile”, a spus Dinu Patriciu, unul dintre cei mai bogați
români, care a vândut în 2007 compania Rompetrol kazahilor de la
KazMunaiGaz cu aproximativ 1,5 mld. euro.
“Evident că voi vinde și acest business cât de repede se poate.
Atunci când va ajunge la vânzări de 2 miliarde de euro îl vând. În
prezent estimez că va ajunge la acest nivel în aproximativ doi
ani”, a spus omul de afaceri.
Dinu Patriciu se așteaptă ca la finele anului viitor să ruleze deja
afaceri de 1,5 miliarde de euro, luând din cota de piață a marilor
retaileri străini, în condițiile în care retailul alimentar a
scăzut cu 25%.
Planul omului de afaceri este de a dezvolta un lanț de 1.000 de
chioșcuri și 2.000 de magazine pe roți Mic.Ro în următorii doi ani
și de a extinde rețeaua preluată MiniMax la 150 de unități după
transformarea acestora în magazine tradiționale.
Pentru rețeaua de magazine mobile compania Mercadia, care deține
Mic.ro, a semnat un contract de achiziție de 1.000 de utilitare
Fiat Ducato în valoare totală de 50 mil. euro, potrivit calculelor
ZF. În total rețeaua de magazine mobile va fi alcătuită din 2.000
de mașini, restul de 1.000 putând fi achiziționate tot de la
AutoItalia, fie de la alte mărci.
“Nu toate magazinele mobile vor fi Fiat Ducato. Dar contează foarte
puțin pe ce șasiu este montat magazinul propriu-zis. Atât timp cât
integratorul are capacitatea tehnică să le facă”, a declarat Dan
Ionescu, directorul Mercadia.
“Cele 1.000 de utilitare Fiat Ducato vor fi livrate într-un
interval de 18 luni, cu o medie de 60 de unități pe lună. Odată ce
vom livra toate mașinile, în 2011 flota către Mic.ro va reprezenta
aproximativ 25-30% din totalul vânzărilor de flote de vehicule
comerciale ușoare ale AutoItalia pe anul viitor”, a spus Ricky
Stein, vicepreședintele AutoItalia Group.
Utilitarele sunt “transformate” de către compania italiană
Sperotto, specializată pe “magazine mobile”.
Transformarea autoutilitarelor Fiat Ducato costă în medie
35-36.000 de euro, potrivit oficialilor AutoItalia, acesta fiind
însă calculat la achiziția de 1.000 de unități.
Aceasta este cea de-a doua achiziție de automobile a Mercadia, după
ce în toamna acestui an compania a încheiat cu dealerul Ford din
București, Business Development Team, un contract de livrare pentru
100 de mașini Ford destinate atât personalului de vânzări, cât și
utilitare ușoare.
În fiecare zi, 50.000 de români intră
într-unul din magazinele Mic.ro, iar vânzările zilnice din toată
rețeaua au ajuns la o medie de 1,2 mil. lei (285.000 de euro) în
prezent.
“Sunt magazine care vând de 2.000 de euro/zi, de 1.000 de euro pe
zi sau de 200 de euro/zi. Media vâzărilor pe fiecare magazin Mic.ro
este de 730 de euro pe zi”, a spus Patriciu.
Astfel, se poate face o estimare a vânzărilor anuale ale celor 150
de magazine Mic.ro, care ar putea ajunge la aproximativ 100 de
milioane de euro pe an, adică echivalentul vânzărilor anuale ale
unui hipermarket din București.
În prezent, rețeaua are 150 de magazine fixe, iar până în luna
aprilie a anului viitor se va extinde până la peste 500 de
magazine, urmând ca până la finele anului să ajungă la 1.000.
“Până acum vânzările ne-au depășit așteptările, pentru că estimam
că mult mai târziu vor ajunge să fie profitabile. Deocamdată sunt
profitabile, dar marginal”, a adăugat Patriciu. Din cele 150 de
magazine déjà existente, 20 au fost dezvoltate în cadrul unui
parteneriat asemănător unei francize.
Rețeaua Mic.ro are în prezent între 1.000 și 1.100 de angajați,
însă va ajunge la un număr de 15.000 de angajați. Astfel, Mic.ro ar
putea intra în rândul celor mai mari angajatori cu capital privat,
după Petrom (care are aproximativ 30.000 de angajați), depășind
Automobile Dacia (care are un efectiv de 13.500 de angajați).
“Fiecare magazin are un șef de magazin și patru lucrători. Salariul
mediu net al angajaților este de peste 250 de euro”, a spus Dan
Ionescu, directorul general al Mercadia.
Amortizare între 6 luni și un an
Deși magazinele Mic.ro sunt profitabile marginal deocamdată,
Patriciu susține că amortizarea investiției pentru fiecare magazin
mobil se va face între 6 luni și un an. El spune că are autorizații
pentru toate magazinele Mic.ro, atât fixe, cât și mobile, iar
aprovizionarea se face de la propria bază de logistică, direct de
la producător și nu de la retailerul Metro, cum se vehiculau unele
zvonuri.
“Din punctul de vedere al amplasamentelor, Mic.ro mobile sunt de
fapt fixe, dar din punctul de vedere al aprovizionării sunt mobile,
pentru că în fiecare zi, de dimineață până seara, vor sta în
același loc, de la 7 dimineata la 11 seara, după care merg și-și
fac singure aprovizionarea”, a spus Patriciu.
Ce prețuri sunt în Mic.ro
O ciocolată Milka de 100 de grame costă 4,89 lei într-un magazin
Mic.ro, în timp ce prețul acesteia este de 3,5 lei în Carrefour sau
de 3,99 lei în Mega Image.
Prețurile unor produse de bază din coșul de consum dintr-un magazin
Mic.ro sunt, în medie, cu aproape 20% mai mari decât în
hipermarketul Carrefour și cu 10% față de supermarketul Mega
Image. Comparația a fost făcută de ZF pe baza prețurilor existente
în magazinele din zona Pieței Unirii.
Unele produse din magazinele lui Patriciu sunt mai ieftine decât
cele din benzinării sau din chioșcurile de cartier, în medie, cu
20- 30%. Spre exemplu, o sticlă de de Coca-Cola la 2,5 litri costă
4,9 lei în Mic.ro, în timp ce într-un chioșc sau într-o benzinărie
OMV același produs poate fi cumpărat la 6 lei.
Ce spune Patriciu despre economia românească
n Criza în România e la începuturile ei, din păcate. În funcție
de inteligența guvernanților, ea va dura mai mult sau mai
puțin.
n Agricultura ar putea fi principalul motor de creștere economică a
României; problema este că nu există sisteme de colectare a
produselor agricole, lanțuri logistice care să facă legătura dintre
fermier și client; o creștere a producției agricole ar putea fi
stimulată și prin scutirea de impozite pentru investițiile în
agricultură.
n Avem un sistem bancar format din filiale ale unor țări străine,
ale căror grile nu se aliniază nevoilor pe care le au IMM-urile
românești. Ceea ce se consideră la noi a fi o companie mare, în
alte părți e o afacere mică. În SUA, o firmă mică are o cifră de
afaceri de până la 50 de milioane de dolari, iar la noi 80% din
economie are aceste dimensiuni și nu poate fi finanțată doar din
filialele mari ale unor țări străine. Trebuie creat un sistem
bancar local, regional. Legislația e problema pentru că bani există
în România pentru înființarea unei bănci.
n Văd un potențial mic al sectorului de energie eoliană, care e
susținut mai ales din subvenții.
n Ce crede despre reproșul președintelui Băsescu la adresa
investitorilor care angajează la negru și nu-și plătesc taxele: să
micșoreze cota unică la 10% și nu va mai fi evaziune fiscală, iar
veniturile la buget vor crește.
n În România nu există o piață a învățământului, atâta timp cât
există sute de așa-zise universități cu o taxă de 300 de euro pe
an; ca să deschizi o universitate privată, trebuie să ai o piață pe
care să te așezi. În urmă cu doi ani, Patriciu a anunțat că va
investi 75 de milioane de euro într-o universitate privată care ar
fi trebuit să ajungă “cea mai performantă din regiune în 10
ani”.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026