Patru castigatori, o singura literatura

– Dan Lungu, ce crezi ca ar trebui sa faca un scriitor roman pentru a trai exclusiv din scris?
– Nu stiu daca exista o reteta, dar voi incerca sa descalcesc ghemul asa cum ma pricep. Pentru mai multa limpezime, as face o distinctie intre a trai “din scris” si “de pe urma scrisului”. In primul caz, autorul traieste efectiv din cartile vandute in tara si traducerile in strainatate, iar in al doilea se adauga burse de creatie, lecturi publice, premii, adaptari pentru teatru, ecranizari sau, eventual, gazetaria (culturala, dar nu numai).
Unii autori au succes la public, cartile lor se vand bine, in timp ce altii au aderenta mai mica la piata. Asta nu tine neaparat de valoarea literara. Gasim autori bine cotati de critica literara ale caror tiraje se epuizeaza, dar si scriitori care vand foarte putin – canonul literar si gustul public nici nu se suprapun perfect, nici nu sunt in opozitie. Revenind la chestiune, pentru autorii cu priza la public este foarte important sa gaseasca un editor vizibil, cu difuzare buna si capabil sa promoveze literatura in strainatate (la acest capitol, poate apela si la un agent literar). Pentru scriitorii valorosi estetic, insa cu aderenta mai scazuta la gustul public, un bun editor nu este suficient pentru a reusi sa traiasca din scris, ci e nevoie sa intre in sistemul european de rezidente artistice, in circuitul de lecturi publice, sa colaboreze cu mediul asociativ cultural pe diferite proiecte…
Deocamdata in Romania cred ca e mai usor de trait “de pe urma scrisului” decat “din scris”.
 
– Vasile Ernu, te simti integrat in cultura romana? Care sunt costurile acestei integrari?
– Recunosc, privesc deseori cultura romana prin prisma culturii ruse. Este un avantaj, dar imi creeaza si mult disconfort. Insa aceasta tensiune este una productiva.
Cultura romana, asa cum o percep acum, este pentru mine o cultura insusita tarziu. E ca o limba invatata la maturitate, nu una nativa. Dar acest lucru nu ma deranjeaza, caci am un raport mult mai rational cu ceea ce numim traditional “cultura romana”.
E o cultura pe care mi-o asum si, atata timp cat scriu in romaneste, inseamna ca aceasta e cultura in care am decis sa ma integrez. In astfel de jocuri, limba este definitorie.
 
– Paul Cernat, ai avut un moment dificil in cariera ta de critic literar, pe care l-ai depasit cu greu?
– N-as putea spune ca am avut un singur moment dificil in “cariera” mea de, sa zicem, critic literar. Am avut mai multe asemenea momente, dar de fiecare data a aparut o oportunitate salvatoare/norocoasa.
Cel mai greu mi-a fost sa imi cuceresc independenta. A trebuit, pentru asta, sa sacrific diverse amicitii si aliante asa-zicand postmoderne. Dar am un simt al individualitatii mult prea dezvoltat ca sa accept sa fiu “omul cuiva” (inclusiv al unei idei).
Prefer sa risc si sa pierd pe barba mea decat sa merg la sigur si sa castig, previzibil, pe mana altora.
 
– Claudiu Komartin, exista vreun poet roman care te-a influentat in mod decisiv?
– Ori de cate ori sunt intrebat in legatura cu modelele mele, cu figurile care m-au influentat – si poate inca isi mai exercita o influenta discreta, topita in “desenul din covor” al personalitatii mele de azi -, sunt pus intr-o dificultate din care nu prea stiu cum sa scap. Si asta fiindca nu vreau sa uit pe nimeni, imi vin in minte multi poeti minunati si cartile lor, dar si prozatori, muzicieni si regizori, fara de care nu stiu cum as fi putut ajunge aici.
Dintre toti insa, pastrez o amintire plina de recunostinta si dragoste pentru marea poeta Mariana Marin, prea putin cunoscuta, din pacate, unui public mai numeros, la mai bine de cinci ani de la disparitia ei. Desi nu sunt unul dintre “urmasii” ei literari, imi fac o datorie de onoare din amintirea unui om si a unui poet admirabil care, ca si Virgil Mazilescu, Max Blecher sau, de ce nu, Sylvia Plath, va avea o frumoasa posteritate.