Patru pași pentru sănătatea organizațională/ de Ziarul de duminică
Patrick Lencioni Avantajul. De ce sănătatea organizațională este cel mai important atu în afaceri Editura Litera Traducere din limba engleză de Cătălina Grosu. Editura Litera a lansat la începutul acestui an o nouă colecție de cărți de business, CEO Must Read, care cuprinde…
Patrick Lencioni
Avantajul.
De ce sănătatea organizațională este cel mai important atu în afaceri
Editura Litera
Traducere din limba engleză de Cătălina Grosu.
Editura Litera a lansat la începutul acestui an o nouă colecție de cărți de business, CEO Must Read, care cuprinde cărți de leadership, management, cultură organizațională, investiții, strategie, ce îi vor inspira pe cititori să își schimbe modul în care văd lumea, afacerea proprie și oportunitățile întâlnite. Sunt anunțate titluri semnate de autori renumiți: Sheryl Sandberg (directorul de operațiuni al Facebook) – Lean In. Femeile, munca și voința de a conduce (prefață de Anca Vlad); Patrick Lencioni – Avantajul și Cele cinci tentații ale unui CEO; Warren Buffett – Warren Buffett despre aproape orice. Biografia de afaceri a celui mai de succes investitor al lumii; Gary Keller și Jay Papasan – Un singur lucru (bestseller nº.1 Wall Street Journal și Amazon).
Începem să prezentăm aceste cărți cu volumul lui Patrick Lencioni.
Patrick Lencioni este autorul a zece cărți de afaceri, cu peste trei milioane de exemplare vândute la nivel mondial. Articolele sale au apărut în Wall Street Journal, Harvard Business Review, Fortune, Businessweek Bloomberg și USA Today. CNN Money l-a inclus în anul 2008 pe lista sa cu cei „10 noi guru pe care ar trebui să-i știi”. Wall Street Journal a spus că este „unul dintre cei mai solicitați vorbitori din domeniul businessului”.
Lencioni este fondator și președinte al The Table Group, o firmă care, din 1997, își propune să-i ajute pe lideri să îmbunătățească sănătatea organizațiilor lor. Principiile sale au fost îmbrățișate de către liderii din întreaga lume și adoptate de către diverse organizații, inclusiv de corporații multinaționale, asociații antreprenoriale, echipe sportive profesioniste, organizații militare, organizații non-profit, școli și biserici.
Există un avantaj competitiv, fără îndoială, mult mai puternic decât oricare altul. Este acesta strategia superioară? Inovarea mai rapidă? Angajații mai inteligenți? Nu. Patrick Lencioni susține că diferența dintre companiile de succes și cele mediocre are prea puțin de-a face cu ceea ce știu acestea și cu cât de inteligente sunt și mai mult cu cât sunt companiile de sănătoase. Nu există cale mai bună de a ajuta o companie să progreseze și să se dezvolte sănătos decât eliminând cauzele care stau la baza intrigilor de culise, a confuziei, a fluctuației de personal și, în general, a tuturor disfuncționalităților.
„Lencioni are un răspuns pentru companiile cu o politică confuză – țintiți către sănătatea organizațională. Cu alte cuvinte, către companii care sunt întregi, coerente și complete, cu un management, operațiuni, strategie și cultură organizațională complementare. Astăzi, marea majoritate a organizațiilor au suficientă inteligență, experiență și cunoștințe pentru a avea succes. Sănătatea organizațională nu este nici sexy, nici cuantificabilă, acesta fiind motivul pentru care mai multe persoane nu profită. Cu toate acestea, o sănătate organizațională îmbunătățită nu doar că va crea un avantaj competitiv și un profit mai bun, ci va ridica moralul companiei. Lencioni prezintă cei patru pași pentru o sănătate organizațională: construirea unei echipe de conducere coerente, crearea clarității, comunicarea clarității și consolidarea clarității. Prin intermediul unor exemple din propria experiență și din experiențele altora, el pune în discuție comportamentul unei echipe coerente, împărțirea responsabilității, politica de birou și birocrația și strategia, precum și modul în care toate organizațiile ar trebui să depună eforturi pentru a face viața oamenilor mai bună. Acest ghid inteligent, concis și practic trebuie citit de către toți directorii executivi și oamenii de afaceri care au nevoie să-și pună afacerile în ordine.” (Publishers Weekly)
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026