Paulo Coelho II - Alchimistul cucereste lumea
Continuam publicarea unor fragmente din biografia Paulo Coelho, scrisa de Patricia Martin si Montse Ballesteros si tradusa pentru Editura Humanitas de Luana Schidu.In 1987, la un an dupa ce a incheiat aceasta calatorie, Paulo a scris prima sa carte, Pelerinajul (Jurnalul unui mag)
Continuam publicarea unor fragmente din biografia Paulo Coelho, scrisa de Patricia Martin si Montse Ballesteros si tradusa pentru Editura Humanitas de Luana Schidu.
In 1987, la un an dupa ce a incheiat aceasta calatorie, Paulo a scris prima sa carte, Pelerinajul (Jurnalul unui mag). Cartea descrie experientele sale din timpul calatoriei si insista pe descoperirea ca extraordinarul apare in viata oamenilor obisnuiti. A fost publicata de o mica editura braziliana si, desi a avut parte de foarte putine recenzii, s-a vandut destul de bine.
In 1988, Paulo a mai scris o carte, foarte diferita: Alchimistul. Era o carte plina de simboluri, o metafora a vietii, care reflecta cei unsprezece ani pe care ii petrecuse studiind alchimia. Prima editie s-a vandut in numai 900 de exemplare, iar editura a hotarat sa n-o reediteze. Paulo nu a renuntat sa-si urmareasca visul. A mai capatat o sansa: a gasit o editura mai mare, Rocco, interesata de opera lui. In 1990, a publicat Brida, in care scria despre darul pe care cu totii il purtam in noi insine. Publicarea acestei carti care, de aceasta data, s-a bucurat de multa atentie din partea presei, a propulsat Alchimistul si Pelerinajul in fruntea listelor de bestseller-uri. Alchimistul a ajuns sa se vanda in mai multe exemplare decat orice carte din istoria Braziliei, ba chiar a ajuns in Guiness Book of Records. In 2002, revista literara portugheza Jornal de Letras, marea autoritate in materie de literatura si de piata literara portugheza, a declarat ca Alchimistul se vanduse intr-un tiraj mai mare decat orice alta carte scrisa in portugheza din intreaga istorie a limbii.
In mai 1993, HarperCollins a publicat Alchimistul in 50 000 de exemplare, cel mai mare tiraj initial al unei carti braziliene in Statele Unite. La lansare, directorul executiv al editurii HarperCollins, John Loudon, a spus: “A fost ca atunci cand te trezesti in zori si vezi soarele rasarind in timp ce restul lumii mai doarme inca. Sa vedeti cand s-or trezi toti ceilalti si or da cu ochii de asta.” Paulo a fost covarsit de entuziasmul celor de la HarperCollins pentru carte. “Este un moment foarte special pentru mine”, a marturisit el. Editorul sau a incheiat lansarea cu cuvintele: “Sper ca publicarea cartii va fi la fel de lunga, interesanta si plina de succese ca si povestea lui latino-americana.”
Zece ani mai tarziu, in 2002, John Loudon ii scria lui Paulo: “Alchimistul a devenit una dintre cele mai importante carti din istoria recenta a companiei noastre. Suntem atat de mandri de carte si de succesul ei! Povestea succesului pe care l-a avut la noi reflecta povesta cartii!” HarperCollins a organizat o campanie ambitioasa pentru cea de-a zecea aniversare a publicarii, care a inclus o versiune populara internationala, care sa se vanda in intreaga lume armatei crescande de fani.
Julia Roberts a spus: “E ca o muzica, zau, felul lui de a scrie e atat de frumos! E un dar pe care il invidiez mai presus de oricare altele.” Madonna a declarat intr-un interviu dat revistei germane Sontag Aktuell: “Alchimistul este o carte minunata despre magie, vise si comorile pe care le cautam in alta parte si apoi le gasim pe pragul propriei case.”
Succesul Alchimistului in Statele Unite a marcat inceputul carierei lui internationale. Mai multi producatori hollywoodieni s-au aratat imediat interesati de drepturile pentru film, care au fost obtinute in 1993 de Warner Brothers.
Inainte de aparitia in Statele Unite, Alchimistul fusese publicat de mici edituri din Spania si Portugalia. In Spania, cartea a ajuns pe listele de bestselleruri abia in 1995. Sapte ani mai tarziu, Asociatia Editorilor Spanioli scria ca Alchimistul (Editorial Planeta) fusese cea mai vanduta carte din Spania in 2001. Pe de alta parte, editura spaniola a pregatit o relansare fara precedent a operelor lui complete pentru anul 2002. Paulo Coelho este autorul cel mai bine vandut din Portugalia (Editorial Pergaminho), cu peste un milion de exemplare vandute.
In 1993, MAônica Antunes, care colaboreaza cu Paulo din 1989, dupa ce i-a citit primele doua carti, a fondat in Barcelona agentia literara Sant Jordi Asociados impreuna cu Carlos Eduardo Rangel, cu misiunea de a vinde drepturile pentru operele lui Paulo Coelho. In luna mai a acelui an, dupa publicarea Alchimistului in Statele Unite, MAônica a oferit titlul mai multor edituri din lume. Prima editura care a cumparat drepturile a fost Ex Libris din Norvegia. Directorul ei, A~yvind Hagen, ii scria MAônicai: “Cartea are un impact puternic si continuu asupra mea.” Cateva zile mai tarziu, nou infiintata editura franceza Anne CarriAâ?re Editions ii raspunde MAônicai: “Este o carte minunata si vom face tot ce ne sta in puteri s-o transformam intr-un bestseller in Franta.”
In septembrie 1993, Alchimistul ajunge in fruntea listei de bestseller-uri din Australia. Sidney Morning Herald declara: “E cartea anului. O opera incantatoare, de o infinita frumusete filozofica.”
In aprilie 1994, Alchimistul a fost lansat in Franta (Anne CarriAâ?re Editions). S-a bucurat de niste recenzii excelente si cititorii au fost entuziasmati de carte, care si-a inceput urcarea in listele de bestseller-uri. Cu doua zile inainte de Craciun, Anne CarriAâ?re ii scria MAônicai: “Ca dar de Craciun, va trimit listele de bestseller-uri din Franta. Suntem pe locul intai!” Alchimistul ajunsese in pozitia 1 pe toate listele din Franta, unde a ramas cinci ani la rand. Dupa succesul sau fenomenal in Franta, cartile lui Paulo au lasat in urma lumea pur literara, devenind un fenomen european care s-a extins in intreaga lume.
De atunci, absolut toate cele sase romane ale lui Paulo Coelho traduse in franceza pana acum au ajuns pe locul intai pe listele de bestseller-uri, ramanand acolo luni de zile. Ba chiar a avut trei titluri in primele zece in acelasi timp.
La raul Piedra am sezut si am plans, publicat in Brazilia de Rocco, in 1994, i-a confirmat statutul international. In aceasta carte, Paulo isi analiza latura feminina.
In 1995, Alchimistul a fost publicat in Italia (Bompiani), ajungand imediat in fruntea listelor de bestseller-uri. In anul urmator Paulo a primit doua premii italiene prestigioase, Premiul pentru carte Super Grinzane Cavour si Premiul international Flaiano.
In 1996, Editorial Objetiva a cumparat drepturile cartii Al cincilea munte, platind un avans de un milion de dolari, cel mai mare platit vreodata pentru un autor brazilian. In acelasi an, Paulo a fost facut “Chevalier des Arts et des Lettres”, iar Philippe Douste-Blazy, ministrul francez al Culturii, a spus: “Ati devenit alchimist pentru milioane de cititori. Cartile dumneavoastra sunt benefice, pentru ca ne stimuleaza capacitatea de a visa, dorinta de a cauta.” In 1996, Paulo a fost numit si consilier special in programul UNESCO “Convergente spirituale si dialoguri interculturale”.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026