PD-L pregateste asaltul pentru demiterea lui Geoana de la Senat
Conducerea PD-L a aprobat ieri in unanimitate demersul senatorilor partidului de a-l demite pe presedintele Senatului, Mircea Geoana, care si-ar fi incalcat atributiile refuzand sa supuna la vot cererea independentilor de a li se permite sa isi pastreze locurile din comisiile de specialitate, unde au activat inainte sa demisioneze din partid.
Conducerea PD-L a aprobat ieri in unanimitate demersul senatorilor partidului de a-l demite pe presedintele Senatului, Mircea Geoana, care si-ar fi incalcat atributiile refuzand sa supuna la vot cererea independentilor de a li se permite sa isi pastreze locurile din comisiile de specialitate, unde au activat inainte sa demisioneze din partid. “Daca Geoana va fi demis, atunci postul de presedinte al Senatului va reveni PD-L”, a afirmat deputatul PD-L Cezar Preda, in vreme ce colegul sau de partid Ioan Oltean a avansat chiar numele lui Radu Berceanu ca posibil inlocuitor al lui Geoana. Potrivit unor surse din UDMR, care guverneaza alaturi de PD-L, si aceasta formatiune pretinde functia de presedinte al Senatului.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026