Versiunea completă
Business Internaţional

Pe burse, băncile au rămas doar o umbră

Acțiunile marilor bănci europene au început prima săptămână din septembrie în scădere puternică, trăgând în jos majoritatea indicilor bursieri din Vest. Până la jumătatea ședinței de tranzacționare de ieri, cotațiile princi­palelor instituții de credit din Europa s-au prăbușit, banca franceză…

Paul Comșa · 5 septembrie 2011 · 2 min de citit

Acțiunile marilor bănci europene au început prima săptămână din septembrie în scădere puternică, trăgând în jos majoritatea indicilor bursieri din Vest. Până la jumătatea ședinței de tranzacționare de ieri, cotațiile princi­palelor instituții de credit din Europa s-au prăbușit, banca franceză Société Générale pierzând 8,7%, Deutsche Bank 8,6%, iar UniCredit 6,5%.

Majoritatea băncilor au pierdut o parte însemnată din valoare începând cu luna august, dar cele mai afectate au fost cele grecești. Acțiunile Alpha, Piraeus și Eurobank, trei din cele mai mari instituții de credit elene prezente și pe piața românească, au scăzut cu peste 30%.

Indicele FTSE 100 (Marea Britanie) scăzuse până ieri la 17:00 (ora României) cu 2,74%, CAC 40 (Franța) cu 4,89%, iar DAX (Germania) cu 4,51%.

Giganți la judecată în SUA

Printre cauzele scăderii abrupte a acțiunilor băncilor se află și procesul pe care autoritățile americane l-au intentat la sfârșitul săptămânii trecute împotriva a 17 dintre cele mai mari instituții de credit ale lumii pe care le acuză că au vândut credite ipotecare cu un grad ridicat de risc în valoare de 196 mld. dolari către Freddie Mac și Fannie Mae fără a le înștiința cu privire la riscurile la care se expun. Printre băncile date în judecată se află Deutsche Bank, Barclays, HSBC și Royal Bank of Scotland.

Nici viitorul nu arată prea bine pentru bănci. Criza datoriilor de stat din zona euro va afecta profiturile băncilor timp de câțiva ani și ar putea “ucide” cele mai slabe instituții de credit, a avertizat directorul general al Deutsche Bank, Josef Ackermann. “Perspectivele pentru sectorul financiar în general sunt foarte limitate. Perspectiva de creștere a veniturilor este limitată atât structural, cât și de situația actuală”, a arătat șeful celei mai mari bănci germane.

Sursele de venit ale băncilor sunt înghețate

Temerile privind evoluția crizei împiedică fuziunile și achizițiile și listările la bursă, care re­prezintă principalele surse de venit ale băncilor de investiții din Europa, iar încetinirea creșterii economice globale pare că amână orice speranță de revenire către viitorul îndepărtat. Deși afișează pesimism privind perspectivele de profit ale băncilor europene, Ackermann a respins apelurile la reca­pitalizarea urgentă a instituțiilor de credit din regiune.

Unul dintre principalii promotori ai recapitalizării este chiar directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, fost ministru de finanțe al Franței.

Ea a declarat că băncile europene au nevoie de o recapitalizare obligatorie pentru a preveni recesiunea mondială. Ulterior, au apărut informații conform cărora FMI estimează necesarul de capital al băncilor europene la 200 de miliarde de euro, cauzat de expunerea pe datorii de stat.

Citește și