Pe ce acțiuni a mizat SIF Moldova în primul semestru?
SIF Moldova (SIF2), care în ultimii ani a fost cea mai activă societate de investiții financiare (SIF) din punctul de vedere al restructurării portofoliului, a mizat în primul semestru în special pe acțiuni din domeniul energetic precum ale transportatorului de gaze Transgaz Mediaș (TGN), ale companiei Cez Cehia (CEZ) și ale acționarului majoritar al Petrom, respectiv OMV Austria (OMV), în care…
SIF Moldova (SIF2), care în ultimii ani a fost cea mai activă societate de investiții financiare (SIF) din punctul de vedere al restructurării portofoliului, a mizat în primul semestru în special pe acțiuni din domeniul energetic precum ale transportatorului de gaze Transgaz Mediaș (TGN), ale companiei Cez Cehia (CEZ) și ale acționarului majoritar al Petrom, respectiv OMV Austria (OMV), în care a investit 10,5 mil. lei (2,5 mil. euro).
SIF-ul a achiziționat și acțiuni Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 3 mil. lei, care are expunere în principal tot în acest sector. Sectorul energetic ocupă în prezent o pondere de circa 14% din totalul activelor SIF Moldova, iar conducerea so-cietății intenționează să crească expunerea la peste 20% din totalul activelor.
SIF Moldova a mai achiziționat în primul semestru acțiuni bancare la Erste Bank și Banca Transilvania în valoare de 1,6 mil. lei, ținta și în acest caz fiind ca sectorul financiar-bancar să depășească 50% din activele societății, iar în prezent acesta are o pondere de 61% în totalul activelor.
SIF Moldova a cumpărat în acest an și titluri la instituții care activează pe piața de capital în valoare totală de 3 mil. lei și care au fost reprezentate de titluri la Bursa de Valori București (BVB), firma de intermediere Broker Cluj (BRK) și titluri ale Depozitarului Central.
“În anul 2011 au fost continuate programele de investiții vizând emitenți listați pe piețele externe: Austria – OMV și AG (petrol), Semperit (cauciuc sintetic), Voestalpine (metalurgie); Polonia – Asseco (domeniul IT), Warsaw Stock Exhange (financiar); Cehia – Cez AS (domeniul energiei); Canada – Gabriel Resources (domeniul minerit). Valoarea investițiilor în emitenții enumerați mai sus este de 6,85 mil lei”, spun reprezentanții SIF Moldova.
Totuși investițiile și vânzările de active din portofoliu s-au plasat mult sub cele realizate anul trecut, astfel că SIF-ul a raportat pe primele șase luni un profit net mai mic cu 41%, de 33,5 mil. lei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026