Pe piața eolienelor giganții preiau puterea
Sectorul european al energiei eoliene trece în prezent printr-o transformare majoră. Noi parcuri eoliene offshore urmează să fie inaugurate pe litoralul european, în timp ce companii importante precum Siemens sau General Electric își extind prezența pe o piață ce valorează miliarde de euro, scrie Spiegel Online.
Sectorul european al energiei eoliene trece în prezent printr-o
transformare majoră. Noi parcuri eoliene offshore urmează să fie
inaugurate pe litoralul european, în timp ce companii importante
precum Siemens sau General Electric își extind prezența pe o piață
ce valorează miliarde de euro, scrie Spiegel Online.
Liderul pieței, compania daneză Vestas, a anunțat în aprilie că își
va închide fabrica de turbine eoliene din Marea Britanie, urmând să
o mute în Statele Unite. În același timp, Siemens, cu sediul în
München, a decis să își dezvolte operațiunile din Marea Britanie.
Până în 2014, compania își propune să deschidă o nouă fabrică,
creându-se astfel 700 de noi locuri de muncă. Investiția în acest
proiect se va ridica la 80 de milioane de lire sterline (90 de
milioane de euro).
Mișcările din Marea Britanie reflectă un trend mai larg al pieței:
micii pionieri ai energiei eoliene – Vestas, Enercon, Nordex – se
luptă pentru menținerea cotei de piață, în timp ce companiile mari
– Siemens sau General Electric – își continuă expansiunea.
“Această tendință va continua”, punctează Holger Fechner, analist
în cadrul băncii NordLB. În condițiile apariției tot mai multor
proiecte de parcuri eoliene, mărimea este un avantaj pentru
companiile din acest sector. Companiile mari pot reacționa mai
rapid la creșterea cererii, spre deosebire de cele de mici
dimensiuni.
“Companiile specializate țin pasul cu greu”, declară Fechner.
Anul trecut, Vestas abia a reușit să își apere cota de 12,5% pe
piața mondială, General Electric situându-se în urma producătorului
danez cu o diferență infimă de 0,1%. În ultimii ani, Siemens și-a
adjudecat o poziție importantă în topul celor mai importante
companii din sector. Conform unei ierarhizări realizate de firma de
consulanță BTM, Siemens deține o cotă de piață de 5,9% .
“Până 2012 vrem să ajungem pe locul trei”, a declarat Raid Umlauft,
președinte al diviziei de energii regenerabile la Siemens.
Schimbările ce au loc pe piața energiei eoliene sunt conduse în
principal de tehnologiile offshore. Potențialul de creștere al
acestei piețe poate fi ilustrat doar privind la planurile
Germaniei, care intenționează să construiască în următoarele
decenii centrale eoliene cu o putere de 25.000 MW, capacitate
echivalentă a 20 de centrale nucleare sau pe bază de cărbune.
Furnizorii de energie preferă să colaboreze cu companiile mari
pentru că le asigură o mai mare siguranță. Fechner afirmă că “cu
cât compania este mai mare, cu atât există mai mare siguranță
pentru astfel de proiecte”. De aceea, creșterea este mult mai
ușoară pentru companiile mari.
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?Info · 13 noiembrie 2026
-
Au fost considerați de neînlocuit la conducerea celor mai mari companii din lume. Până când n-au mai fost. Ce s-a întâmplat cu Apple, Uber și Renault după ce și-au pierdut liderii care le-au construit succesul și ce urmează la Nvidia după plecarea lui Jensen Huang, care a zguduie gigantul AIEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026