Pe scena ca si-n viata. Si viceversa

ASa cum observam intr-un articol de-acum vreo trei saptamani, de la rubrica Teatru, principala caracteristica a evolutiei din acest an a interpretilor participanti la Gala Tanarului Actor “Hop” de la Mangalia a fost limbajul crud. Desigur, aceasta este o exprimare mai mult decat eufemistica in raport cu ceea ce au auzit urechile celor prezenti in sala Centrului Cultural mangaliot – oameni de teatru, in majoritate, dar si destui spectatori “normali” (era sa zic “nevinovati”), printre care persoane in varsta si copii prescolari. Si este, mai ales, o exprimare care sugereaza mult prea palid socul (fizic, aproape) provocat de aglomerarea cuvintelor tari si a expresiilor triviale izvorand nu din gura unor aurolaci ametiti, nici a unor proxeneti furiosi, ci a unor fragezi artisti – intelectuali, care va’s zica – si curgand suvoi nu de sub un pod periferic, nici dintr-o cafenea ultracentrala, ci de pe o scena publica – tribuna a culturii si civilizatiei, cum ar veni. Ca sa n-o mai lungesc, adaug doar ca o asemenea senzatie de jena nu am mai incercat de mult.
Dar vina tinerilor actori este, prin comparatie cu vinovatia noastra, a tuturor, aproape neinsemnata. Ceea ce au vrut ei sa faca a fost sa aduca in teatru realitatea din jur, realitatea fiecarei zile, asa cum o traim de cum iesim dimineata din casa si pana intram noaptea sub plapuma. Realitatea liceenilor – ba chiar a pustilor de scoala elementara – care se indreapta, inghiontindu-se si injurandu-se de mama (si de rudele in viata sau raposate ale acesteia), spre scoala, fara ca nimeni sa intervina macar spre a-i ruga sa vorbeasca mai incet. Realitatea haitelor de suporteri beti ai cutarei echipe de fotbal, terorizand cu urlete primitive (si cu limbajul aferent) un intreg autobuz RATB, fara ca niciun politist sa-si faca aparitia in vreo statie si – evident! – fara ca niciun pasager “civil” sa viseze macar a-i pune la punct. Realitatea relatiilor colegiale din “firma” X sau Y, in care domni cu posturi inalte si costume stramte isi introduc verbal felurite organe in auzul tuturor celor prezenti, indiferent de varsta, sex si apartenenta religioasa, concurati in aceasta actiune doar de “brenduitele” lor colege de la “piar”. Cuteaza cineva sa le ceara sa taca? Ei, as!
Si-atunci? Teatrul, cum spune Shakespeare, este oglinda vremurilor. Si, nu-i asa?, ecoul lor.