Pe scurt
Pe scurt
Transferul locurilor de munca in strainatate, intr-un efort de a economisi bani, nu este atat de eficient din punct de vedere al costurilor pe cat se crede in general, dupa cum reiese dintr-un sondaj realizat in randul celor mai importanti angajatori din New York.”Companiile s-ar putea sa nu observe intregul tablou cand pleaca in strainatate”, a apreciat autorul studiului, Howard Rubin, care este consultant si profesor la City University din New York. Pe langa salariile reduse care le atrag in strainatate, companiile ar trebui sa contabilizeze si alte costuri financiare, aferente planificarii, tranzitiei, deschiderii de unitati, tehnologiei si comunicatiilor, managementului si supervizarii de la distanta, a relevat studiul. Circa 70% dintre cele mai mari companii din New York City externalizeaza unele locuri de munca in strainatate, mai ales in domeniul IT. Pana in 2005, proportia poate ajunge la 90%, a apreciat Rubin.
La o discutie organizata de New Jobs for New York, grupul care a comandat sondajul, a participat si senatorul Hillary Clinton. “Zburati la Beijing sau la Bangalore de cateva ori si veti descoperi ca nu este nici usor si nici necostisitor sa pastrezi relatia constanta pe care un asemenea management o necesita”, a spus Clinton, adaugand ca, “dintr-o data, un angajat la un call center cu un salariu brut de cinci dolari pe ora s-ar putea sa nu il merite”. Costul real al angajatului offshore este mai apropiat de 17 dolari/ora daca se includ alti cinci dolari pe ora pentru telecomunicatii si securitate, trei dolari pe ora pentru relocarea managementului, doi dolari pe ora pentru tehnologie si tot atat pentru training, transport si tranzitie.
Costul de 17 dolari/ora este mai mic cu circa 20% decat costul aceleiasi pozitii in multe zone din statul New York, conform studiului. “Deodata, ceea ce parea un avantaj esential, se arata a fi doar unul moderat”, a spus Rubin. Clinton a recomandat eliminarea stimulentelor fiscale al caror efect l-a descris ca fiind “pervers”, notand ca actuala legislatie fiscala recompenseaza firmele pentru relocarea locurilor de munca in strainatate.
Mult de munca in constructii si servicii
Managerii firmelor care activeaza in constructii sservicii apreciaza ca in lunile august si septembrie companiile pe care le conduc vor inregistra o crestere a numarului de angajati.
In constructii va continua trendul inregistrat inca din martie, cand activitatea in domeniu a intrat pe o curba ascendenta, lucru care a insemnat si o crestere a numarului de salariati.
Pentru perioada care va urma, managerii din constructii preconizeaza o cresterea personalului pe total activitate, tendinta mai acentuata in cazul intreprinderilor mari cu peste 500 de salariati.
In domeniul serviciilor, directorii se asteapta la o crestere a cererii, lucru care va atrage dupa sine si o modificare in sus a numarului de angajati.
In ceea ce priveste industria, estimarile indica o stabilitate a personalului. Astfel, desi se asteapta la cresterea productiei in urmatoarele luni, managerii din industrie estimeaza ca numarul de salariati nu va inregistra fluctuatii.
Aproximativ la fel stau lucrurile si in ceea ce priveste companiile care activeaza in domeniul comeului cu amanuntul. Desi directorii acestora apreciaza ca activitatea in aceste sector isi va mentine tendinta de crestere inregistrata in lunile anterioare, ei estimeaza ca numarul de salariati nu va inregistra modificari in nici un sens in urmatoarele doua luni.
Aceste rezultate au fost obtinute pe baza sondajelor de opinie in randul managerilor, cu privire la tendinta de evolutie a activitatii economice, efectuate de Institutul National de Statistica in luna iulie asupra unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.550 agenti economici), constructiilor (700) si comertului cu amanuntul (950).
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026