Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Pe termen mediu SIF-urile își mențin perspectivele de creștere

Bursa de la București a avansat marți cu 0,23%, susținută de creșterile ușoare înregistrate de acțiunile OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV) și Fondul Proprietatea (FP), iar rulajul a urcat cu 20%.

Stefan Musgociu - Mediafax · 24 ianuarie 2012 · 4 min de citit

Bursa de la București a avansat marți cu 0,23%, susținută de creșterile ușoare înregistrate de acțiunile OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV) și Fondul Proprietatea (FP), iar rulajul a urcat cu 20%.

“După creșterile semnificative înre­gis­trate de SIF-uri de la începutul anului, în special de SIF Moldova și SIF Transil­vania, era firesc să se aștepte unele scăderi. Teoretic, SIF-urile pot înre­gistra unele corecții tehnice, însă con­textul în care acestea au crescut, respectiv creșterea pragului de deținere și așteptarea unor dividende cu randa­mente ridicate, a rămas același. Mai mult, avansul puternic înregistrat de acțiunile Erste Bank va duce la o apre­ciere a activelor nete ale SIF-urilor. În aceste condiții, nu cred că a fost epuizat potențialul de creștere pe ter­men mediu pentru acțiunile SIF”, a decla­rat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Majoritatea acțiunilor au fost tran­zac­ționate încă din primele minute la prețuri apropiate de cotațiile de la finalul ședinței precedente, iar atenția investitorilor a continuat să fie axată doar pe câteva titluri.

În a doua parte a șe­din­ței au rămas pe creștere doar câteva acțiuni, printre care Fondul Proprie­tatea, SIF Muntenia, OMV Petrom, Banca Transilvania și Tran­s­gaz, acestea menținând pe verde unii indici bursieri.

Astfel, la finalul ședinței, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în urcare cu 0,66%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,87% sub nivelul de luni.

Totodată, indicele BET-FI a crescut cu doar 0,08%. Creșterea indicelui a fost încetinită de acțiunile SIF Banat-Crișana (-1,51%), SIF Transilvania (-0,93) și SIF Moldova

(-0,77%). Pe de altă parte, indicele a fost influențat pozitiv de creșterea de 3,21% înregistrată de titlurile SIF Muntenia (SIF4).

Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 45 de milioane de lei (10,36 milioane de euro), sumă din care 80% au reprezentat operațiunile cu titlurile Fondului Proprietatea și ale SIF-urilor.

“Atât timp cât acțiunile SIF-urilor și cele ale Fondului Proprietatea vor evolua la fel de energic, interesul pentru titlurile altor companii va fi scăzut. Cred că vom vedea alte acțiuni în topul lichidității doar în urma unor anunțuri sau evenimente deosebite pentru companiile respective”, a afirmat brokerul.

Acțiunile Fondului Proprietatea au condus detașat topul lichidității, cu transferuri de 17,14 milioane lei. Cotația acestor titluri a avansat cu 0,54%, la 0,468 lei, accelerându-și creșterea din ultimele trei ședințe la 7%.

“Creșterea accelerată înregistrată cred că este rezultatul interesului arătat de investitorii instituționali. Funda­mental, ne putem aștepta la o reducere a discountului și la Fondul Proprietatea și aici fiind așteptări optimiste în privința dividendului. Vânzători sunt tot mai puțini, astfel că o continuare a creșterilor, dar cu mai puțină efervescență, pare o variantă plauzibilă cât timp se va menține tendința de acumulare”, a conchis Tihon.

Pe de altă parte, titlurile OMV Petrom au crescut cu 1,49%, la 0,306 lei, iar acțiunile Banca Transilvania au închis ședința în urcare cu 1,56%, la 0,91 lei.

Titlurile SIF Muntenia au înre­gistrat cea mai accelerată creștere dintre SIF-uri, de 3,21%, și au ajuns la 0,61 lei. Operațiunile cu aceste acțiuni au cumulat 4,4 milioane lei.

Acțiunile Erste (EBS) au scăzut cu 4,13%, la 68,5 lei (15,75 euro), influen­țate în continuare de evoluția de pe bursa din Viena, unde au coborât cu 5,85%, la 15,92 euro. Corecția vine după ce luni la BVB cotația a urcat cu 12,34%, iar pe bursa din Austria a avansat cu 11,1%.

Indicele extins al Bursei BET-XT a crescut cu 0,41%. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

De urmărit astăzi

Citește și