Pe urmele aromânilor/ de Ziarul de duminică

Valeriu Papahagi

Viața culturală a aromânilor în secolul al XVIII-lea și în prima jumătate a celui de-al XIX-lea

Editura Institutului Cultural Român

Prefață, Schiță biografică și Postfață de Viorel Stănilă. Volum editat în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale.

Pentru Valeriu Papahagi (1905/06 – 1983), învățat romanist, universitar și diplomat – fiul unuia dintre liderii aromânilor din Cadrilater în primele decenii ale secolului XX, Nicolae Papahagi, el însuși profesor, fondator de instituții culturale românești, publicist, scriitor și diplomat –, istoria aromânilor a constituit o preocupare de-o viață. Primele studii pe această temă le-a scris în perioada interbelică, după ce, la recomandarea lui Nicolae Iorga, a primit o bursă la Școala Românească din Franța, ceea ce i-a oferit posibilitatea să facă cercetări de arhivă la Veneția, Genova și Paris. Mai târziu, în perioada 1940-1946, cât a fost atașat cultural al Legației române de la Madrid, cercetările sale arhivistice cu privire la trecutul european al aromânilor aveau să fie extinse și aprofundate.
Viața culturală a aromânilor în secolul al XVIII-lea și în prima jumătate a celui de-al XIX-lea este titlul sub care Valeriu Papahagi își aduna, la sfârșitul anilor 1970, studiile sale de istorie a culturii aromâne, plănuind o lucrare care să pună în evidență puterea de renaștere a acestei comunități, vitalitatea ei și forța de adaptare, curiozitatea intelectuală și spiritul intrepid, deschiderea către nou, mobilitatea socială și economică. Lucrarea a rămas în manuscris până acum când, printr-un binevenit act de recuperare, vede în sfârșit lumina tiparului.
Capitolele cărții analizează diferite figuri ale culturii aromâne din secolele XVIII-XIX, perioadă în care aromânii au format în spațiul central-european (Austro-Ungaria, Banat, Ardeal) un patriciat economic și o elită culturală cu acces, uneori, la titluri nobiliare. În aceeași perioadă, dascălii aromâni veneau să-i învețe, în elinește, pe coconii boierești și beizadelele domnești din Țările Române, negustorii aromâni acționând la rândul lor, în București, ca un ferment al raționalismului și iluminismului.
Lucrare de un cert interes științific, sinteză cuprinzătoare și amplu documentată, acest volum postum al lui Valeriu Papahagi evidențiază conștiința latinității (și românității) în rândul cărturarilor aromâni, cu o rigoare impresionantă în reconstituirea unor constelații culturale, dar și cu un umor discret în restituirea scenelor mai… pitorești (ca în capitolul „O încercare de ascensiune în balon a unor aromâni din comuna Saracu în timpul lui Ali-Pașa”).