Pensii private: ce garantii sunt ca vom avea o supraveghere puternica?
Parlamentul dezbate in aceste zile numirile in Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Insa este discutabil daca oamenii despre care se vehiculeaza acum ca ar urma sa preia aceste functii sunt cei mai potriviti. Pensiile private vor acumula in zece ani active de 20 de miliarde de euro
Parlamentul dezbate in aceste zile numirile in Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Insa este discutabil daca oamenii despre care se vehiculeaza acum ca ar urma sa preia aceste functii sunt cei mai potriviti.
Pensiile private vor acumula in zece ani active de 20 de miliarde de euro. Cei cinci membri ai Comisiei vor fi garantul administrarii corecte a acestor bani de catre investitorii privati.
La fel de importante sunt functiile de membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor sau al Comisiei Nationale de Valori Mobiliare.
Dar dupa cum sunt alesi oamenii pentru aceste comisii – fara studii de specialitate sau fara experienta in sectorul respectiv de activitate -, se vede ca partidele privesc aceste functii doar ca o sinecura.
Functiile sunt foarte atractive – salariul mediu net al unui astfel de consilier in CSA si CNVM este de de 5-6.000 de euro pe luna, de sase ori mai mult decat al unui parlamentar, iar mandatul de cinci ani este garantat.
Pentru Comisia de Pensii Private sunt “in carti” Mircea Oancea, Doru Claudiu Frunzulica, Vlad Soare, Horatiu Popa si Sorin Vornicu.
Mircea Oancea este absolvent de Politehnica, reprofilat dupa 1990 in economist. Doru Claudiu Frunzulica este absolvent al Facultatii de Electronica, reprofilat dupa 1990 in diplomat. Finantistul Vlad Soare, fost viceguvernator al BNR intre 1991 si 1998, a condus Bancorex intre 1998 -1999. El a fost ultimul presedinte inainte de intrarea Bancorex in administrare speciala. Bancorex a fost apoi absorbita de BCR. Soare a fost angajat ulterior de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu in fruntea Grupului Financiar Gelsor, pozitie din care a plecat dupa izbucnirea scandalului FNI.
Si la CNVM si CSA sunt oameni “reprofilati”.
Dorina Mihailescu, mana dreapta a lui Adrian Nastase in relatiile cu presa, a fost numita dupa pierderea alegerilor de catre PSD in functia de comisar CNVM. Mihailescu a terminat Facultatea de Comert inainte de 1990, iar dupa acest an Colegiul National de Aparare si Facultatea de Stiinte Politice.
La CSA, Albin Biro a terminat Facultatea de Imbunatatiri Funciare, iar Tudor Balta, absolvent al ASE Bucuresti, a lucrat ca economist ONT, director adjunct al Intreprinderii de Hoteluri si Restaurante Eforie Nord si director financiar al Administratiei Porturilor Constanta.
Asigurarile, pensiile private, piata bursiera au nevoie insa de specialisti – si specialisti infailibili – in supraveghere.
Oamenii vor garantii ca banii pe care ii vor economisi pentru pensie timp de 20-30 de ani nu vor fi deturnati. In mintea multor romani, cazurile SAFI si FNI sunt inca prezente.
Din aceasta cauza, formele alternative de economisire sunt evitate. Spre exemplu, la sfarsitul anului 2005, populatia Romaniei avea depozite in banci in echivalentul de 7,7 mld. euro (in lei si valuta) si doar 60 mil. euro in fonduri mutuale.
In schimb, tot la sfarsitul lui 2005, in Polonia persoanele fizice aveau 60 mld. euro in banci, 12 miliarde de euro in fonduri mutuale, iar in fonduri de pensii peste 20 de miliarde de euro.
Cum de au incredere polonezii mai mult decat romanii in fonduri mutuale? Probabil ca “fantoma” FNI este explicatia.
Aproape ca nu conteaza ce partide ii sprijina oamenii care vor face parte din Comisia de Supraveghere a Pensiilor.
Conteaza doar ca nu au experienta in industria respectiva si ca “la baza” au cu totul alta pregatire. Sau ca numele lor au aparut intr-un context care ii face failibili.
Oamenii sunt foarte reticenti pe mainile cui isi dau banii.
La 16 ani de la Revolutie sunt deja multi tineri sub 35 de ani care lucreaza in banci sau companii de asigurari, care au acumulat cu experienta
de 5-10 ani in acest sector, cu studii de specialitate in Romania sau in strainatate, care ar putea fi atrasi de o astfel de pozitie in supravegherea sistemului financiar. Ar fi cazul sa mai mergem si pe mana lor.
* Sorin Paslaru este redactorul-sef al ZF
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026