Pensiile facultative au 29 de clienti cu varste de peste 65 de ani
Din cei peste 117.000 de clienti ai fondurilor de pensii facultative, 29 au varste de peste 65 de ani, potrivit bilantului semestrial al sistemului de pensii private publicat recent de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Legislatia in vigoare nu prevede o varsta maxima pana la care o persoana poate adera la un fond de pensii facultative, dar spune ca aceasta trebuie sa…
Din cei peste 117.000 de clienti ai fondurilor de pensii facultative, 29 au varste de peste 65 de ani, potrivit bilantului semestrial al sistemului de pensii private publicat recent de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Legislatia in vigoare nu prevede o varsta maxima pana la care o persoana poate adera la un fond de pensii facultative, dar spune ca aceasta trebuie sa plateasca cel putin 90 de contributii lunare, nu neaparat consecutive, si sa implineasca 60 de ani pentru a-si putea primi pensia. De exemplu, daca o persoana are 65 de ani in momentul in care adera la un fond de pensii facultative, ea isi va putea primi pensia cel mai devreme la varsta de 72 de ani, in cazul in care plateste contributii in fiecare luna. De asemenea, clientul respectiv trebuie sa aiba o anumita suma acumulata in cont.
Contributiile la fondurile de pensii facultative sunt limitate la 15% din veniturile brute lunare si sunt deductibile in limita a 200 de euro pe an atat pentru angajat, cat si pentru angajator.
Cea mai mare parte din clientii acestor fonduri, peste 51%, au varste intre 30 si 44 de ani, circa 29% au varste cuprinse intre 45 si 54 de ani, iar 16% au intre 16 si 29 de ani. Circa 80% din participantii la aceste fonduri locuiesc in mediul urban, iar 20% in mediul rural.
Bilantul realizat de CSSPP arata ca aproximativ un sfert din clientii fondurilor de pensii facultative lucreaza in domeniul financiar, 16% in industrie si 6% in comert. In acelasi timp, doar 2% din clienti lucreaza in administratie publica.
“In primul semestru, administratorii fondurilor de pensii facultative au continuat atragerea de noi participanti si colectarea contributiilor intr-un ritm care a condus la o crestere de 2,8 ori, in lei, a activelor nete ale pietei, la peste 40,2 milioane de lei (11 milioane de euro), la finalul lunii iunie”, se precizeaza in bilant.
Fondurile de pensii facultative au mai castigat circa 7 milioane de lei (2 milioane de euro) in luna iulie, ajungand la active de 47,2 milioane de lei (aproape 13,5 milioane de euro).
Cel mai mare fond din piata este ING Optim (28.360 de clienti), urmat de BCR Prudent (26.925), AZT Moderato (20.257), ING Clasic (17.770), AZT Vivace (15.707), Pensia Mea Aviva (7.737), OTP Strateg (308) si Raiffeisen Acumulare (105), datele fiind valabile pentru sfarsitul lunii iulie.
“Increderea populatiei in sistemul de pensii facultative este un proces lent si de durata, iar cresterea numarului de participanti si, implicit, a activelor fondurilor ar putea fi stimulata prin majorarea nivelului deductibilitatii fiscale, atat la nivelul angajatorilor, cat si la nivelul participantilor/potentialilor participanti”, potrivit bilantului realizat de Comisie.
In prezent, patru noi fonduri de pensii facultative asteapta unda verde de la CSSPP, numarul fondurilor de pe piata urmand sa ajunga la 12. Estimarile oficiale arata ca fondurile vor avea aproximativ 200.000 de participanti pana la sfarsitul anului.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026