Pentru bulgari, 2011 este anul falimentelor "vindecătoare"
Al treilea an de criză pentru economia bulgară va fi marcat de consolidarea afacerilor pe de o parte, și falimentarea companiilor "nesănătoase", pe de alta , consideră managerii de la sud de Dunăre
Al treilea an de criză pentru economia bulgară va fi marcat de consolidarea afacerilor pe de o parte, și falimentarea companiilor “nesănătoase”, pe de alta , consideră managerii de la sud de Dunăre, într-un sondaj citat de publicația bulgară Dnevnik.
“Anul 2011 va fi al falimentelor vindecătoare. Mai multe companii au amânat până acum încheierea operațiunilor cu orice preț însă se pare că inevitabilul se va petrece anul acesta”, afirmă Ognyan Donev, președintele Confederației Angajatorilor și Industriașilor din Bulgaria.
Companiile care se vor închide în 2011 vor fi cele cu “sănătatea distrusă”, care nu au fost cumpărate de rivali, precizează Donev.
Numărul companiilor bulgare care au cerut insolvența a crescut cu 30% anul trecut. Instanțele comerciale au pronunțat falimentul pentru 312 firme.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026