Pentru toată viața/ de Marcus Clarke

În Londra secolului al XIX-lea, Sir Richard Devine este condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o și deportat în cumplitele colonii penitenciare din Tasmania de astăzi. Luându-și un alt nume, ca să nu păteze reputația mamei sale, el descoperă la sosirea în Tasmania o lume subumană, în care legea o fac trădarea, cruzimea și sălbăticia, iar singura alinare este prezența diafană a Sylviei, soția nemilosului căpitan Frere. Dar când se ivește ocazia, este oare evadarea posibilă? Mâna destinului se întinde uneori dincolo de puterea noastră de înțelegere.

„Un roman despre crimă și pedeapsă, despre capriciile sorții, despre puterea iubirii și a vinovăției, dar mai ales despre abisurile cruzimii.” – Australian Book  Review

Marcus Clarke (1846-1881), născut la Londra, emigrează în 1863 în Australia, unde unchiul lui era judecător. În 1867, se alătură redacției cotidianului Argus din Melbourne. Trei ani mai târziu, la propunerea ziarului, vizitează Tasmania ca să se documenteze pentru articolele pe care le scria despre coloniile penitenciare britanice. Din această experiență se va naște concepția ce va sta la baza celui mai cunoscut roman al său, care începe să apară în martie 1870 în foileton în The Australasian, sub titlul His Natural Life, și care, la publicarea în volum, se va numi Pentru toată viața (For the Term of His Natural Life, 1874; Editura ALLFA, 2015). Foarte apreciat de contemporani, Marcus Clarke înființează în 1868 Yorick Club, din care vor face parte cele mai importante personalități ale lumii literare australiene. Printre scrierile lui se mai numără pastilele de umor The Peripatetic Philosopher (1869) și romanul Long Odds (1870).

*

*     *

Sir Richard Devine, cavaler, constructor de nave, contractor naval și milionar, era fiul unui tâmplar de bărci din Harwich. Rămas orfan de timpuriu, având o soră de întreținut, găsise în scurt timp că singurul său scop în viață erasă strângă bani. Într-un hambar de bărci din Harwich, cu aproape 50 de ani în urmă, semnase un contract – sfidând eșecul prezis – privind construirea goeletei de război Hastings, pentru lorzii amiralității Maiestății Sale Regele George al III-lea. Acest contract a fost primul pas în procesul de divizare a puternicei flote construite din lemn de stejar, aflată sub patronajul guvernului, în vase cu trei punți și corăbii de linie. Aceste din urmă vase au adus servicii deosebite sub comanda lui Pellew, Parker, Nelson, Hood; construcția lor s-a extins și s-a ramificat în uriașele șantiere navale de la Plymouth, Portsmouth și Sheerness, și ele au purtat în chip de muguri și flori nenumărate butoaie cu carne de porc și pesmeți.

Singurul scop al încăpățânatului și pragmaticului Dick Devine fusese să facă bani. Se umiliseși se târâse, linsese praful de pe pantofii marilor oameni șidansase în camerele de așteptare ale mai-marilor zilei. Nimic nu era sub nivelul lui, nimic nu era prea sus pentru el. Un negustor abil, un maestru competent al afacerii sale, fără scrupule, onoare sau delicatețe, își câștigase rapid banii și-i economisise. În 1805, își măritase sora cu bogatul comerciant din Bristol, Anthony Frere, iar el se însurase cu Ellinor Wade, fiica cea mare a colonelului Wotton Wade, un camarad agreabil al regentului și unchi prin alianță al remarcabilului ștrengar și filfizon, lordul Bellasis. La vremea aceea, cu speculații norocoase și profit legal din contractele cu guvernul, acumulase o avere princiară. Dar nu se lepădase de zgârcenie și avariție, iar singura afirmare a bogăției sale fusese achiziționarea casei de la Hampstead, cu ocazia înnobilării sale, urmată de aparenta sa retragere din afaceri.

Pensionarea sa nu fusese una fericită. Era un tată strict și un stăpân sever. Servitorii îl urau, iar soția se temea de el. Singurul său fiu, Richard, părea să-i moștenească voința puternică și maniera disprețuitoare. Într-un climat echilibrat, ar fi putut-o lua pe calea cea bună, dar, lăsat în plata Domnului în lume și îngrăditacasă de jugul de fier al disciplinei părintești, devenise nesăbuit și risipitor. Mama – biata, timida Ellinor, despărțită în mod brutal de dragostea ei din tinerețe, verișorul ei, lordul Bellasis – încercase să-l stăpânească, dar băiatul încăpățânat seîmpotrivise îndemnurilor ei, deși recunoștea că-i poartă mamei sale dragostea aceea intensă, care este adesea parte a firilor violente. După o dispută de trei ani cu părinții, se îndreptase spre continent, pentru a practica în continuare stilul de viață nechibzuit care îl iritase la Londra pe Sir Richard.La auzul unor asemenea vești, Sir Richard trimisese după Maurice Frere, fiul surorii sale – abolirea sclaviei ruinase casa Frere din Bristol –, și îi cumpărase o slujbă de comisionar într-un regiment, făcând aluzii la alte favoruri de care ar putea beneficia. Preferința sa deschisă pentru nepot o rodea pe dinăuntru pe sensibila sa soție.

Familiile parveniților Devine și a descendenților dintr-o lungă linie de Wotton Wade nu fuseseră niciodată într-o relație prea cordială. Sir Richard simțise disprețul colonelului, care îl considera un „cavaler urban“, și auzise că, printre pahare și cărți de joc, lordul Bellasis și prietenii săi deplângeau adesea nenorocul ce o aruncase pe frumoasa Ellinor în brațele unui mire atât de sordid. Armigell Esmé Wade, viconte de Bellasis și Wotton, era un produs al timpurilor sale. De familie bună (despre strămoșul său, Armigell, se spunea că ar fi acostat în America cu mult înaintea lui Gilbert sau Raleigh), moștenise conacul Bellasis, sau Belsize, de la un anumit Sir Esmé Wade, ambasador al reginei Elisabeta pe lângă regele Spaniei. Nici nu ajunsese bine propriul său stăpân, că se și apucase de jocuri de noroc, băutură și destrăbălare cu toată extravaganța secolului trecut. Era primul la fiecare scandal, cel mai notoriu „sângealbastru” al zilei.

La treizeci de ani, pierzându-și împreună cu toate averile sale orice șansă de a o câștiga pe singura femeie care ar fi putut să-l salveze – verișoara sa, Ellinor –, devenise cea mai nefericită ființă, un trișor cu sânge nobil. Când colonelul Wade îi spuse că Sir Richard Devine, bogatul constructor de vase, propusese o înrudire cu blonda și gingașa Ellinor, jură, încruntându-și sprâncenele negre, că nicio lege a pământului sau a cerului nu-l va mai împiedica în risipa sa egoistă.

Fragment din Marcus Clarke, Pentru toată viața, traducere de Stanca Oproiu, în pregătire la Editura ALLFA