Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Percepția despre România este la un minim istoric și străinii evită Bursa

Bursa a înregistrat ieri o scădere moderată, după mai multe zile în care variațiile indicilor nu au depășit 1%, iar lichiditatea a fost una dintre cele mai slabe din acest an, transferurile cu acțiuni cifrându-se la 1,4 mil. euro. Principalele 10 titluri de pe Bursă au pierdut ieri 2,4%, în timp ce SIF-urile s-au depreciat cu 2,5%. Indicele general BET-C a coborât cu 1,9%.

Adrian Cojocar · 12 iulie 2010 · 4 min de citit

Bursa a înregistrat ieri o scădere moderată, după mai multe zile în care variațiile indicilor nu au depășit 1%, iar lichiditatea a fost una dintre cele mai slabe din acest an, transferurile cu acțiuni cifrându-se la 1,4 mil. euro. Principalele 10 titluri de pe Bursă au pierdut ieri 2,4%, în timp ce SIF-urile s-au depreciat cu 2,5%. Indicele general BET-C a coborât cu 1,9%.
Brokerii spun că investitorii sunt nehotărâți dacă să intre acum sau să aștepte prețuri mai mici, în condițiile în care lucrurile nu sunt clare nici pe plan intern, nici extern.
“Investitorii de pe Bursă așteaptă o direcție. Dacă pe termen lung majoritatea cred că lucrurile vor evolua pe o direcție mai mult sau mai puțin pozitivă, pe termen scurt există în prezent foarte multe incertitudini legate de scăderea euro, de revenirea economică americană, care pare să nu fie la fel de completă cum o vedeam acum câteva luni. Percepția despre România cred că este acum la un minim istoric și din această cauză investitorii străini o evită. Indicii americani se mișcă pe aici, ba sub prag, ba deasupra. Nici Guvernul nu are o direcție, discutându-se acum despre revenirea asupra majorării TVA, fapt ce mi se pare o dovadă de amatorism”, spune Adrian Mănăilă, directorul general al EldaInvest.
Tranzacțiile din piață s-au realizat mai ales spre finele ședinței, atunci când Bursa a dat semne de slăbiciune și corecțiile s-au accentuat.
Cele mai tranzacționate au fost ieri titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au pierdut 2,4%, pe un rulaj de doar un milion de lei. Titlurile producătorului de îngrășăminte Azomureș Târgu-Mureș (AZO) au făcut obiectul unei tranzacții în valoare de 0,94 mil. lei la un preț cu 0,9% sub cel din ședința precedentă.
Acțiunile Transelectrica (TEL) și cele ale Transgaz Mediaș (TGN) au pierdut ieri 1,8% și respectiv 0,6% din valoare. Titlurile OMV Petrom (SNP) au coborât cu 2,9% pe un rulaj de doar 225.000 de lei, la fel și cele ale Dafora Mediaș (DAFR), care s-au depreciat cu 3,5%.
Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit una dintre cele mai drastice corecții, acestea pierzând 3,6%, după ce unii foști și actuali membri din conducere au fost acuzați de tranzacționare pe bază de informații privilegiate.
Acțiunile Impact București (IMP), împotriva căreia a fost declanșată procedură de insolvență, au fost ieri suspendate de la tranzacționare.
“Investitorii nu sunt încurajați nici de problemele de la cele două companii de la categoria I a Bursei. În cazul Băncii Transilvania cred că lucrurile nu sunt suficient de clare. O să fie o vară grea și probabil că piața nu va evolua spectaculos în această perioadă. Investitorii așteaptă semnale din economie să vadă dacă va fi sau nu inflație, care vor fi efectele asupra salariilor și asupra consumului”, a precizat Mănăilă.
Pe piața futures a BVB s-au derulat tranzacții pe cursul leu/euro în valoare de 0,92 mil. euro. Investitorii au pariat pe deprecierea leului la un nivel de echilibru de 4,33 lei/euro la finele lunii septembrie și de 4,4 lei/euro pentru sfârșitul anului.
Totuși cotațiile sunt în scădere semnificativă comparativ cu cele din urmă cu două săptămâni.

De urmarit astazi

Citește și