Peregrinarea silita a bisericii Sf. Ilie din Rahova

Intre fotografiile venerabile din colectia Academiei mi-a atras privirea una care reprezinta biserica Sf. Ilie. Executata probabil in preajma Razboiului de Neatarnare, are o tenta sepia cu numeroase pete datorate expunerii la soare, pete care o uratesc si o imbatranesc. Absenta numelui ofertantului pe verso impiedica nominalizarea “vinovatului”. Ceea ce releva fotografia este o stagnare care produce impresia ca biserica si cladirile inconjuratoare nu au reusit in timp nici o modificare, desigur, pana la demolarile aiuritoare din anii ’80. Cu alte cuvinte, vreme de un secol, imaginea imortalizata de un fotograf anonim a fost neschimbata. Nu este reprosul unui nostalgic – orasul trebuie sa evolueze -, dar in cazul acestei biserici ramase in picioare printr-o minune, deranjeaza un aspect: mutarea ei. Nimeni nu are dreptul sa ignore vointa ctitorului. Or, Safta Brancoveanu i-a hotarat un anumit loc de pe proprietatea sa, in 1706. Era loc domnesc, loc pe care l-au respectat si ctitorii ulteriori, din 1738, toti mestesugari, printre ei si cizmari (ca tovarasul Ceausescu). Ignorarea primului loc de ctitorire nu s-a intamplat nici in 1874, cand biserica a suferit o restaurare radicala, fiind repictata de Gheorghe Tattarescu si in locul vechilor chilii au fost inaltate constructii noi. A venit insa iuresul distrugator din anii 1982-1985, biserica fiind la un pas de demolare. Nu a scapat insa de translatare, in iunie 1984 stabilindu-i-se un loc aflat la 49 m de cel initial.