Perenitatea mitocanului cazon - GALERIE FOTO

Mitocanul cazon este un mitocan la fel ca toți ceilalți, dar care, în plus față de varianta civilă, poartă uniformă și beneficiază de ordine și regulamente militare. În armată el își găsește mediul ideal de viață, prosperitate și satisfactie. Corecțiile comportamentale posibile în viața civilă sunt anulate de ambientul cazon al ierarhiei stricte, de disciplina și regulamentele specifice acestei onorabile și inevitabile instituții. Pe mitocanul cazon țn varianta mioritică îl putem admira în toată splendoarea sa în cărțile poștale interbelice, comuniste sau postdecembriste.
Mitocanul cazon este un personaj extrem de sensibil la mediul înconjurător. Îi simte imediat pe cei ce nu sunt de aceeași teapă cu el, drept care automat îi diferențiază fie în stăpâni, care trebuie seduși, prin lingușire cu orice preț sau, dimpotrivă, în egali sau în subalterni, ce se pot oricând transforma în rivali. Sedus iremediabil de miresmele puterii, mitocanul cazon va fi întotdeauna de partea puterii sau alături de cei care dețin puterea. În prezența superiorilor în grad și funcție el va afișa spontan o erecție impecabil de sinceră și servilă. În exersarea acestei atitudini, mitocanul cazon va exploata fără nici un scrupul (moral sau etic) extrem de generoasele și inventivele regulamente militare, care pot acoperi cu o aură de respectabilitate, rigoare și chiar de firesc orice tip și orice dimensiune a lingușelii. Mai mult decât regulamentele, ierarhia militară, împreună cu un cod rigid de comportament permit mitocanului cazon să-și etaleze fără nici o limită înclinațiile pupincuriste, oricât de libidinoase. Acestea vor fi aplicate doar în beneficiul șefilor ierarhici, pentru a fi imediat convertite într-o căprărie dictatorială, nemiloasă și gălăgioasă, în cazul, evident, al bicisnicilor săi subordonați.
Mitocanul cazon n-ar fi el nici mitocan și nici cazon cu adevărat dacă n-ar avea nemăsurate pretenții de onorabilitate, vădit disproporționate în comparație cu dimensiunile și aspectul moral al ființei sale. Falsa modestie devine în cazul său un blazon cu atât mai grețos, cu cât este afișată insistent și cu o ipocrită ostentație. De aceeași agresivă modestie se leagă și repetata enumerare sau detaliere în fața subordonaților, care nu au nici o șansă de a se eschiva, a incomensurabilelor sale fapte de arme, de înțelepciune, de bunăvoință, de cultură, de… Prozelitismul său în materie de înțelepciune începe, de obicei, cu un avertisment sănătos, de tipul “Vă scot eu mucii din cap”. Cabotinul în uniformă apare astfel mult mai feroce decât varianta civilă, deoarece el poate exploata din plin avantajele disciplinei militare, care îl salvează de orice contrareacție de bun simț.
Năprasnica dihotomie șef/subordonat se regăsește și în mitocănescul tratament aplicat străinilor/autohtonilor. Mitocanul cazon se limitează doar la limba natală nu datorită propriei și congenitalei sale neputințe și puturoșenii, ci dintr-un fervent patriotism, niciodată umbrit. De altfel străinătatea și străinii, fie aceștia purtători de uniformă ca și el, îi provoacă instantaneu mitocanului cazon o dublă reacție: pe față și în prezența superiorilor, el va aborda o politețe stângace sau chiar o libidinoasă curtoazie; pe la spate și mai ales în fața unui confortabil auditoriu autohton, subordonat lui, nu va uita niciodată să îi bârfească disprețuitor, suculent și doct. Vor fi invocate drept argumente tot ceea ce nația sa are mai bun și mai valoros în raport cu profilul prăpădiților de străini, care fie nu au istorie, fie sunt proști, îngâmfați, inculți și etern preocupați doar de propriul interes.
În situația în care poate juca un rol proeminent, nimic nu-l satisface mai mult pe mitocanul nostru cazon decât paradele și ceremoniile militare. Acestea parcă ar fi fost special inventate pentru a satisface apetitul grandomanic al mitocanului cazon. Prin urmare orice oportunitate festivistă va fi exploatată doct, perfect regulamentar și până la limita ridicolului. A saluta sau a fi salutat în poziție de drepți, a da sau a primi raportul, a zbiera sentențios o comandă onomatopeică, a executa cât mai bățos cu puțință mișcări rituale, iată tot atâtea ocazii pentru generarea unor orgasme megalomanice. A face paradă în public, sub acoperământul obligațiilor regulamentare, acompaniate desigur cu o fandosită reținere, reprezintă pentru mitocanul nostru momente de abisală glorie interioară, nestânjenită de posibilele expresii perplexe, contrariate sau ironice, care ar putea fi sesizate în rândul audienței. În fond suntem în armată, unde totul trebuie să se desfășoare ca la carte.
În fine, domeniile în care orice mitocan cazon excelează, prin definiție, sunt femeile și băutura. Ambele preocupări sunt indisolubil legate de proiecția unei agresive virilități, fără de care mitocanul nu se poate nici defini și nici accepta pe sine. Conform universalei doctrine a mitocăniei cazone, unica și suprema rațiune a oricărui chef este să bei mult, crunt de mult, până la atingerea celor mai inimaginabile praguri de nesimțire, beție cuantificabilă în cantități cât mai impresionante de băutură (detaliile privind ordinea îngurgitării și sorgintea lichidelor fiind esențiale în relatarea ulterioară a evenimentelor). În ceea ce privește femeile, acestea nu pot abordate decât din perspectiva a două utilități: a fi f…. și/sau bătute, funcție de situație. În rest, la cratiță. Ambele activități însă, musai trebuie prestate cu simț de răspundere și cât mai des cu putință. Deși nu este misogin, pentru că aceasta nu se potrivește cu imaginea de macho de care mitocanul în uniformă face, potrivit tradiției, enorm de mult caz, el nu știe a face dragoste, ci doar sex, mult și des, de preferință adulteric, sau cel puțin așa trebuie să rezulte din povești.

CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) și doctor (Magna cum Laude) în științe militare, a fost ofițer în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă și apoi ca ofițer specialist în operații psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo și Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic și istorie militară în România și Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminică” și revistei “Flacăra”.