Perpetuum mobile politico-economic

Cu exceptia de pe acum legendarei Strategii pe termen mediu, nici o schita de program economic, social, sau de oricare alta natura nu a fost adusa in spatiul public romanesc, desi alegerile se apropie iar termenul de “oferta electorala” este rostit cu o gravitate tot mai apasata.

Nici un partid nu si-a desconspirat inca platforma program la care se spune ca, invaluiti intr-un mister vecin cu subversiunea, specialistii lucreaza spre propasirea Romaniei post-electorale.

Fireste ca perioada tranzitiei, prin insasi natura ei, cere un anumit tip de solutii, ingustand astfel spectrul de alternative fezabile si deci marja delimitarilor ideologice.

Fireste ca dezbaterile programatice strict specializate nu trebuie sa fie neaparat vulgarizate la ore de maxima audienta, dar ceva zvonuri tot ar razbate pana la noi daca, intr-adevar, curente politice majore s-ar ciocni iar alternative economice s-ar dezbate aprins.

Linistea nu este tulburata decat de larma asocierilor, delimitarilor, sustineriilor, fuziunilor de complezenta si aderarii la idealurile democratiei si economiei de piata.

In fapt, discutia publica si, mai grav, cea la varf, s-a cantonat in aceiasi termeni prafuiti in pofida (sau poate tocmai datorita) agitatiei politice tot mai intense, iar pericolul cel mare este ca aceste programe economice care sunt mai degraba invocate ca intr-un ritual magic menit a hipnotiza electoratul, vor ramane o enigma chiar si dupa ce urnele vor fi deschise iar noul cabinet se va fi vazut instaurat.

Negocierile dintre partide, mereu menite a da nastere unei largi coalitii, se limiteaza la “gasirea punctelor comune din programele noastre”, ramanand insa un mister cam in ce ar consta aceste programe.

Totusi, chiar si cu exceptia mai sus amintitei Strategii, ceva noutati se pot observa in peisajul electoral, chiar daca acestea se limiteaza mai degraba la nivelul ambalajului – este vorba despre metisajul doctrinar. Dupa esecul zgomotos al “economiei sociale de piata”, un fel de socialism de consum, a venit randul social-liberalismului sa faca furori. Oricum insa, dintr-un liberalism autohton de secol XIX si un socialism timorat noul curent promite sa devina cel mai “de centru” de pe esicherul romanesc.

Un program cu dus si intors

Cea mai mare parte a credibilitatii dobandite de premierul Isarescu in randul opiniei publice se datoreaza Strategiei pe termen mediu si consecventei reafirmate cu orice prilej in aplicarea ei.

Pentru ca succesul acestei Strategii, adica nota buna obtinuta din partea Uniunii Europene pe de o parte, si stabilizarea economica din ultimele luni pe de o alta parte, este cel putin partial o chestiune de public relations, de imagine, ar fi ironic ca acest succes sa se transfere din nou in plan politic sub forma de capital politic in campania pentru Presedentie sau sa fie acaparat de catre vreun partid.

Cu alte cuvinte, capitalul de simpatie de la instaurarea cabinetului Isarescu s-a transforma intr-o nota buna a programului acestuia si, din nou, tinde sa se intoarca inzecit pe scena politica. Asemanarea cu “ponzi games” este absolut intamplatoare, desi ea exista.

Dupa ce va fi primit sprijinul noului Presedinte sau Cabinet Isarescu, Strategia pe termen mediu va primi, probabil, note si mai bune de la Uniunea Europeana, chiar daca exporturile de textile se vor fi domolit la acel moment.

Efectele masurilor luate de Cabinetul Isarescu se vor vedea abia peste un anumit numar de luni iar nu imediat, dupa cum a fost deja facuta observatia ca explozia exporturilor textilelor romanesti din acest an si, in general, stabilizarea economica actuala ce poate fi numai observata dar nu contestata, sunt efecte ale restructurarii fiscale planificate la sfarsitul anului trecut.

Deocamdata, ceea ce se poate observa este o inflatie peste asteptari si care nu a putut fi stavilita nici de limitarea cresteriui pretului energiei electrice la 10%, in vreme ce producatorii adusesera argumente pentru 30%.

Aceasta tentativa de limitare a inflatiei pe sfarsit de an nu face altceva decat sa amane scumpirile si cresterea inflatiei si in plus creaza probleme restructurarii in industria energetica. in mod similar, dupa ce ANRE refuzase in primavara cam din aceleasi motive ceva scumpiri ale energiei concomitent cu introducerea TVA la energie, agentia in speta a fost nevoita sa aprobein iunie o scumpire de nu mai putin de 34%.

Fireste, o analiza atenta a masurilor luate in ultimele luni poate aduce la lumina si succese incontestabile, dar ceea ce trebuie spus este ca Strategia se discuta, nu se executa, ea nu trebuie luata drept o axioma. Fetisizarea sa in scopuri exclusiv politice nu poate duce decat la dezamagiri amare, intrucat chiar si un succes partial va fi privit drept un esec.

A lega calitatea unei strategii economice de aprecierile in general de natura politica venite din partea Uniunii Europene si de o crestere aleatoare a exporturilor poate compromite o solutie in esenta buna, mai ales atunci cand negocierile cu organismele europene vor intra in inevitabilele prelungiri, iar textilele romanesti vor avea ceva mai putina cautare pe pietele europene.

Fireste, nu este exclus ca o analiza atenta a Strategiei sa conduca la un entuziasm la fel de mare, insa el ar fi de o cu toltul alta natura decat imbratisarea sa neconditionata de catre politicieni sau mase largi de oameni (peste 300.000).

Cresterea economica

Angajarea a doi economisti cu experienta in episodul electoral 2000 pare a promite ridicarea nivelului profesional al discutiei, insa este putin probabil ca discursul de fond sa depaseasca amalgamul de sloganuri rudimentare.

Social democratii vor continua discursul cu tarile nordice, politica lor sociala si cresterea lor spectaculoasa, fara a baga de seama ca tocmai aceste tari nordice au fost nevoite sa mai renunte la “modelul suedez” pe masura ce bunastarea lor ramanea in urma bunastarii economiilor ce au acceptat modelul neo-liberal.

Centru-dreapta va continua si el pledoaria sa nediferentiata pentru economia de piata. Intre acestia, drept pe centru, social-liberalii vor cere liberalism si socialism – un fel de doua produse intr-unul singur, cu reducere de 10%.

Peste toate acestea, va adia un vant de integrare europeana, si numai ganduri bune pentru NATO. Chestiuni minore, de politica economica, nu sunt in mod vizibil discutate.

Recenta neintelegere intre liberalul Minister al Finantelor si crestin democratul Minister al Agriculturii pe tema subventiei la grau putea sa dea nastere la o infruntare corecta pe tema politicilor agricole, daca acestea ar fi existat, dupa cum si restructurarea in energie ar fi putut juca acelasi rol, cu atat mai mult cu cat materie prima pentru comentat ne-a fost furnizata din belsug de tarile vecine care s-a intamplat sa fie cu un pas inaintea noastra.

Un simptom evident al dezorientarii politicianului roman in problemele economice este amalgamul de scopuri cu mijloace. Sa facem cresterea economica, spune el, sa coboram impozitele, sa crestem exporturile, sa stabilizam inflatia, sa ne fie, intr-un cuvant, bine la toti.

Prin aceasta poate fi valoroasa atat de des invocata Strategie, prin ordinea pe care o aduce in mecanismul de guvernare. Unele lucruri sunt sub controlul Guvernului si a altor autoritati, in vreme ce altele sunt variabile libere. Totul este ca numarul de variabile sa fie nu cu mult mai mare decat cel al numarului de ecuatii, ar spune un tehnocrat.

Daca numarul de variabile libere este prea mic, asemenea unei economii de comanda, optimizarea sistemului este iluzorie, iar daca el este prea mare, sistemul scapa de sub control. De aici poate si sofismul social liberalismului.

Cert este ca in dicursul politic prea adesea se confunda mijloacele la indemana oficialitatilor (bugetul in primul rand dar sI legislatia) cu scopurile, rezultatele, idealurile. Inflatia, spre exemplu, nu poate fi coborata prin ordonanta de urgenta, ci doar prin diminuarea datoriei interne, echilibrarea bugetului, si chiar si atunci depinde de credibilitatea Bancii Nationale.

Electorate si programe

In fapt, clivajul discursului politic catre nivelul public scazut al bunului simt economic are suficiente justificari electorale. Electoratul nu are nevoie de mecanisme de relansare economica, ci de relansarea in sine, nu de sisteme cu mai multe sau mai putine ecuatii, ci de preturi mai mici. De aceea, este mai putin condamnabila absenta unor discursuri strict tehnocrate din spatiul public.

Ceea ce este condamnabila este lipsa, cel putin pana in prezent, a acestei discutii la nivelele cele mai inalte. In toate tarile care au inaintat cativa pasi pe calea tranzitiei, nu electoratul a fost cel care a dat sprijinul unui program, unei strategii, ci un grup de economisti cu bune conexiuni in mediile internationale, apreciati pentru valoarea lor intrinseca.