Perseverenta si francofonie

Se stie ca Romania moderna datoreaza foarte mult culturii franceze. Din perspectiva culturala, francofonia se justifica. De traditia ei se leaga insa o alta, locala si bizara: forma fara fond.
In Bucurestiul anului 1852 tocmai sosea un iubitor al romanilor, profesorul Ulysse de Marsillac. Acesta primise o catedra de limba franceza la Colegiul “Sf. Sava” si, dupa cateva luni de sedere, nu era inca familiarizat cu peisajul urban bucurestean. Drept urmare, el stia doar traseul dintre hotelul unde locuia si colegiu. Intr-o buna zi, francezul nostru s-a ratacit prin Bucuresti, in dorinta de a-l cunoaste mai bine. Ajungand la o raspantie de drumuri a intalnit un batranel care sedea pe o banca in fata portii si privea pierdut in neantul destinului valah. Ulysse de Marsillac s-a apropiat de dansul si l-a intrebat: “Unde ma aflu?”.
Batranelul si-a scuturat capul ca si cum s-ar fi trezit dintr-un vis adanc. Auzind intrebarea strainului, si-a repetat-o si el in gand. Se nascuse pe vremea lui Pasvantoglu, cand parintii sai fugeau de spaima mortii si a jafurilor prin padurile Vlasiei din imprejurimi. Apoi holera, foametea, ciuma, saracia endemica, neputintele si neajunsurile care i-au traversat viata, toate le-a retrait intr-un timp comprimat. Si s-a grabit sa-i raspunda francezului nostru: “In cea mai nenorocita tara din Europa!”. Ulysse de Marsillac a fost surprins de un asemenea raspuns: cand el dorea sa stie pe ce strada s-a ratacit, a aflat in ce fel de tara a nimerit.
Peste mai bine de o suta de ani, in toamna anului 2006, un alt francez, probabil si el intelectual, incercand sa descopere Bucurestiul dincolo de Calea Victoriei sau de hotelul la care era cazat, a intalnit un bucurestean resemnat, cu privirea stinsa de lipsa perspectivelor. Ratacit prin furnicarul orasului-santier, francezul nostru l-a intrebat pe anonimul bucurestean, “unde a nimerit?”. Bucuresteanul isi va pune in gand aceeasi intrebare, precum bucuresteanul de la 1852 si isi va aminti intr-o clipita de idealurile sfaramate de nepotism, pile, spaga, ranchiuna sefului si multe altele. In acel moment i-a raspuns grabnic francezului nostru contemporan… fapt care i-a amintit acestuia de intamplarea lui Ulysse de Marsillac, si a afirmat la randul sau: la asa perseverenta, asa francofonie!