Peste 100 de persoane protestează la Universitate față de explorarea gazelor de șist
Peste o sută de persoane care s-au adunat, sâmbătă, la fântâna de la Universitate pentru a protesta față de explorarea gazelor de șist, exprimându-și susținerea pentru protestatarii de la Pungești, au fost împiedicați de jandarmi să blocheze bulevardul, aceștia intenționând să meargă spre Guvern.
Manifestanții au început să se adune în zona fântânii de la Universitate în jurul orei 15.00, iar două ore mai târziu numărul acestora a ajuns la aproximativ o sută.
Protestatarii spun că au venit în Piața Universității în semn de solidaritate cu oamenii din Pungești, care se opun explorării gazelor de șist.
În jurul orei 17.40, unii dintre manifestanți au încercat să treacă de pe trotuar pe bulevard, intenționând să meargă spre Guvern.
Jandarmii au format un cordon pentru a-i împiedica pe protestatari să iasă pe stradă și au făcut apel la aceștia să rămână pe trotuar.
Unii dintre protestatari au reclamat că au fost împinși de jandarmi, spunând că ei doar voiau să treacă pe partea cealaltă a drumului, nu să blocheze strada.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat pentru MEDIAFAX că, în jurul orei 17.40, manifestanții au încercat să plece spre Guvern, pe partea carosabilă, ceea ce ar fi dus la blocarea circulației.
Jandarmii au făcut cordoane pentru a împiedica trecerea protestatarilor de pe trotuar pe carosabil, însă nu s-a folosit forța pentru intervenție, a precizat Georgian Enache.
Manifestanții care protestează la Universitate au pancarte pe care scrie “Opriți genocidul împotriva poporului român”, “Solidaritate cu Pungești”, “Revoluția începe de la Roșia Montană”, “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii să nu se implice”, “Punga asupritorilor sau Pungeștiul apărătorilor”, “Jos Guvernul trădător”, Cowbells frack off”.
Circa 400 de persoane au declanșat, sâmbătă, un protest, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, față de intenția Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.
Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar și din alte orașe precum Iași, București, Brașov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungești, vizavi de suprafața de teren luată în concesiune de către Chevron.
Manifestanții au scandat lozinci împotriva companiei petroliere, a Jandarmeriei și a Guvernului.
La un moment dat, protestatarii au trecut drumul județean și au ajuns în poarta suprafeței îngrădite, deținută de către Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere și aruncând cu pietre în camioanele firmei angajate de către Chevron. Oamenii au început să tragă de gardurile împrejmuitoare, reușind să le dărâme aproape în totalitate.
Inițial, protestul a fost pașnic, însă a degenerat în jurul orei 12.00, când protestatarii au început să arunce cu pietre în camioanele companiei Chevron și să dărâme gardurile proprietății acesteia.
Jandarmii au dus la IPJ Vaslui 22 de protestatari în urma incidentelor care au avut loc sâmbătă, la Pungești, dintre care 14 sunt acuzați de ultraj și unul de port ilegal de armă alba, iar ceilalți șapte au primit amenzi între 500 și 5.000 de lei, pentru participare la o adunare publică nedeclarată.
Într-un comunicat de presă remis sâmbătă agenției MEDIAFAX, Jandarmeria precizează că jandarmii nu au folosit în niciun moment forța, și nici mijloacele din dotare în timpul manifestațiilor de sâmbătă de la Siliștea-Pungești și că au acționat pentru normalizarea situației și prevenirea oricăror fapte care ar fi putut degenera.
“Jandarmeria garantează dreptul la liberă exprimare a cetățenilor, dar, totodată, face apel la respectarea legii și va interveni ferm, dacă situația va degenera, în conformitate cu atribuțiile sale legale, pentru restabilirea ordinii și siguranței publice”, se mai arată în comunicatul citat.
Compania Chevron a anunțat oficial, sâmbătă după-amiază, printr-un comunicat de presă, suspendarea activităților pe terenul deținut la Siliștea-Pungești, din județul Vaslui, în urma manifestațiilor de protest din zonă.
În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorități pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.
Din 1 septembrie până în 17 noiembrie, în fiecare duminică au avut loc proteste în Piața Universității din Capitală ale opozanților proiectului minier de la Roșia Montană. Manifestanții au mers în marș pe mai multe străzi din Capitală, au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, Televiziunea Română și Direcția Națională Anticorupție.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026