Peste 160 de milioane de dolari de la BM pentru SAPARD
Banca Mondiala va elibera, incepand cu luna viitoare, o prima transa dintr-un acord negociat cu Romania, in urma cu doi ani, pentru sprijinirea dezvoltarii rurale. Creditul, in valoare de 164 de milioane de dolari, se intinde pe o perioada de doi ani si este destinat cofinantarii proiectelor derulate prin programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala)
Banca Mondiala va elibera, incepand cu luna viitoare, o prima transa dintr-un acord negociat cu Romania, in urma cu doi ani, pentru sprijinirea dezvoltarii rurale. Creditul, in valoare de 164 de milioane de dolari, se intinde pe o perioada de doi ani si este destinat cofinantarii proiectelor derulate prin programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala).
SAPARD este un program nerambursabil al UE pentru sprijinirea agriculturii din tarile candidate la aderarea. Pentru Romania acesta se ridica la 150 de milioane de euro anual, in perioada 2000-2006. Finantarea merge spre proiecte majore din agricultura dar conditia acordarii creditelor nerambursabile este o cofinantare a proiectelor de 50%.
Ministrului Agriculturii Ilie Sarbu a declarat ieri ca, dupa deschiderea liniei de finantare de la Banca Mondiala, “cine nu are 50% poate sa faca un imprumut” din acest fond pana la atingerea nivelului de cofinantare. Imprumut trebuie returnat intr-o perioada de trei ani. “Daca o afacere merge bine nu cred ca acest imprumut nu poate fi returnat”, a afirmat Sarbu.
Pe de alta parte, el a anuntat ca UE a trimis in Romania 12 consilieri care ajuta ministerul Agriculturii sa rezolve problemele legate alinierea legislatiei interne la cea europeana in perspectiva aderarii la UE prevazuta pentru 2007.
Capitolul de negociere “Agricultura”, deschis la sfarsitul anului trecut, este unul dintre cele mai dificile dat fiind starea precara a agriculturii romanesti. Ministru Sarbu a afirmat insa ca acest capitol va fi inchis provizoriu pana cel tarziu la 1 ianuarie 2004.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026