Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Peste 80.000 de euro pentru grafică și pictură românească

Licitația “Ființe, locuri, reverii” organizată de Casa de Licitații Goldart pe 10 mai a reunit lucrări de grafică și pictură semnate de mari artiști români. Temele predilecte regăsite în toate aceste lucrări au fost peisajele autohtone sau exotice, portretele umane sau animale și naturi statice.

Mirela Turlan · 17 mai 2012 · 1 min de citit

Licitația “Ființe, locuri, reverii” organizată de Casa de Licitații Goldart pe 10 mai a reunit lucrări de grafică și pictură semnate de mari artiști români. Temele predilecte regăsite în toate aceste lucrări au fost peisajele autohtone sau exotice, portretele umane sau animale și naturi statice.

Printre lucrările de grafică pentru care s-au licitat sume cuprinse între 1.300 și 2.000 de euro se numără “Vas cu flori” și “Copilul cu cățel” de Gheorghe Petrașcu , “Femeie în rochie vernil” și “Nud în atelier” de Theodor Pallady. Colecționarii de artă au licitat, de asemenea, pentru picturi semnate de Rudolf Scweitzer-Cumpănă, “Turnul Mănăstirii Antim”, de Gore Mircescu – “Odihna păstoriței” și “La arat”. Au fost achiziționate și lucrări ale lui Otto Briese, Valentin Hoeflich, Tache Papatriandafil, Pan Ioanid etc.

Una dintre piesele centrale ale acestei licitații a fost “Fetița cu tulpan alb” de Nicolae Tonitza. Această lucrare face parte din creația majoră a pictorului, putând fi încadrată în seria portretelor de adolescente, dintre care cele mai cunoscute sunt « Fata pădurarului » și « Catiușa lipoveanca ». Artistul plasează modelul în prim-planul accentuat al compoziției, conferindu-i pregnanță și grație în același timp. Tânăra se detașează pe un fundal « decorativ », obținut din flori roșii stilizate în câmp verde.

Chipul încadrat de albul tulpanului este pictat după formula pastei aplicate « în planuri cât mai largi, evitând anatomiile prea aparente », prin care artistul reușeste să confere modelului acel halo iradiant, de o mare luminozitate, în care privirea redată intermitent joacă un rol definitoriu. Această pictură a fost vândută pentru 46.000 de euro, iar încasările licitației din 10 mai depășesc 80.000 de euro.

Citește și